Cand eram mica mama ma numea „Pliushkin”. Cand am crescut nitel mai mare, ea imi explicase ca e vorba de un personaj a lui Gogol, care aduna tot ce-i cadea sub mana.
Deci, sunt un Pliushkin. Car totul acasa. Valize, carti, reviste literare, rame vechi pentru fotografii, cuiere, elemente de mobilier – toate le salvez de la camionul care strange diminetile gunoiul. Sunt fana obiectelor vechi, care au dreptul la o noua viata. Apropo, cat am locuit in Franta, decorul casei noastre, situata la hotar cu Elvetia, era compus in exclusivitate din obiecte gasite afara. In acest sens, proximitatea orsului Zurich era o adevarata binecuvantare. Unicile piese noi de mobilier era salteaua si frigiderul. In rest, chiar si comoda din stejar sau masa din marmura alba au fost (numai noi stim cum) colectate din strada.
Cum bine va dati seama, intr-o zi nu voi mai avea loc de atatea obiecte. Si, normal, nici nu vreau sa le pastrez toate pentru mine. Iarasi revenim la marele meu vis sa am un atelier-showroom, unde sa-mi insir comorile. Ar fi un fel de Chocolate Factory a lui Charlie pentru pasionatii de chitibusuri inedite.
Va propun o mica selectie de imagini a unei parti minuscule a imparatiei mele, care incap intr-o geanta de dama. Toate aceste obiecte au fost gasite in strada, in Chisinau, in afara de papusa, gasita intr-o seara langa un cos de gunoi din Amsterdam.
Alo... BEBE! 