Cartea pentru fetite sau carte despre “stiinta folositoare si de mare trebuinta”

Cine dintre fetitele nascute in ultimul deceniu al Uniunii Sovietice nu a avut aceasta carte? Mie mi-a daruit-o una dintre cele doua bunici. Cea care lucra ca economist in colhoz si care credea in valorile socialiste. Cartea e foarte uzata si patata ceea ce denota ca am citit-o “onest” din scoarta in scoarta. Pe bune. Chiar ma inspira la vremea ceea. Toate pildele cu Tanea, Angelica si Lena Fokina, cele patru metode de fierbere a crenvurstilor, regulile pentru a spala bine podelele, sfaturi pentru fetitele cu cositele lungi si felul in care trebuie carpita o haina-aceasta carte e un fel de ghid de supravietuire pe timp de criza.

Rasfoind-o din nou, am dat peste un text care m-a facut sa zambesc. Acum nici nu-mi dau bine seama care e cauza acestei “eruptii” de emotii pozitive: poate nostalgia timpurilor cand trebuia sa depunem nitel mai mult efort si fantezie pentru a arata decent, sau poate de aceea ca sunt bucuroasa ca nu mai trebuie sa peticesc haina copilului meu sau sa-mi “stopez” ciorapul. (Parca nu stii, ca unul din semnele fetitelor neglijente sunt ciorapii rupti? Ca sa nu te pomenesti si tu in rindurile celor neglijenti, invata-te sa stopezi.)

PS: Acum, cand te pricepi la toate, nu vei mai incheia cu bold locul de unde a cazut un nasture. La maineci, daca s-au ros in coate, vei pune niste petice, cusute cu grija si aproape neobservat.

Christmas Re-used

Reduce,Reuse,Recycle= Reduce, Reutilizeaza, Recicleaza este ocupatia mea cea de toate zilele.

Ce poate fi mai interesant decat re-inventarea lucrurilor, re-dimensionarea si re-descoperirea lor dintr-un unghi absolut nou? Plus ca toate aceste experimente ma fac sa gandesc si sa invat cum se tine acul in mana si cum se taie o linie dreapta.

Deci, anul acesta am decis sa pornesc traditia cadourilor de Craciun “re-utilizate”. Sper ca cei “ai casei” sa nu fie dezamagiti.

Primul exemplar, destinat unei camere de duduie care adora rozul si toate nuantile lui posibile, este  un “valatuc” de pus sub cap (care pana azi arata oribil). Acest obiect va fi dat in exploatare chiar diseara,  indata ce va fi descoperit.

PS: eu stiu cum se scrie corect “re-utiliza”

Un puloveras vechi, dar care arata inca destoinic, poate fi reutilizat in felul urmator:

Dumnezeu!?

Fata asta a mea are probleme cu harnicia, dinamismul, actiunea, rapiditatea, in fine, cu orice implica datul din coate si o viteza nitel mai mare decat cea a melcului (exceptii fac doar…mda, cred ca nu-mi vine in cap nicio exceptie).

Ieri, ca sa mai diversificam putin statul acasa din motive de boala, i-am propus sa ne imbracam repede si sa tragem o fuga pina la “Cefan cel Mare” (cum il numeste ea) sa vedem daca nimeni nu a furat/mutat Pomul de Craciun si daca ghirlandele sunt aprinse la timp.

Entuziasmul a durat exact pina la momentul in care i-am pus in fata o pereche de strampi si i-am dat de inteles ca ar fi bine sa se imbrace singura. La cinci ani (si jumate) nici nu poate fi altfel.

Drama a inceput. Noi avem drama imbracatului, drama mincatului, drama dormitului, drama iesitului din casa pentru a fi la timp la gradinita, drama jocurilor la calaculator. Si atunci cand se incep dramele, orice mijloc e bun pentru a o determina pe mamica (adica pe mine) sa cedeze. Santajul, insa, e cel mai prizat.

“Daca nu -mi imbraci strampii, AM SA TE SPUN LUI DUMNEZEU” asta a fost cel mai tare din cate mi-a fost dat sa aud ultimii trei ani, de cand aceasta fetita evlavioasa si cu frica de Dumnezeu s-a invatat sa vorbeasca.

Bradutsul (sau Mos Craciun isi pregateste sacul)

Tadaam!!! Azi seara am vazut bradul din Piata Marii Adunari Nationale! Ce-i drept era inca foarte ciufulit si intins “pe spate” pe o remorca. Cu aceasta ocazie, mi-am amintit ca si Mos Craciun isi pregateste desaga cam tot pe timpul asta. Asa ca, dragai copii, a venit timpul sa-i scriem lui Mosu!

Cuvinte interzise

Cand eram mica credeam ca toti parintii invata intentionat un set de cuvinte menite sa sperie copiii si sa-i “puna la punct”. Si mama si tata si, mai laes, bunica, toti stiau si pronuntau cu atita venin si placere sadica aceste imbinari de cuvinte. Din tot vocabularul de atunci, imi aduc bine aminte cat de tare ma bagau in speriati “cu ma-ta sa vorbesti asa” sau “of, gurita ceea”, suierate printre dinti de bunica, sau “las’ ca vorbim acasa” pronuntate sententios in receptor de mama sau “cand ai sa ai casa ta ai sa faci ce vrei acolo” auzite pe la varsta pubertatii. Tata ma lua pe sus cu “ia uite la dansa, mare cucoana!”

Pe linga frica si dezgustul pe care mi le provocau toate aceste vorbe spuse, fara indoiala, la suparare, nervi si oboseala, ele mi-au trezit si dorinta de a fi altfel cu copiii mei.

Si uite, acum cand sunt si eu mama, cand chiar pot fi altfel, imi dau seama ca unele cuvinte chiar se transmit din generatie in generatie, ca o mostenire (blestemata). De cate ori nu m-am prins ca-i spun fetei mele:

• las’ ca suna tata, ai sa vezi tu atunci!
• cand ai sa ai casa ta, ai sa faci ce vrei acolo!
• daca nu strangi in camera, ai sa vezi ce-ai sa patesti!
• taci, gata, ma doare capul!
• toti copiii ca copiii, numai tu o alintatura!
• daca nu maninci, nu iesi din bucatarie! etc.etc.etc.

Cred ca fiecare mama/tata (chiar si cei care se cred pe bune in epoca tehnologiilor avansate) are in aresenalul sau un sir de cuvinte intrezise, lipsite de orice logica si bun simt, deoarece daca am sta si le-am analiza continutul am intelege ca sunt niste aberatii. Ca doar trebuie sa fii chiar un parinte sadic (sau paranoic/sau ambele) ca sa-ti lasi copilul inchis in bucatarie pana ce el isi termina farfuria cu supa/hrisca/macaroane cu lapte.

Si apoi, ce poate fi mai enervant si mai dezarmant pentru noi, cei cu arme din astea verbale, decat atitudinea copilului, care: a) nici nu mai reactioneaza; b) culmea nesimtirii-isi permite sa rida! Iata un exemplu (ca replica la “daca nu strangi in camera, ai sa vezi ce-ai sa patesti”):