Iarasi despre femei

Cand am intrat in „sala pentru oaspeti” a Studioului nr 2 a postului nostru public de televizune si m-am proptit de un perete, uitandu-ma distrata la celelalte invitate ale emisiunii, regizorul, o doamna la varsta elegantei cumpatate si care isi poate permite deja orice, mi-a spus sa-mi sterg incaltamintea. Eu am privit oarecum debusolata botinele dragi, cumparate acum trei la Amsterdam, si am zarit pe botul lor urme de glod. Ca de, eu glod gasesc si a treia zi dupa ploaie…

Cred ca cunoasteti si voi acele momente, aparent neinsemnate, care pot sa ne schimbe definitiv viata sau, cel putin, sa ne puna pe ganduri lungi si dure, care, ulterior, ne vor schimba viata.

Vazand incurcatura in care m-a pus, doamna regizor mi-a intins un pachetel de servetele umede, insistand sa folosesc atat cat am nevoie, deoarece camera va lua si picioarele mele si va da urat glodul de pe ele. Atunci am observat ca sunt unica in incaltaminte plata. Si in blugi. Bine, blugii mi-i iertasem cumva, mai ales ca aveam la gat o esarfa din cea mai fina pashmina, tesuta de mana undeva prin Nepal.

Pai iata, in „sala de oapseti” a Studioului nr. 2 a a vut loc momentul cela. Cand la tine ajunge ceva care ti-a fost spus, repetat, insuflat, sfatuit de mii de ori. De mama, de prietena cea mai buna, de toate revistele, de ortoped, de femeile destepte si elegante, de psiholog si de barbatii care contau si care niciodata nu indrazneau s-o spuna pe sleau.

„Femeie-hai, incalta niste pantofi cu tocuri! Din cele nsipatru perechi pe care le ai, incalta, cel putin, una, o data pe saptamana!” Si nu, nu e vorba de moda, de tendinte, de gura lumii, de complexe. Nu. E vorba de o necesitate profunda, adanca, cat Groapa Marianelor, de a fi femeie a la carte. Dorinta mea foarte personala, intima. Dorinta cu care ma trezesc in fiecare dimineata, dar care se risipeste in momentul in care cobor din pat.

„Iiiii, las’ azi m-oi duce in botinele mele maronii…si maine vedem…”

Si asa o viata intreaga. Zile la rand, cu mici licariri de lumina, diminetile in care bunul duh nu ma paraseste de la coborarea din pat si imi da energie sa fiu azi asa cum intotdeuna mi-a dorit. Pusa la punct, in incaltari elegenate, cu una din cele nspe genti de piele pe umarr, in loc de torba de panza, in care incape o gospodarie intreaga si pe care mama nu si-ar fi permis s-o poarte nici in cei mai duri ani de criza nouazecista, cand sapunul si zaharul se vindea pe talonase.

Cat a durat emisiunea, nu-mi putea rupe ochii de la o alta Diana asezata langa mine. Femeie din cap pana-n picioare. Asa cum inteleg eu femeia. Si nu, nu vreau sa devin altcineva, altcumva, sa gandesc sau sa actionez diferit, vreau sa pot invata un singur lucru – sa stiu de cu seara cu ce ma voi imbraca dimineata si acel gand sa fie cat de departe posibil de blugii mei de serviciu si botinele maronii. Asa ca Diana. Cealalta Diana. Sau ca Olesea, cea care a devenit mamica la 18 ani, iar acum, pe la 24 (din cate am calculat) este mama de doua ori. Si atat de eleganta. Si atat de femeie. Si atat de mandra de asta.

***

Stiti, am mai spus asta, dar vreau sa ma repet – eu am trait multi ani izolata de alte femei. Primii ani de maternitate i-am trait departe de casa, de mama, de prietene, care nici nu erau pe timpul cela preocupate de astfel teme si de alte femei aflate in aceasta situatie. Apoi, faptul ca eram o familie nomada nu mi-a permis sa construiesc legaturi durabile cu cineva. Asa si am trait. Rupta de tribul meu, de tovarasele si camaradele mele de lupta. Mai tarziu citisem ca pentru o mama este fundamental sa-si poata trai maternitatea alaturi de alte mame. Si iata acum, cand am deja un copil de 9 ani, am inceput sa simt o placere enorma de la comunicarea cu alte femei. Si nu sunt de acord cu ele in multe cazuri, nu le dau dreptate in multe discutii, dar imi place sa le ascult, sa discut cu ele, sa stiu ce cred si sa aflu cum fac ele in diferite situatii.

Ceva foarte important ce am inteles este ca majoritatea femeilor sunt deosebite, unice in felul lor. Nici mai rele si nici mai bune decat mine. Si ca nu exista VIP-uri, sotii de bogatasi, carieriste. Ca e foarte simplu, daca ai un ochi atent sa observi fiecare umbra din privirea ei, fiecare nota din vocea ei si sa intelegi ca durerile se aseamana. Si ca temele raman aceleasi – barbati, mame, copii, libertate, cum sa arati mai bine.

As vrea sa pot ruina acest mit, conform caruia femeile nu pot avea o prietenie durabila si ca ele se mananca de vii. Daca ne-am invata sa vedem in fiecare colega de sex un om care ne poate inspira, de la care putem invata ceva (dar de invatat poti invata de la oricine), de la care putem fura o faramitura de intelepciune, ne-ar fi tuturor mai bine. De aceea ca nu exista eu si ele. Exista „noi, femeile”.

Cu aceasta ocazie minunata, o voi intreba pe mama cum crede, trebuie oare sa-mi iau un palton nou, in loc de parka mea kaki. Stiu care va fi raspunsul, dar am nevoie de incurajarea cuiva pentru a putea urca muntele feminitatii asumate nu doar prin scris, dar si prin aparente.

PS: daca intrati pe pagina blogului de pe Facebook, veti vedea cine erau celelalte femei din studiou.

Culorile. Dupa vizionare.

IMG_9369

Am fost aseara la premiera filmului „Culorile”.

Am sa las la o parte critica cu pretentii de om care a privit multe pelicule si are gusturi mai deosebite. Mi-a placut filmul. Am inteles asta in clipa in care am simtit ca a inceput sa mi se stranga inima cand priveam cum viata eroinei principale se duce la vale, ca un boloboc pe un drum gloduros de tara.

„Culorile” este un film pentru fete. Ma rog, scenariul si regia este tot al unei „fete”. Multe femei, privindu-l, isi vor aduce aminte ca au vazut cu ochii lor astfel de relatii, altele ii vor spune in gand multumesc lui Doamne-Doamne ca au avut mai mult noroc, minte sau caracter. Cineva poate chiar se va regasi in Ana, eroina.

Mi-a placut si faptul ca cunosc 95% din oamenii care s-au filmat in „Culorile”. E straniu nu stiu cum. Imi imaginez cam ce om as fi eu daca, fiind la o premiera a unui film american cu Brad Pitt, Scarlett Johansson si Robert Pattinson, i-as cunoaste personal pe acestia sau, cel putin, ne-am fi intersectat periodic in diverse localuri sau pe la evenimente.

E un film pe care il recomand, mai ales inainte de o sueta cu fetele, chiar si in timpul saptamanii. Filmul are putin mai mult de o ora, deci, nu riscati sa va plictisiti.

Vizionare placuta!

Evlavioasa

1236439_653458014678070_1383537310_n

Poate dragostea fi raspunsul la toate intrebarile si scuza noastra fundamentala? Poate ea sa justifice unele comportamente considerate de societate drept “imorale”? Poate credinta sa fie un alibi pentru comportamentul nostru mai putin corect fata de aproapele nostru.

Cred ca toate am cunoscut-o. Sau, cel putin, am intersectat-o la o masa la prieteni, la usa medicului, la sedinta de luni a companiei sau la slujba duminicala la care nu reusim sa ajungem in fiecare saptamana.

Mai ales la slujba…Biserica este locul ei de predilectie. Ea sta dreapta, cu privirile atintite inainte, spre necunoscutul misterios, spatele ei e rigid, demn, iar ceafa purtatoare unei imaginare coroane de lauri. Ea tine toate posturile. Ea se inchina cu evlavie la toate icoanele. Saruta mana preotului cu piosenie. Notele de sus ale osanalelor, cantatae de corul bisericesc, deschid portile sufletului ei neprihanit si o inalta spre ceruri.

Ea este un model de conduita.Femeia care ai vrea sa te spovedeasca, iar tu sa te pocaiesti. In fata careia vrei sa te lepezi de fumat, de baut vineri seara cu prietenele si de preacurvit. Cu ea glumele de prost-gust capata un are de crima. Nerespectarea postului este inca o dovada ca vei ajunge neaparat in mainile viclene ale Satanei. Iar relatiile in afara familiei, binecuvantate de Dumnezeu, este un pacat pe care l-ai fi putut evita daca mergeai mai des la biserica.

Daca am fi acum pe un platou de filmare, regizorul ar striga “Cut” . Eroina noastra ar fi rasuflat usurata, ar fi iesit din rol si, probabil, ar fi tras o bericica cu baiatul care pune luminile. Iar pe ecran acest moment ar fi acompaniat de o coloana sonora dramatica, de exemplu “Requiem” de Mozart.

Dar, in viata e cu mult mai complicat. Cut-uri nu-s, marele regizor are si alte treburi, spoiala aurita e pusa doar intr-un strat.

Intr-o zi femeia-model, crestina si sfanta mucenita intru salvarea sufletelor noastre de pacatosi, cu Dumnezeu in suflet si cu mana Preacredinciosului Gavriil pe crestet, cu capul sus si spatele drept, ia tatal dintr-o familie numeroasa.

De aceea ca Dragostea a fost lasata de Insusi Bunul Dumnezeu! Si nimeni nu i se poate opune! (Ah, unde citie asta? In Biblie sau in cartile celea mici, cu coperti prea putin cuviincioase pe care i le aduce sora-sa de la Moscova?)

In fine, daca dragoste nu e, nimic nu e – isi spune roaba lui Dumnezeu, inainte de a ingenunchea sub poala parintelui, pentru spovedania de sfarsit de post.

Nota: acest articol a aparut ieir pe perfecte.md

Unde mergem in week-end

„Unde mergem in week-end” este o rubrica pe care de foarte mult timp o amanam. Acum, in ajun de lansare a noii versiuni a blogului, m-am gandit ca nu ar fi rau sa-mi fac loc si pentru ea in agenda.

Lista de evenimente este aleasa din perspectiva mea de mama, femeie si om care vrea sa faca si altceva pe langa a fi mama si femeie. Sunt evenimente pe care le-as frecventa cu mare drag (daca as reusi la toate), pe care le-as recomanda cu inima deschisa (daca as fi intrebata) si organizatorii carora ii cunosc sau am auzit despre ei doar lucruri bune.

SAMBATA

1459958_181719115364967_1678807979_n

Targul „Sfarsit de toamna cu handmade” este un targ pentru care participnatii au fost alesi pe spranceana. Este o posibilitate frumoasa de a incepe cumparaturile de Craciun, mai ales ca s-au anunta ninsori incepand cu saptamana viitoare.

Targul va avea loc in sect. Rascani. Alte detalii aici.

1460253_633437790025897_1922851850_n

Un atelier pentru parinti, cat si pentru copii „Desenam cu acuarela”, care are loc la Botanica, pe str. Independentei. Lucia, doamna care organizeaza „Atelierul artistic” in cadrul caruia au loc aceste lectii, este psiholog si a creat acest loc pentru a promova ideea terapiei prin arta. Eu am fost la cateva ateliere, ce-i drept de ceramica, si am plecat de acolo foarte inaripata si usoara. Recomand din suflet.

Mai multe detalii pe pagina de pe Facebook.

1461401_183579915165270_598924710_n

„Sambata la un ceai cu parintii” este primul workshop pentru parinti despre copii dintr-o serie mai lunga de evenimente dedicate comunicarii parinti-copii, organizat de Clever Kids Moldova, un centru educational pus pe roate de catre o mamica a doua fetite, de formatiune psiholog. Cand aleg sa merg undeva, in primul rand, ma interesez daca organizatoriil au ceva tangente cu tema abordata. In acest caz, este chiar un eveniment potrivit organizat de omul potrivit.

Mai multe detalii pe pagina evenimentului de pe Facebook.

1479126_532218460196017_1488077538_n

O casa bantuita, vraji, dansuri in jurul focului, mancare pregatita (presupun) de vrajitorul din Oz si chiar si cadouri – cam asta promit copiilor cei de la Asociatia Obsteasca „Dragostea invinge (Love Wins)” pentru dupa amiaza de maine. Ce stiu eu este ca voluntarii si animatorii acestei asociatii chiar stiu sa distreze copiii, avand deja o experienta frumoasa in acest domeniu. Ce tine de calitatea mancarii, cred ca cei mici nu vor ramane dezamagiti. Cateringul este oferit de „Lingurita de Argint”, care gatesc bun, mult si gustos.

Mai multe detalii gasiti pe pagina evenimentului de pe Facebook.

579304_10200637757619334_1953474950_n

Daca vreti sa iesiti fara copii sambata seara sau daca vreit sa le aratati copiilor si alt fel de muzica, veniti seara, la 8, la Art-Labirnth House, in Muzeul Zemstevei. Acolo va evolua un proiect muzical nou, „LabbbaTrissta” cu note de jazz, blues si punk, toate condimentate cu poezie din prima sursa.

Mai multe detalii aici.

Ca sa va faceti o idee de ce va asteapta, puteti viziona doua clipuri de la repetitia baietilor. Apropo, la concertele organizate de Art-Labirith nu se fumeaza, nu se bea alcool si injuratul este interzis.

6021894

Acesta este unul dintre evenimentele la care tin sa ajung. Festivalul spectacolelor mici, organizat la Teatrul rusesc „De pe strada Trandafirilor”, se zvoneste ca ar fi ceva ce merita vazut. Recunosc, in viata mea nu am fost la un spectacol jucat in rusa, dar imi doresc mult, mai ales ca se zice ca rusii sunt foarte buni in teatru.

Mai multe detalii pe aceasta pagina.

DUMINICA

1468737_460166664104717_1142844377_n

Duminica, 24 noiembrie, la cinematograful „Odeon” va incepe proiectarea filmului Vioricai Mesina „Culorile”. Biletele sunt deja puse in vanzare la casele cinematorgrafului.

Alte detalii aici.

Vreau sa inchei aceasta postare (sper) utila cu un anunt – rugaminte. Inainte de a merge maine oriunde v-ati planificat, gasiti 30 de minute, cel mult o ora, ca sa treceti pe la un magzin, sa cumparati niste produse alimentare, ceva produse igienice si trageti o fuga pana la Moldcell Cafe unde cineva va va astepta sa preia aceste comori. Ele vor fi transmise lui Sergiu, un baietel de 13 ani, complet paralizat. Scurta lui poveste si alte detalii esentiale le gasiti pe pagina Ajuta un Om. Va multumesc.

In premiera la M1

Acum cateva zile am prezentat pe blog un scurtmetraj filmat de o echipa de cineasti in devenire, mentionand ca l-am vizionat in premiera, in cadrul emisunii cu acelasi nume de la M1. 

Azi am privit emisiunea online (nu am televizor acasa) si, in primul rand, vreau sa va impartasesc bucuria mea care se datoreaza descoperirii ca unele emisiuni nu arata chiar intr-atat de rau pe postul nostru public. Intr-al doilea rand, jos palaria in fata oamenilor care vor sa lucreze acolo si inca lucreaza. Credeti-ma, nu e usor sa stai cateva ore pe un platou de filmare de dimensiuni destul de impunatoare, cu un frig de-ti ingheata ranza in tine, intr-o bluzita subtire, sa zambesti la camere si sa nu uiti textul. De aceea ca promter nu-i. Doamna Meaun, aveti o noua admiratoare.

Opinia mea despre film mi-am expus-o in aceasta emisiune. Evident, nu am avut timp ca s-o dezvolt asa cum mi-ar placea, dar poate nici nu era cazul. Tema este prea complexa, iar eu am avut trista ocazie ca sa ma ciocnesc de cateva ori de ea pe parcursul vietii, de aceea voi pastra acest subiect pentru una din zilele cand voi avea mai multi ani si mai multa rabdare ca sa citesc toate comentariile si sa nu explodez.

Asadar, daca sunteti curiosi cum arata unele emisiuni de la M1, cum arat eu, cine e regizorul acestui scurtmetraj si cat de frumoasa poate fi Dana Ciobanu (actrita care joaca rolul feminin central) intr-o zi de marti, accesati acest link

 

Vacantele Maiei Sandu

Ministrul Educatiei din Moldova a devenit vedeta ultimilor zile. Elevii o fac cu ou si cu otet, chiar si cei din clasele primare, desi 9 din 10 nici nu stiu cine e „Maia Sandu”. Ei stiu doar una – ea ne-a scurtat vacantele. Cei din clasele mari au si alta problema – Maia Sandu nu vrea sa ne lase sa copiem la BAC.

BAC-ul e departe de mine, asa cum e departe si planeta Nibiru. In privinta vacantelor scurtate, insa, as vrea sa ma pronunt de pe pozitia mea de simplu parinte cu copil in scoala primara.

Scriam recent pe Facebook ca cel care a inventat scoala merita tot respectul. Si nu doar din cauza ca ofera cunostinte de baza, ci, mai ales, din cauza ca parintii au ce face cu copiii lor in timpul in care trebuie sa castige bani sau sa construiasca ceva. Un vis, de exemplu. Scoala este cel mai ieftin si accesibil baby-sitter si le da posibilitate parintilor sa se afirme si dincolo de casa. Mai ales mamelor, in (exclusiva) grija carora sunt copiii din tara noastra.

O vacanta scurtata cu cateva zile poate fi un avantaj pentru multi parinti care nu stiu ce sa faca cu copiii in timpul acesteea. Sa-i tii acasa singuri 5 zile? Sau sa-ti iei concdiu medical (100 de lei certificatul fals)? Sa te invoiesti de la servici, cu pretul a zeci de compromisuri si umilinte? Sa incerci sa te aranjezi cu rudele, cu prietenii sa stea cu copilul?

Ce fac mamele singure sau familiile in care tatii sunt plecati la munca peste hotare? Ce fac cei care nu au familie in oras?

Mai mult decat atat, eu as scurta si vacanta de vara, dupa modelul altor tari europene (un link curios despre vacantele scolare in tarile europene).

Din punctul meu de vedere, foarte subiectiv si influentat de posibilitatile pe care le am eu personal (logistice, materiale, financiare) o vacanta prea lunga este o pierdere de timp pentru copiii din tara noastra, majoritatea avand scoala ca loc unic de invatare, socializare, de activitati extrascolare si chiar de distractie. Si, desi, acum am un program mai flexibil si as putea sa-mi permit sa tin copilul acasa in vacanta, cu riscul de a lucra cu 70% mai putin, in timpurile in care eram angajata full time, trei luni de vara de vacanta si toate celelalte zile libere acordate copiilor erau un adevarat calvar. Cine se ocupa pe parcursul acestor zile de copii? Ce posibilitati de activitati pe parcursul vacantei ofera statul nostru copiilor din familii care nu-si pot permite o dadaca sau freventarea unor centre educationale (dar nici acelea nu au program plin)? Care angajator iti permite sa ai un program mai flexibil pe durata acestei perioade?

Bine, pentru mine salvarea vine din partea bunicii copilului. Dar, aceasta nu este decat o salvare partiala, deoarece copilul sede toata ziua in casa, nu are activitati monitorizate, nu are cu cine sa socializeze (telefonul si skype-ul nu le socot), din simplu motiv ca o bunica nu este, neaparat, pedagog sau animator.

Eu as fi pentru vacante lungi in cazul in care am avea o tara in care majoritatea parintilor ar avea posibilitatea sa aleaga ce vor face copiii lor pe parcursul acestor vacante. Cand vor avea posibilitatea financiara si logistica sa calatoreasca cu copiii, cand, cu sustinerea statului, vor fi create diverse programe educationale pe timp de vacanta, pentru care parintii sa achite sume modice.

Copiii tipa in gura mare ca vor vacante mai lungi. Pentru ce? Pentru ca sa stea in odnoklassniki cat e ziulica de lunga? Sa-si atrofieze si cei doi neuroni supravietuitori?

Apropo, poftim si doua mostre din creatia elevilor nostri. Continut necenzurat.

Culorile

IMG_9329

Aseara m-a telefonat Viorica Mesina. E de la sine inteles ca m-am fiasticit ca o eleva in fata directorului scolii, desi pe Viorica o cunosc din timpul cand copilul meu s-a filmat in cateva spoturi publicitare in regia celor de la Atelierul Sergiu Prodan.

Viorica mi-a sunat ca sa ma invite la premiera filmului „Culorile”, care, din cate cunosc eu din cinematorgrafia noastra, este unicul film de dragoste filmat in ultimii ani.

Asadar, azi am zburat pe aripile vantului pana la Atelier ca sa-mi iau invitatia (a fost o scuza ca sa mai trec pe acolo) si dupa cum vedeti am pus-o la loc de cinste (rama e de la Moldeco, in care nu era nicio poza pana in ziua de azi).

Invitatia e pentru doua persoane. Dorinta mea cea mare este sa impart aceasta vizionare cu o mamica care isi doreste din tot sufletul sa iasa sambata seara din casa ca sa priveasca un film, din aceasta cauza si din cauza ca mi-ar fi greu sa aleg pe cineva dupa placul sufletelului meu, mi-am propus sa fac un mic concurs. Detaliile le aflati pe pagina blogului de pe Facebook.