Prietenii ma numeau, intr-un timp, „Paraben”. Asta dupa perioada in care ma numeau „Colesterina si nush-mai-cum”. Cred ca va dati seama de ce. Mi-i frica de parabenii din produsele cosmetice. Sunt sigura ca pe langa parabeni sunt inca alte zeci de substante nocive in fiecare sapun, sampon si crema hidratanta, dar parabenii ma baga cel mai mult in sparieti.
Deci, da, eu sunt nitel dusa pe faza „cosmetice ecologice”, mai ales dupa ce am auzit intr-o stire de la ProTv de acum cativa ani, ca o femeie pe parcursul unei vieti absoarbe in jur de 20 kg de substante toxice din toate produsele de ingrijire pe care le foloseste (incepand cu sapunul). Ingrijorator, nu stiu cum.
Eu creme de la magazin nu cumpar. Era si de asteptat. Eu le cumpar pe iHerb, de la divesre magazinase doar pentru cunoscatori, de la oameni care le aduc din tari indepartate, la nevoie le inlcouiesc cu smantana si castraveti sau uleiuri de tot felul si, mai nou, comand la persoane care se pricep sa le faca.
Un produs bun de ingrijire, in intelesul meu, trebuie sa miroase discret. Extra-discret, adica sa aiba un miros care abia ajunge la simtul nostru olfactiv. El trebuie sa aiba 20 de mii de plante printre ingrediente. Si, cel mai important, in spatele lui trebuie sa fie un om sau o comunitate de oameni cu viata, visele si istoria lor.
Bunaoara, anul trecut mi-am luat un sapun negru, cu care imi spal fata pana azi, ce are in spate o istorie minunata a doi oameni, care au reusit sa scape de razboiul civil din Liberia, emigrand in SUA, unde, manati de banala necesitate de a manca si dorinta de se regasi intr-o activitate ce i-ar apropia de radacinile lor africane, au creat „Nubian Heritage”, care azi vinde produse de ingrijire peste tot in lume.
Noua mea crema hidratanta, sapunul pentru par cret, masca de par, balsamul si inca alte cateva produse, au si ele o istorie, un vis, o viata de om in spate. Acestea sunt produsele vrajite de Alina, o moldoveanca de-a noastra, stabilita pe insula Cipru.
Cert, preturile multor produse cosmetice hand-made sunt mai mari decat a celor din magazine, dar nu cu mult (si depinde inca ce fel de produse folositi), dar gandul ca cineva a lucat cu grija la ele, ca cineva isi va hrani familia vanzand aceste produse, ca cineva a visat ani la rand si a invatat dur pentru a le face, ca cineva e de parere ca piele ta merita ceva mai bun decat niste parabeni si sulfati, toate aceastea justifica cei 3 euro in plus pe care ii dai pentru o crema, un sapun, o masca sau un fard.
In fiecare dimineata, cand ma ung cu crema facuta de Alina, ma gandesc ca datorita mie si altor femei care au avut incredere in capacitatile ei, afacerea Alinei va mai dura, iar seara, cand ma spal cu sapunul negru, ma gandesc ca am in mana produsul catorva ani buni de vise, planuri, esecuri, ca in sapunul meu sta spiritul a doi oameni care au reusit, iar in spatele lor sta o istorie, o traditie si o comunitate aparte.
Dupa astfel de ganduri si trairi, e imposibil sa revii la produsele cosmetice din magazine.
Alo... BEBE! 