Despre citit

Eu am inceput sa citesc carti tarziu. Gaseam o mie de motive de ce cititul nu-mi este de niciun folos. Unul dintre ele era ca cititul indelungat ma va transforma intr- o ochelarista.

Asta s-a intamplat vara, in timpul primei adolescente, cand am descoperit biblioteca de la „clubul” satului, manata intr-acolo de atractia de neexplicat pentru casele de la margine. Margine de sat, de padure, de camp, de gradina. „Trebuie sa fie acolo ceva. Ceva pentru mine…”

Camera mare, cu pardoseala de scandura uzata, cu miros de carti „satute”, cu zeci de etajere pline de titluri misterioase, cu doua geamuri mari ce dadeau spre dealurile ce desparteau satul de zastava, iar dupa zastava era Romania, o tara atat de magica, de unde bunica ne aducea adidasi si chilotei cu Mikey Mouse cand inca eram copii de gradinita.

In sala bibliotecii plutea un aer varatic, care mirosea ca si aerul de dace ruseasca din povestirile lui Cehov. Prin el dansau diverese gize si paianjenii coborau din pod pe firul lor ce ii conecta cu lumea noastra.

Si liniste. Liniste de sat, de pamant, de vara. Liniste prin care numai pasarile stiu sa strabata, si cate un caine care nu are somn intr-o amiaza de cuptor, si vaca megiesilor care isi spune pasul. Si respiratia batranei bibliotecare, care va veni seara la bunica cu un borcan de lapte, tocmai din partea cealalta a satului, de langa toloaca, acolo unde iarba creste altfel si oamenii sunt parca de pe alta planeta.

Eu veneam la biblioteca pentru toate astea. Si mai ales pentru mirosul de foi uscate, prafuite, amestecat cu mirosul de fan, de mere de iulie, de balega de vaca si lut, mirosul de tarana uscata si trandafiri cataratori.

Puteam sa stau in biblioteca vesnicii la rand, sa citesc titluri, sa ma plimb printre randuri, sa pandesc bibliotecara dintr-un colt mai intunecat, sa arunc cate o vorba fratelui meu, mare cititor si exemplu de urmat. Asa zicea bunica.

Cititul a venit de la sine. Prin dragostea fata de aceste mici detalii adunate intr-o amiaza de vara. Din curiozitate. Si daca acolo miroase atat de deosebit si podeaua scartie atat de enigmatic, poate si cartile imi pot oferi ceva? Ceva misterios, foarte fragil, dar, in acelasi timp, foarte adanc, ca fantana vecinilor din care se scoatea apa la vite.

De cate ori deschid o carte, ma trezesc acolo, in mijlocul salii de biblioteca din clubul satului. Cu gize, paianjeni, miros de mere de iulie, de iarba si balega de vaca, si scartait de dusumea uzata. Si fiecare carte devine o promisiune. Promisiunea ca aceasta stare nu va disparea atat timp cat eu voi respira. Promisiunea ca biblioteca, cu cele doua geamuri ce ies spre dealuri, va fi intotdeauna cu mine, in buzunarul stang, acolo unde primavara imi prind martisorul. Promisiunea ca fiecare fosnet, bataie de aripi, ciripit, sunet de aer varatic care se misca in ritmul sau, sunt acolo, intre paginile unei carti. Si nimeni nu mi le poate lua. De aceea ca ceea ce este al tau, al tau va ramane, iar ceea ce iti poate fi luat, nu este al tau.

Si eu citesc. Citesc de cate ori apuc. Si o apuc des. Citesc in pat, la masa, in troleibuz, avion, metrou si maxi-taxi. Si eu traiesc doar o singura viata paralela. Viata din biblioteca satului, acolo unde sunt adunate mii de personaje, milioane de cuvinte. Si doar o singura stare.

Epilog

Acest post l-am scris impinsa de dorinta de a intelege mecanismele care m-au adus la lectura. Si sa descopar ca ele sunt deosebite de la om la om. Aceasta nevoie de intelegere si acceptare a diferentelor a aparut natural, cand am fost fata in fata cu copilul meu, care nu este si nu poate fi ca mine sau asa cum imi doresc eu sa-l vad.

Copilul meu este inconjurat de multe carti si de oameni care citesc. Acest copil, insa, nu se grabeste sa citeasca, cu cele cateva exceptii cand eu devin „politistul rau” si-i dau vreo tema pentru acasa. Dar o las. Si sunt sigura ca va veni o zi in care ea va descopri cartile si lectura printr-un drum foarte personal, in ritmul sau, cu melodia sa in urechi. Si asta poate fi mai devreme sau mai tarziu. Dar asta va fi. Pana atunci, nu pot decat sa-i ofer acces la carte. Si sa-i soptesc ca in viata sunt un milion de lucruri frumoase, ascunse in cele mai neasteptate locuri.

Lecturi matinale

Cand Ilinca a aparut in viata mea, programul mi s-a dat un pic peste cap. De fapt, de aia si facem copii…pentru o schimbare. Din clipa in care am intrat cu ea prin usa apartamentului, am simtit pe propria piele ce inseamna sa ai si copil si IQ pozitiv. In prima seara chiar, mi-am promis, nu, AM JURAT, cu mina pe inima, ca in fiecare zi voi citi, cel putin 10 minute!

E poate unica promisune pe care reusesc s-o respect.

***

Sunt curioasa sa aflu cat de des citesc alte mamici? Insa, cel mai mult, vreau sa stiu ce citesc colegele mele „de suferinta”?

***

Eu, de exemplu, intotdeauna citesc cateva carti odata. Asta inseamna ca una o citesc in  bucatarie, in timpul micului dejun, alta seara inainte de culcare, a treia …mmm, in locul magic al fiecarui om. Cartea pe care o estimez a fi cea mai interesanta dintre toate – o port in geanta.

***

Acum port cu mine „Junky” de William S. Burroughs. Cartea este destul de captivanta. Burroughs descrie viata sa, de drogat american, in perioada de dupa al Doilea Razboi Mondial. De la el am aflat cum se injecteaza morfina, care e diferenta de senzatii dupa o doza de heroina sau un joint, prin ce se deosebesc hotii de buzunare din SUA de cei din Mexic, cum se dezintoxifica un drogat si de cate ori o face in viata lui, relativ scurta.

Stilul este documentar, textul clar, fara dramatisme si patetisme. Imi place, dar nu este  o carte ce ma extaziaza.

Desenele copilului tau

Desenele copilului tau

Saptamana trecuta Ilinca a inceput sa deseneze oameni negri. Men in black, daca vreti. Doar ca ai ei erau exact trei si semanau uluitor cu mine, cu tatal sau si cu ea. Asta in cazul in care putem spune ca niste figuri diforme, cu picioare mai scurte decat mainile, cu degete in forma de greble si talpi ca la cei diagnosticati cu poliomelita, seamana cu 3 oameni relativ frumosi si sanatosi.

***

Mama s-a alarmat prima. Incredibil! Ilinca nu a colorat fericitul trio in culori de la care pe mine ma ustura ochii. Parul meu nu mai era violet sau verde, rochia ei nu mai era plina de inimioare, iar tatalui sau ii lipsea zambetul de culoare rosie, ca a unui travesti in plin Gay Pride. Noi eram goi in interior. Noi eram doar contur negru.

***

Eu am ales sa nu ma alarmez si i-am cumparat fetei guasa.

***

Azi insa in maini mi-a nimerit cartea „Desenele copilului tău. Interpretări psihologice” de Evi Crotti, psihopedagog si jurnalist italian, rasfoirea careia a scos la suprafata intrebari ce nu mi le-am pus pana acum:

*de ce noi am fost desenati cu negru?

*de ce fiecare desen al ilincai are un soare mare si stralucitor?

*de ce langa soare ploua, iar sub el apare un curcubeu gigantic?

Cartea descifreaza foarte clar, pe puncte, desenele copiilor, aducand zeci de reprezentari ale desenelor a copiilor de diferite varste. Limbajul este foarte accesibil, informatia este scurta si utila. Daca ii credeti pe psihologi si vreti sa stiti ce se ascunde in urma tancului verde sau a Zanei Maselute desenate de odorasul vostru, nu ezitati sa cumparati cartea, desi pretul este cam piparat (cred eu): 189 de lei. Insa, daca puneti cate 10 lei deoparte pe parcursul a trei saptamani, va faceti cu aceasta carte! (Iar cu cei 21 de lei ramasi, va luati un buchetel de flori, pentru a va felicta cu procurarea unei carti!)

A se procura la magazinul Editurii Litera.

Comori

Comori

Henri Mattise inlantuit

Ceaiul de la ora 5

Mai tineti minte ce faceau mamele noastre in timpul pauzei de masa? Cei care vor raspunde ca mancau, nu s-au nascut la timpul potrivit. Mamele noastre in timpul mesei stateau in rand dupa crenvusti, draperii, ciupici, stofa, sapun, becuri, detergent si alte bunatati, aduse de la mistica „baza” doar o data pe luna.

Ei, acum traim bine merci si in timpul pauzei de masa ne permitem sa mancam. Eu insa am decis sa ma inspir din tineretea mamei si sa-mi dedic amiza umplerii casei cu obiecte pretioase. Dupa cum am mai scris aici, sunt o pasionata a pietelor si magazinelor second-hand, a podurilor pline cu reviste vechi si prafuite si a babutselor care isi vand agoniseala. Pe cele din urma  le apreciez cel mai mult si nu ma targuiesc niciodata, deoarece stiu ca cei 20 de lei ai mei le poate ajuta sa o mai duca 2 zile. Asadar astazi, m-am tinut de promisiunea data ieri si am iesit la vanatoarea de comori. In 20 de minute m-am despartit de 120 de lei, insa m-am facut cu 2 volume minunate, ca si design si continut a cartii „Henri Matisee, roman” de Aragon, o editie ruseasca din anul 1978, o carte despre viata lui Esenin, o basma foarte colorata din lana (pentru colectia mea, despre care voi scrie intr-o zi) si o zaharnita nou-nouta si MINUNE! anume ea lipsea din servciul de ceai pe care l-am scos de la naftalina.

Toate aceste bucurii le-am gasit la piestisoara improvizata pe trotuarul de pe str. Aleco Russo, chiar peste drum de statia „Pan-Com”. Dar, asta nu e tot! Am de gand sa cutreier toate pietisoarele de acest fel in cautare de comori, iar peste 10 ani voi vinde o parte din ele in magazinasul meu de pe Coasta de Azur.

Tinerete fara batranete si viata fara moarte

Jeanne Calment, 122 de ani, tigara si tarie. Deci se poate!

Vreau sa traiesc mult…si bine. Uneori, uit de acest scop si imi bat joc de spiritul si corpul meu. Alteori, fac exces de zel cu mancarea corecta si gandirea pozitiva. Dar, se vede ca, tot ce am facut pana in clipa asta, a fost gresit si ca secretul e ascuns altundeva.

Citez:„Poate ca avem cu totii de invatat de la Jeanne Calment. Ea a ajuns la frumoasa varsta de de 122 de ani-cea mai avansata varsta autentificata a unei fiinte umane din istorie-in special datorita „calmitatii”…Se pare ca moto-ul ei era: „daca nu poti face nimic ca sa schimbi ceva, atunci nu-ti mai face griji in privinta asta”.

Alte persoane care au ajuns la o varsta foarte inaintata, par sa fie ghidate dupa aceeasi filozofie. Ei au capacitatea de a suporta stresul mai bine decat un om obisnuit. Reactioneaza mai putin negativ si cu mai putina ostilitate, si par sa fi invatat sa accepte schimbarea ca o parte inevitabila a vietii. Aceasta atitudine le permite sa evite generarea unui stres intern, deoarece ei nu iau la modul personal frustrarile interioare ale vietii. Concluzia pare sa fie ca, daca vrem sa traim mult si sa fim sanatosi, trebuie sa invatam sa acceptam schimbarea…chiar daca aceasta schimbare pare la inceput sa fie negativa.”

Text preluat din cartea „Secretele longevitatii. Programul Okinawa” de Bradley J.Wilcox, D.Craig Wilcox si Makoto Suzuki.

Cartea nu e a mea, dar stiu ca poate fi procurata cu 180 de lei. Am nevoie de ceva timp ca sa ma decid sa dau asa bani pentru o carte despre longevitate. Dar, poate ar fi o idee buna de cadou pentru cineva de varsta parintilor nostri.

3 obiecte care nu trebuie sa lipseasca din geanta unei femei

Credit foto: Tom Curtis

Or fi frumoase gentile din ultimile colectii semnate Chloe sau Chanel, dar, daca nu-mi incap acolo cele 3 obiecte, nici nu le cumpar.

Asadar, orice femeie care se respecta, trebuie sa-si respecte si timpul. Iar pentru a face fata hoardelor de colegi si site-uri, care au doar un singur gand in cap – sa te faca sa pierzi pretioasele minute, e nevoie de o organizare buna (care se deprinde). Pentru o organizare buna, insa, e bine se intelegem ca fiecare clipa poate fi utilizata (conform dex-ului: a intrebuinta cu folos)…cu folos. Iata aici, atentie, geanta trebuie sa-ti fie un aliat!  De ce? De aceea ca, daca ai avut inspiratia  sa-ti iai o geanta mare si incapatoare, deprinderile ce tin de organizarea timpului vor veni de la sine.

Asadar, eu port in geanta mea 3 obiecte esentiale (+al patrulea, in calitate de bonus):

1. O agenda. Atentie, insa, nu ne blocam la cuvantul „agenda” si dam din umeri, de aceea ca nu avem/gasim o agenda care sa ne placa. O agenda poate fi si un caiet, un carnetel sau cateva foi, rupte din caietele uzate, unite cu niste clape, cusute cu ac tiganesc sau lipite cu superclei. Nu conteaza forma, conteaza continutul. In agenda poti sa scrii tot ce-ti trece prin cap (literalmente…de cate ori mi-a parut rau ca nu am nimic pe ce as putea scrie cate o idee venita in troleibuz sau la coda in magazin). Eu scriu de cu seara in agenda tot ce am de facut a doua zi, pana la diverse maruntisuri si apoi o pun in geanta. (Apropo, intocmirea listelor mi-a fost recomandata de un coleg. El mi-a garantat ca asta e cea mai eficienta metoda de a-ti spori productivitatea si a lupta cu procrastinarea. M-am convins! Iar asta are si o explicatie, despre care vom vorbi altadata);

2. O carte. Eu port cu mine, de obicei, opere literare, in proza. Uneori, insa, mai pacatuiesc cu poezia si diverse scrieri psihologice sau de „lifestyle”. Din start, vreau sa recunosc ca nu citesc in transportul public  urban si pot doar sa-i felicit pe cei care reusesc sa se concentreze intr-un maxi-taxi deasupra unui roman de Dostoevski sau Kundera. Cartea o pastrez pentru minutele de asteptare la banca, policlinica, arhiva si alte institutii de stat, precum si pentru rarele clipe cand pot sa ma asez in parc sau sa beau o cafea intr-un local. Dar, cum niciodata nu stii de unde sare iepurile si unde si cat va trebuie sa astepti, e bine sa ai cartea cu tine;

3. Lana si andrele sau croseta si ata. Iata asa! Impletitul sau crosetatul este una dintre cele mai bune metode de relaxare, alaturi de citit. Si cum eu nu le pot separa, citesc si impletesc/crosetez in fiecare zi cate putin. De exemplu, azi trebuie sa trec iarasi pe la spital si cu aceasta ocazie mi-am luat o impletitura deja inceputa. Impletesc si cand stau in rand la policlinica, la cafenea cu o prietena (da, si nu mi-i rusine), in autobuz de curse mai lungi sau in tren (ideea cu impletitul, este ca trebuie sa ai posibilitatea sa sezi pe ceva). Asa, cam la fiecare 2 saptamani, am cate un fular nou, trusa, fata de perna sau alt accesoriu!

*4. Bonusul meu este notebookul. Al meu nu este foarte mare si nu foarte greu, de aceea pot sa-l port cu mine in fiecare zi si sa mai si lucrez.

NotaBene: Tema organizarii eficiente a timpului pare destul de plictisitoare si „geek”. Se mai crede ca un om creativ nu-si organizeaza nimic si duce o viata haotica. Greseala. Toti „marii” spun ca talentul si creativitatea nu e de ajuns, ca mai trebuie sa si muncesti din greu. Pai iata, pentru a munci din greu, e nevoie de timp si concetrare maxima, iar timpul petrecut la coada in policlinica- tot timp ramane, care poate fi umplut cu ceva.