De azi ma gasiti aici.
Va multumesc!
Schimbarile traiesc alaturi de fluturi
Aseara, iesind din casa, mi-am dat papucii cu crema. Eram aproape gata sa ies, zburand in jos pe scari, asa cum fac zi de zi de cateva saptamani. In jos cu capul. In viata, in lucru, in dragoste. In toate. Dar m-am oprit. Inconstient. Manata parca de un soi de necesitate acuta de a ma imobiliza.. De a trage aer in piept.
Facand miscari lente si concentrate cu tubul de crema pe botine, mi-am dat seama ca aceastea sunt unicile 30 de secunde din viata mea din ultimile zile cand fac ceva pentru mine. Cand nu alcatuiesc in gand texte. Cand nu numar minutele. Treizeci de minute pentru textul X. Patruzeci si cinci pentru comunicatul Y. Douazeci pentru fularul Z. Exact o ora si jumate pentru Ilinca. Si paste. Deoarece pastele se gatesc cel mai rapid.
E bizar cum 30 de secunde sunt suficiente pentru a opri un vulcan de la eruptie. Timp in care un cap se poate goli de toata tensiunea, panica, frica, speranta. De parca Dumnezeu a scos din gaurica din spatele meu bateria. De parca s-au spart digurile si a curs. Toata dragostea, bucuria, fericirea de care este in stare un om. Un om ca mine.
Daca exista momente in viata care ne pot zgudui toata fiinta, ca un trasnet pe un cer laptos si anemic, atunci eu traiesc acele momente. Acum, aici, intr-o casa in care nu s-a facut curat de zile, zile, zile. In care barbatul a fost de toate – bucatareasa, spalatoreasa, patisier, educator. Si, pur si simplu, om neglijat. Exact ca alte cateva miliarde de femei.
Vin schimbarile. Le simt cu centrul fiintei mele. Acolo, jos, unde zboara fluturii.
Aceasta e ultima postare de pe acest blog.
Unde mergem in week-end
SAMBATA
Un nou festival international de film va asteapta maine la cinematograful „Patria-Loteanu”, care isi va deschide usile dupa o renovare indelungata. Lista de pelicule este una destul de curioasa.
Detaliile despre acest eveniment le gasiti pe pagina de pe Facebook (programul e prezentat destul de incurcat, dar cu rabdaare ii dai de capat.)
Cine crede ca prin lucru de voluntariat si resurse putine se poate salva cladirea Circului nostru, e invitat maine, la 10, sa participe la claca, subotnikul (numiti-l cum doriti) organizat de un grup de entuziasti.
Mai multe detalii, aici.
Apropo, cred ca e o idee buna pentru parintii care vor sa le arate copiilor o crampeie din copilaria lor (sau ce a ramas din ea) si sa cultive in ei spiritul civic.
Un nou targ organizat de creatoarea de bijuterii Carolush, maine la MoldMart. De data aceasta e vorba de un targ de produse pentru copii, la care vor participa, pe langa Carolush, Edujoc, Liloo Art Space, Svetlana Shalberova, Nata Shuster si Victoria Oloinic-Cojuhari.
Pentru detalii, accesati pagina evenimentului de pe Facebook.
Cred ca multi parinti din generatia mea au sarit in sus pe la concertele celor de la „Postasii zburatori”, cu multi ani in urma. Cel putin, eu cand eram prin clasa 10 asta faceam cu prietenile mele. Acum ceea ce a ramas din „Flying Postmen” s-a transformat in „Black Olives”, o trupa deja 100% londoneza.
Cine vrea sa se teleporteze in prima tinerete sau, pur si simplu, sa asculte muzica faina, cat copilul e lasat pe seama altcuiva, e asteptat maine la concertul „Black Olives” in localul 513.
Detalii aici
DUMINICA
Daca sunteti printre iubitorii „Yardsale-ului”, faceti-va timp duminica pentru a vizita „Design Market: Vintage Sale”, organizat la Tipografia 5 de aceeasi oameni colorati si plini de idei.
Mai multe detalii utile le puteti gasi pe pagina evenimentului.
IMPORTANT
In acest week-end vor avea loc ultimile proiectii a filmului „Culorile” de Viorica Mesina la cinematograful „Odeon”.Nu pierdeti ocazia sa-l vizionati!
Detalii aici.
Cand mergi importiva curentului, intr-o zi ajungi la destinatie
Copilul meu mi-a spus azi dimineata, inainte de iesi din casa, ca adora scoala si ca-si iubeste colegii si doamna invatatoare. Inima mea a crescut. Am simtit, am inteles, m-am convins ca eforturile mele nu au fost zadarnice. Ca, desi, multi, prea multi oameni, mi-au spus ca e riscant ceea ce fac, ca Ilinca va suferi in urma luptei pe care o duc cu morile de vant, ca mai bine s-o las mai moale, sa tac, sa mai las de la mine, sa ma conformez, de aceea ca asa e la toti si nu sunt eu cu stea in frunte, nu am putut sa ascult. Poate as fi vrut, in zilele cand nu mai aveam energie sa scriu inca o postare despre o noua strangere de fonduri pentru lucruri inutile sau despre o noua iesire mai putin crestina a unor cadre didactice, dar nu am putut. De aceea ca sunt lucuri in care cred, iar coruptia, deciziile nedemocratice si violenta nu fac parte din ele.
Azi dimineata m-am convins ca e posibil sa mergi pe drumul tau si sa castigi. O victorie mica, dar foarte importanta pentru mine. Copilul meu este fericit la scoala. Si asta e foarte mult. Enorm de mult pentru mine, care mi-am asumat riscul de a merge impotriva curentului, stiind ca altii nu o fac din frica sa nu se schimbe atitudinea fata de copiii lor. Eu am riscat si a meritat.
Nimic nu e mai strasnic, decat frica noastra de a schimba ceva. Nimic nu e mai paralizant, decat tacerea noastra.
Exercitiul complimentelor
Cred ca ati azit si voi de nenumarate ori bancul despre femeia care, fiind complimentata de o alta femeie, ii raspunde cu “Nici tu nu arati mai bine”.
Femeile sunt in perpetua concurenta. Intre femei nu poate exista o prietenie veritabila. Femeile s-ar manca de vii, daca ar putea. Cand intrebi o femeie cum arati sau cum te prinde o haina, trebuie sa intorci raspunsul ei pe fata cealalta, doar asa vei afla daca ai luat decizia corecta, purtand ruj rosu sau fusta mai sus de genunchi.
Voi credeti in toate aceste adevaruri? Cine le-a inventat oare? Ca de transmis le transmitem noi, luandu-le, la timpul nostru, de la femeile la umbra carora am crescut. Poate le-au inventat barbatii, ca sa limiteze cercul de socializare si confidente a sotiilor lor, asigurandu-se, astfel, ca acestea vor fi mai mult pe acasa, decat pe coclauri? Sau poate le-am inventat tot noi, avand o parte din creier, care raspunde de spiritul critic si discernamant, usor paralizat? Daca mai adaugam aici si neicrederea in sine, de care mai toate suferim, am si alcatuit portretul-robot perfect al unui maniac in pemanenta cautare de dovezi ca toata lumea e impotriva lui.
Chiar atat de rau sa fie? Chiar sa nu putem crede, cuvant cu cuvant, ceea ce ne spune o alta ea? Ca suntem frumoase, ca ne prinde bine noua tunsoare, ca stim sa gatim dumnezeieste, ca avem un sot de milioane, ca ne-am ales o mobila faina si ca tapetele sunt potrivite, ca avem niste copii adorabili si ca, in fine, suntem atat de minunate?
Eu sunt omul cu copmlimentele. Desi, recunosc, uneori imi ies stangaci. Poate din cauza ca intotdeauna am fost pusa in garda ca trebuie sa fiu atenta la ce si cum zic alte femei. Si sa nu iau totul in cap. Si sa stiu sa filtrez. Pana la urma, mi-am spus, bine, dar ce vina am eu? Complimentele mele sunt atat de sincere si zambetul meu atat de autentic! (Pentru acest zambet, o colega din clasa IX, a incetat sa comunice cu mine, deoarece credea ca nu este normal sa zambesti oamenilor asa, fara treaba.) Si chiar nu vreau sa creez niciun disconfort sufletesc femeii careia i-am laudat culoarea parului sau i-am netezit reverul matasos al hainei, dand ochii peste cap a satisfactie si a bucurie pentru ea.
O, dar fastaceala cu care moldovencile accepta orice compliment! Desi, nu, ele nu-l accepta, ele incearca cu toata fiinta lor sa contrazica femeia care a indraznit sa vada ceva frumos in ele, de parca s-ar fi suparat ca aceasta a observat doar genele lor lungi si stufoase, nu si posteriorul mare si lipsit de tonus, sau doar esarfa fina si moale, nu si camasa uzata sau patata dimineata cu terciul celui mic.
Dragile mele, relaxati-va. Daca o alta femeie va spune ca aratati bine, inseamna ca aratati bine. Inseamna ca puteti inspira pe cineva pentru dificilul exercitiu de a spune cateva cuvinte placute. Si poate, in acel moment precis, femeia care va complimentat si-a dat o promisiune. Sa fie si ea atat de frumoasa, proaspata, eleganta, descurcareata, inteligenta.
Nota: Acest articol a aparut ieri pe perfecte.md.
Un weekend in Chanel sau noua mea distractie
Dupa atatea discutii despre moda si stil, mi-am gasit o jucarie, cu care pot sa-mi exersez simtul estetic. Iata, concret, ce fel de haine imi plac. Si mai este ceva – in cele mai adanci fantezii fashioniste pe care le am, in tinutele mele un „jos” foarte elegant trebuie asortat cu un „sus” rebel” sau vice-versa.
Jucarica e pe adresa polyvore.com. Ideea ei e simpla – iti compui outfit-ul sau iti decorezi camera imaginara cu ceea ce gasesti acolo (dar gasesti multe).
Fata mea merita o istorie
Prietenii ma numeau, intr-un timp, „Paraben”. Asta dupa perioada in care ma numeau „Colesterina si nush-mai-cum”. Cred ca va dati seama de ce. Mi-i frica de parabenii din produsele cosmetice. Sunt sigura ca pe langa parabeni sunt inca alte zeci de substante nocive in fiecare sapun, sampon si crema hidratanta, dar parabenii ma baga cel mai mult in sparieti.
Deci, da, eu sunt nitel dusa pe faza „cosmetice ecologice”, mai ales dupa ce am auzit intr-o stire de la ProTv de acum cativa ani, ca o femeie pe parcursul unei vieti absoarbe in jur de 20 kg de substante toxice din toate produsele de ingrijire pe care le foloseste (incepand cu sapunul). Ingrijorator, nu stiu cum.
Eu creme de la magazin nu cumpar. Era si de asteptat. Eu le cumpar pe iHerb, de la divesre magazinase doar pentru cunoscatori, de la oameni care le aduc din tari indepartate, la nevoie le inlcouiesc cu smantana si castraveti sau uleiuri de tot felul si, mai nou, comand la persoane care se pricep sa le faca.
Un produs bun de ingrijire, in intelesul meu, trebuie sa miroase discret. Extra-discret, adica sa aiba un miros care abia ajunge la simtul nostru olfactiv. El trebuie sa aiba 20 de mii de plante printre ingrediente. Si, cel mai important, in spatele lui trebuie sa fie un om sau o comunitate de oameni cu viata, visele si istoria lor.
Bunaoara, anul trecut mi-am luat un sapun negru, cu care imi spal fata pana azi, ce are in spate o istorie minunata a doi oameni, care au reusit sa scape de razboiul civil din Liberia, emigrand in SUA, unde, manati de banala necesitate de a manca si dorinta de se regasi intr-o activitate ce i-ar apropia de radacinile lor africane, au creat „Nubian Heritage”, care azi vinde produse de ingrijire peste tot in lume.
Noua mea crema hidratanta, sapunul pentru par cret, masca de par, balsamul si inca alte cateva produse, au si ele o istorie, un vis, o viata de om in spate. Acestea sunt produsele vrajite de Alina, o moldoveanca de-a noastra, stabilita pe insula Cipru.
Cert, preturile multor produse cosmetice hand-made sunt mai mari decat a celor din magazine, dar nu cu mult (si depinde inca ce fel de produse folositi), dar gandul ca cineva a lucat cu grija la ele, ca cineva isi va hrani familia vanzand aceste produse, ca cineva a visat ani la rand si a invatat dur pentru a le face, ca cineva e de parere ca piele ta merita ceva mai bun decat niste parabeni si sulfati, toate aceastea justifica cei 3 euro in plus pe care ii dai pentru o crema, un sapun, o masca sau un fard.
In fiecare dimineata, cand ma ung cu crema facuta de Alina, ma gandesc ca datorita mie si altor femei care au avut incredere in capacitatile ei, afacerea Alinei va mai dura, iar seara, cand ma spal cu sapunul negru, ma gandesc ca am in mana produsul catorva ani buni de vise, planuri, esecuri, ca in sapunul meu sta spiritul a doi oameni care au reusit, iar in spatele lor sta o istorie, o traditie si o comunitate aparte.
Dupa astfel de ganduri si trairi, e imposibil sa revii la produsele cosmetice din magazine.
Alo... BEBE! 