Despre citit

Eu am inceput sa citesc carti tarziu. Gaseam o mie de motive de ce cititul nu-mi este de niciun folos. Unul dintre ele era ca cititul indelungat ma va transforma intr- o ochelarista.

Asta s-a intamplat vara, in timpul primei adolescente, cand am descoperit biblioteca de la „clubul” satului, manata intr-acolo de atractia de neexplicat pentru casele de la margine. Margine de sat, de padure, de camp, de gradina. „Trebuie sa fie acolo ceva. Ceva pentru mine…”

Camera mare, cu pardoseala de scandura uzata, cu miros de carti „satute”, cu zeci de etajere pline de titluri misterioase, cu doua geamuri mari ce dadeau spre dealurile ce desparteau satul de zastava, iar dupa zastava era Romania, o tara atat de magica, de unde bunica ne aducea adidasi si chilotei cu Mikey Mouse cand inca eram copii de gradinita.

In sala bibliotecii plutea un aer varatic, care mirosea ca si aerul de dace ruseasca din povestirile lui Cehov. Prin el dansau diverese gize si paianjenii coborau din pod pe firul lor ce ii conecta cu lumea noastra.

Si liniste. Liniste de sat, de pamant, de vara. Liniste prin care numai pasarile stiu sa strabata, si cate un caine care nu are somn intr-o amiaza de cuptor, si vaca megiesilor care isi spune pasul. Si respiratia batranei bibliotecare, care va veni seara la bunica cu un borcan de lapte, tocmai din partea cealalta a satului, de langa toloaca, acolo unde iarba creste altfel si oamenii sunt parca de pe alta planeta.

Eu veneam la biblioteca pentru toate astea. Si mai ales pentru mirosul de foi uscate, prafuite, amestecat cu mirosul de fan, de mere de iulie, de balega de vaca si lut, mirosul de tarana uscata si trandafiri cataratori.

Puteam sa stau in biblioteca vesnicii la rand, sa citesc titluri, sa ma plimb printre randuri, sa pandesc bibliotecara dintr-un colt mai intunecat, sa arunc cate o vorba fratelui meu, mare cititor si exemplu de urmat. Asa zicea bunica.

Cititul a venit de la sine. Prin dragostea fata de aceste mici detalii adunate intr-o amiaza de vara. Din curiozitate. Si daca acolo miroase atat de deosebit si podeaua scartie atat de enigmatic, poate si cartile imi pot oferi ceva? Ceva misterios, foarte fragil, dar, in acelasi timp, foarte adanc, ca fantana vecinilor din care se scoatea apa la vite.

De cate ori deschid o carte, ma trezesc acolo, in mijlocul salii de biblioteca din clubul satului. Cu gize, paianjeni, miros de mere de iulie, de iarba si balega de vaca, si scartait de dusumea uzata. Si fiecare carte devine o promisiune. Promisiunea ca aceasta stare nu va disparea atat timp cat eu voi respira. Promisiunea ca biblioteca, cu cele doua geamuri ce ies spre dealuri, va fi intotdeauna cu mine, in buzunarul stang, acolo unde primavara imi prind martisorul. Promisiunea ca fiecare fosnet, bataie de aripi, ciripit, sunet de aer varatic care se misca in ritmul sau, sunt acolo, intre paginile unei carti. Si nimeni nu mi le poate lua. De aceea ca ceea ce este al tau, al tau va ramane, iar ceea ce iti poate fi luat, nu este al tau.

Si eu citesc. Citesc de cate ori apuc. Si o apuc des. Citesc in pat, la masa, in troleibuz, avion, metrou si maxi-taxi. Si eu traiesc doar o singura viata paralela. Viata din biblioteca satului, acolo unde sunt adunate mii de personaje, milioane de cuvinte. Si doar o singura stare.

Epilog

Acest post l-am scris impinsa de dorinta de a intelege mecanismele care m-au adus la lectura. Si sa descopar ca ele sunt deosebite de la om la om. Aceasta nevoie de intelegere si acceptare a diferentelor a aparut natural, cand am fost fata in fata cu copilul meu, care nu este si nu poate fi ca mine sau asa cum imi doresc eu sa-l vad.

Copilul meu este inconjurat de multe carti si de oameni care citesc. Acest copil, insa, nu se grabeste sa citeasca, cu cele cateva exceptii cand eu devin „politistul rau” si-i dau vreo tema pentru acasa. Dar o las. Si sunt sigura ca va veni o zi in care ea va descopri cartile si lectura printr-un drum foarte personal, in ritmul sau, cu melodia sa in urechi. Si asta poate fi mai devreme sau mai tarziu. Dar asta va fi. Pana atunci, nu pot decat sa-i ofer acces la carte. Si sa-i soptesc ca in viata sunt un milion de lucruri frumoase, ascunse in cele mai neasteptate locuri.

7 gânduri despre „Despre citit

  1. Da! Da! Da!
    Ah, mi-ai trezit atatea amintiri dulci, de tsara, de bunica care ma lasa sa lenevesc cat vroiam, citind carti si carti! Si mirosul de balega! Si cat de rau imi parea ca se intuneca si cititul se va amana pana dimineata (pt ca „curent” era doar 2-3 ore in zi)!
    Si painea cu zahar stropita cu apa :))) desertul copilariei mele!:)))

  2. Lectura obligatorie era la capitolul „cah”, desi mi-au placut destule carti din programa scolara. In schimb, ce gaseam eu interesant prin biblioteca era minunat. Le luam acasa entuziasmata, ma puneam pe jos la capatul patului si incepeam sa le „devorez”. Mi-a placut mereu procesul prin care imi alegeam cartile din biblioteca, cum le rasfoiam, incercam sa le „ghicesc” farmecul, si apoi alegeam 3 norocoase :)

  3. Am descoperit lectura la următoarea carte după ce i-am spus obraznic dirigintei că „Nu îmi place să citesc!” Aşa mi se întâmplă mie de obicei, zic nu, iar apoi roşesc. În cazul dat ascudeam roşeaţa obrazului după cărţi. Sincer cred că Ilinca va descoperi şi ea starea de „Citesc, deci sunt Sexy” la timpul ei.

  4. Al meu citeste min. jumate de ora in fiecare zi ca asa trebuie ii spun eu, nu stiu e bine sau nu sa il impun, dar cind el imi spune ca vrea o anumita carte, eu fac orice posibil, caut prin magazine, on-line ca sa o gasesc pentru ca stiu ca atunci va citi cu placere fara sa il impun, asa s-a intimplat recent cu L’Odyssee Miraculeuse D’Edouard Toulaine si a citit-o dintr-o rasuflare dar mai rar cind el cere o anumita carte si e misiunea mea sa caut carti care sa il intereseze :) e mai greu ca e baiat si clar ca are gusturi diferite, acuma sintem cu carti de aventura dar incerc sa integrez cu clasica (cei trei muschetari de ex.). I-am creat si conditii in camera de a savura cititul, am cumparat radiou si i-am zis „iata intinde-te in pat cu perne moi si cu muzica si citeste, e vara, e vacanta, ce poate fi mai fain” dupa parere mea desigur:) pentru mine cea mai mare placere si bucurie in vacanta era ca mama sa nu ma puna la lucru da sa imi dea pace sa citesc zile intregi…
    eu tot mi-am amintit de biblioteca din satul bunicii datorita postului tau :) a noastra era chiar in centrul satului nu la margine, eu nu prea citeam in biblioteca, luam carti si le citeam pe cuptor la bunica ori intinsa pe iarba linga o albie cu apa fiind la plaja in imaginatia mea :)

    • Viorica, eu am impresia ca baietii citesc de timpuri si sunt mai devreme curiosi sa afle ce e cu cartile astea. Sau poate eu judec dupa mine :)

      • Pe mine m-a inspirat foarte mult profesoara de romana sa citesc, era o profesoara exceptionala, care aprecia si incuraja lectura si creativitatea, si Daniel a avut o profesoara la scoala tare buna anul trecut care a avut mare influenta aspura lui in privinta cititului dar e mare concurenta la noi in casa intre carti si noile tehnologii desigur :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s