to spank or not to spank?

Bunicul de pe linia paterna a fetitei mele este pedagog. Zic pedagog si nu invatator, deoarece el se ocupa de dezvoltarea copiilor cu probleme de adaptare, veniti, de obicei, din familii social vulnerabile. Deci, acest om cu experienta “in d’ale copiilor” ma sfatuia sa nu astept punctul culminant al enervarii mele in disputa cu cea mica, ci sa-i trag o palma…la poponeata, evident.

De atunci, incerc sa-i urmez sfatul cu sfintenie. Daca odrasla incepe sa-si demonsteze trasaturile mai putin simpatice ale caracterului, pentru a masura pana unde ajunge rabdarea mamei (pana la bucatarie sau pana la acoperis), POC! ii trag o palmuta la popou. Simplu.

Problema insa este ca cei mici nu se mai tem de sfanta bataie. Si eu stiu de ce! Parintii nu mai stiu sa bata. Generatia noastra, pacifisto-ecologista, nu mai foloseste cureaua (ca-i din piele de animale), nici coarda (ca-i din plastic toxic) si nici chiar furtunul (ca e din cauciuc non-biodegradabil). Atunci, cu ce sa-i bati asa incat sa le poti corecta caracterul? Doar cu palma! Dar mana oboseste si, apoi, mai trebuie sa ne protejam unghiile (alungite cu atitia bani) si degetele (care genereaza salariu alergand pe tastatura).

Of, poate ar fi mai bine chiar sa renuntam la bataie?

Masacru in stil Barbie

Printesa mea are 8 papusi gen “Barbie”. E adevarat ca doar una este o Barbie veritabila, celelalte purtand nume mai din popor: Sandra, Anastasia etc. Aceste papusi au invadat casa si poti sa te impiedici de ele prin cele mai neasteptate colturi. De cate ori duduita pleaca in vacanta, imi promit in gand, ca le-oi veni de hac acestor printese chinezesti din plastic ieftin.
Margaux Lange, o creatoare de bijuterii din SUA, le-a venit de hac intr-un mod foarte artistic si profitabil: le-a ciopirtit, ca un adevarat Jack the Ripper, si le-a imbodobit partile corpului cu elemente de argint. Adorabil!

Emma

V-o prezint pe Emma, noua noastra “ingerita”. Emma vine din New-York si ii place sa se creada “printesa de pe Park Avenue”. Emma are bereta, manusele si papucasi de cashmere. Mantoul e din tweed. Emma e o adevarat “fashionista” si tine foarte mult la felul cum arata.

Despre alti oameni

In zilele cand aveam curajul sa privesc adevarul in fata, deschideam jurnalul acestei fete pentru ca sa-mi dau seama cat de putine am vazut in aceasta viata.

Autoarea este o studenta in medicina, care jongleaza cu timpul sau cum poate, pentru a face fata examenelor de la facultate si realitatii cu miros de spital. O femeie foarte tinara, de numai 21 de ani, indragostita pina peste cap de profesia ei si de micutii din sectia de reanimare neonatala, pentru care tricoteaza papucasi si aduna hainute de pe la prieteni si rude.

La rindul meu, m-am indragostit de ea. Si in ultimele zile intru pe pagina ei de cum pornesc calculatorul. Uneori, citind, ma trezesc ca plang. Dar cum sa nu plingi, cand afli ca o mama s-a dezis de copilul sau imediat dupa nastere, fara a-l invrednici macar cu o privire sau cand stii ca fetitei Alisa, pe langa un nume de poveste, mamica i-a mai daruit la nastere o hepatita si o dependenta de metadona.

Citesc si oarecum o invidiez pe autoarea acestui jurnal. Un om, care abia a intrat in viata, dar care stie si intelege mai multe decat mine, care inca lupta cu frica de moarte (atit de prezenta in profesia ei), care isi cauta marea dragoste (pentru ca si-a gasit deja apartament), care merge la concerte rock, fumeaza si bea vin, cand vine seara acasa.

Cand voi fi mare ma voi face medic…

PS: nu stiu daca imaginea aceasta se potriveste cu textul, dar stiu, intuitiv, ca ei i-ar placea aceste talpi de bebelus si daca le-ar vedea, ar alege in gand culoare unor eventuali papucasi.

Mamica de milioane

Ta-daaam! Am intrat in noul an, plini de sperante, rezolutii, planuri, proiecte sau, pur si simplu, dorinta de a fi lasati in pace.
Eu, traditional, la inceputul fiecarui an incerc sa prind valul rezolutiilor si sa raman pe el cat mai indelungat posibil.
Anul acesta vreau sa fiu o mama mai buna. In fiecare an am vrut si am planificat, dar nu intotdeauna mi-a iesit. Anul asta, insa, copilul meu o sa fie chiar mare, cu un picior in scoala si altul in gradinita, in grupa pregatitoare. Eu, pur si simplu, trebuie sa-mi combat lenea, indiferenta fata de programul scolar si sa-mi dau seama ca bebelusii mai au capacitatea de a creste si a deveni copii. Copii care inteleg prea multe. Chiar si atunci cand le spui ca esti taaare ocupata cu lucrul la calculator, dar de fapt privesti “Sex and the city” a 8 oara de cand au terminat sa-l arate la televizor.

Acum insa mamica e in vacanta. Se intrece in lene cu pisoiul. Mai am 5 zile sa inventez cum pot deveni o mama mai buna, o mama de milioane.