Schimbarile traiesc alaturi de fluturi

Aseara, iesind din casa, mi-am dat papucii cu crema. Eram aproape gata sa ies, zburand in jos pe scari, asa cum fac zi de zi de cateva saptamani. In jos cu capul. In viata, in lucru, in dragoste. In toate. Dar m-am oprit. Inconstient. Manata parca de un soi de necesitate acuta de a ma imobiliza.. De a trage aer in piept.

Facand miscari lente si concentrate cu tubul de crema pe botine, mi-am dat seama ca aceastea sunt unicile 30 de secunde din viata mea din ultimile zile cand fac ceva pentru mine. Cand nu alcatuiesc in gand texte. Cand nu numar minutele. Treizeci de minute pentru textul X. Patruzeci si cinci pentru comunicatul Y. Douazeci pentru fularul Z. Exact o ora si jumate pentru Ilinca. Si paste. Deoarece pastele se gatesc cel mai rapid. 

E bizar cum 30 de secunde sunt suficiente pentru a opri un vulcan de la eruptie. Timp in care un cap se poate goli de toata tensiunea, panica, frica, speranta. De parca Dumnezeu a scos din gaurica din spatele meu bateria. De parca s-au spart digurile si a curs. Toata dragostea, bucuria, fericirea de care este in stare un om. Un om ca mine.

Daca exista momente in viata care ne pot zgudui toata fiinta, ca un trasnet pe un cer laptos si anemic, atunci eu traiesc acele momente. Acum, aici, intr-o casa in care nu s-a facut curat de zile, zile, zile. In care barbatul a fost de toate – bucatareasa, spalatoreasa, patisier, educator. Si, pur si simplu, om neglijat. Exact ca alte cateva miliarde de femei. 

Vin schimbarile. Le simt cu centrul fiintei mele. Acolo, jos, unde zboara fluturii. 

Aceasta e ultima postare de pe acest blog.

11 gânduri despre „Schimbarile traiesc alaturi de fluturi

  1. Si mie imi pare rau ca renunti temporar sau definitiv sa mai postezi articole pe blog, dar… orice schimbare e spre bine. Poate ai trecut de aceasta etapa deja si vrei sa te manifesti in alt mod, poate nu te mai multumeste acest tip de comunicare/socializare sau poate tot ce ai avut de spus public ai scris deja si nu vrei sa continui sa scrii doar de dragul mentinerii blogului. E primul mesaj pe care il scriu aici si fac acest lucru ca sa stii ca apreciez si ma regasesc in ceea ce scrii.

  2. Ei, oameni buni! Am impresia ca doar eu citesc atent postarile ori doar eu am inteles ca in curind vine alobebe.md in locul alobebe word press si nu mai stiu cum… Deci, orice sfirsit e un nou inceput. Prin urmare: succes, Diana!

  3. CEEEE?Nuuu…////Ce se intampla? Esti al 3-lea blogger(din cei pe care-i citesc) care renunta intr-un fel sau altul. Sunt trist./ Vreau sa cred, insa, ca intentionezi lansarea unui alt proiect.

  4. Iti urmaresc de mult timp blogul, chiar daca n’am lasat niciodata nici un comentariu. Pot sa spun ca sunt obsedata de blogul tau, imi gasesc in fiecare zi 10 minute pentru a veni pe pagina ta : 5 min pentru a te citi si celelalte 5 pentru a’mi lasa gandul sa zburde peste limitele pe care le’ai impins de atatea ori prin ceea ce scrii. Iti datorez atata fericire pe care am construit’o alaturi de „mon homme” si atata implinire personala care au venit cu timpul, citindu’te. Ma regasesc mult in ceea ce scrii si ma intristeaza faptul ca ai putea sa nu mai scrii nimic, pur si simplu.
    Stii, „mon homme” mi’o zis aseara ca stiintific vorbind ciocolata va inceta sa existe prin 2020, ca exista chiar o data oficiala „pénurie de chocolat” – pe 3 octombrie 2020. Cica consumam prea mult si intr’o zi ciocolata nu va mai fi. Nu stiu daca’l cred, dar nu’mi pot imagina o lume in care copiii n’ar sti ce e ciocolata. Cum nu’mi pot imagina o zi fara sa te citesc.
    Un exemplu: is expatriata de multi in ani Franta si de fiecare data cand ma intorc acasa am impresia ca dau un examen la „réussite personnelle” si il pic in fiecare an. Primii ani pentru ca invatam prea mult si nu ma distram indeajuns dupa standardele prietenelor mele ramase acasa. Pe urma pentru ca vroiam o cariera si nu m’am maritat la 22 de ani. Dupa asta ca vroiam o relatie „muncita” cu „mon homme” si nu am facut un copil la 25. Viata mi-e asa cum mi-am dorit-o intotdeauna, dar de fiecare data cand ma intorc acasa Moldova reuseste sa ma faca sa ma simt o ratata. Tu, fara sa stii, m’ai ajutat mult sa am curajul si sa fac ce vreau eu si sa nu ma uit in jur. Esti „ma bouffée d’oxygène” de acasa. Multumesc. Si sper sa continui sa scrii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s