Inventarierea unei vieti lipsite de complicatii

Eu nu-mi complic viata.

Acest proces a pornit acum 4 ani. La inceput, lipsa complicatiilor mi-a dat un sentiment straniu. Prima perioada credeam ca asa se simt loser-ii. Nu ma puteam nicidecum obisnui cu faptul ca in jurul meu exista lucruri, situatii, oameni care pe mine nu ma mai intereseaza si care ma lasa sa traiesc bine-merci, fara a simti dorinta arzatoare sa-mi creez o parere despre orice misca.

Apoi, constientizand deja reactiile care s-au declansat in interiorul meu, am dat jos zidul de principii, valori, idei, aspiratii pe care mi l-am construit in jurul meu cu ajutorul familiei, scolii, universitatii, asteptarilor altor oameni, sotului, socrilor, prietenilor si a tuturor celor cui nu ii era lene sa-si dea cu parerea. Am scos caramida cu caramida. A durat. Si inca mai dureaza. Dar cat lumina a intrat in casa!

***

Inventarul unei vieti lipiste de complicatii:

1. Relatii cu oamenii cu care sunt pe aceeasi unda. Relatii cu oamenii care imi plac.

Am inceput sa reduc complicatiile din viata mea in clipa in care am inteles ca familia pe care o construisem nu ma mai face implinita. Am inteles, am acceptat si am actionat. M-am dezis de aceasta complicatie, asumandu-mi toate responsabilitatile. Si nu am regretat niciodata decizia luata.

Complicatia sub forma prietenilor interesati a luat sfarsit acum vreo doi ani. De la sine. Azi nu-si mai aduce nimeni aminte de mine doar cand are nevoie de 100 de euro. Dar nici eu nu ma simt obligata sa-mi onorez unele obligatii moldo-sociale pentru a le da motiv sa ma mai caute in timpuri de ananghie.

Complicatia termenilor cu care desemnam relatiile cu anumiti oameni. Pentru mine nu exista fosti iubiti, potentiali iubiti, iubiti care asa si nu s-au materializat. Pentru mine exista oameni. Oameni cu care imi place sa comunic si oameni cu care nu-mi place sa comunic. Din acest punct si pornesc toate relatiile. Simplu.

2. Sentimente pe care le simt si care nu-mi sunt induse

Complicatia cu numele de suparare. E greu sa mentii o suparare. Sa nu uiti de ea. Sa o alimentezi. Ea iti complica viata. Eu nu sunt suparata pe nimeni. Chiar daca din bun-simt de moldoveanca ar trebui sa fiu.

Complicatiile starilor de vinovatie sau rusine. Am redus din ele, prin simplul fapt ca am redus din oamenii din jurul meu. Acum, daca se intampla sa-mi fie rusine de ceva inseamna ca am calcat serios pe bec. Vinovata, insa, nu ma mai simt. E cel mai complicat si mancator de sine sentiment. L-am depasit.

Complicatia remuscarilor pe care nu le simti, dar pe care trebuie sa le simti, deoarece asa ai fost invatat(a). Ai avut o relatie extraconjugala? Te-ai incurcat cu o persoana casatorita? Ai spus cuiva „NU”? Ai refuzat un mire „tare bun”? Ai venit mai tarziu acasa, in timp ce partenerul/partenera sta cu copilul? Roade-te in interior! Mananca-te! Asa trebuie! Asa e crestineste!

Deci, sa fie clar – eu remuscari nu am.

Complicatia dragostei. Care, cica, trebuie sa fie rasplatita, intoarsa, dobandita. Dragostea este. Atat. Daca astepti ceva in loc, daca numeri, aduni, imparti, ia-ti mai bine torba si trage o fuga la piata.

3. Copilul meu care prieteneste cu copilul din mine

Complicatia care apare imbracata cu haine de parinte responsabil e cea mai respactabila si nobila complicatie. De parerea careia trebuie sa tii cont, cu care trebuie sa te consulti si fata de care trebuie sa faci compromisuri. Eu am renuntat sa fiu un parinte responsabil in sensul respectabil al cuvantului.

Complicatia lui asa nu se poate. Asa nu se poate sa scrii, sa te imbraci, sa vorbesti, sa desenezi, sa razi, sa alergi, sa mananci, sa dansezi! De ce nu se poate? Se poate!

4. Viata sociala care aduce satisfactie

Complicatia in forma serviciului care nu-ti place e o complicatie pe care eu o depasesc usor prin concediere. Nu stiu cum imi reuseste sa supravietuiesc in economia de piata, dar uite ca sunt inca in viata. Nu e nimic mai distrugator dacat un job care nu-ti aduce satisfactie. Ganditi-va, noi petrecem la lucru cea mai mare parte a vietii.

Complicatia iesirilor. Mie imi place sa stau acasa. Inainte ma simteam obligata sa merg oriunde sunt invitata, ignorand strigatul interior, care imi spunea „Nu, nu, tu nu vrei sa iesi!” Cum sa nu ies? Ei, nu, am fost invitata, trebuie…Ba bine ca nu! Nu trebuie daca nu vrei. Si nu pierzi nimic. Acolo vor fi aceeasi oameni. Cu aceleasi povesti.

5. Viata mai usoara. In general.

Eu nu folosesc creme. Ele trebuie intotdeauna cumparate. Si asta e deja o complicatie, de aceea ca mie nu-mi place sa fac cumparaturi. Uleiul de masline, insa, nu se termina niciodata.

Eu nu port tocuri. Pentru ca te impiedici. Pentru ca tocurile se pot rupe. Pentru ca trebuie sa-ti asortezi hainele. Asta e prea complicat.

Eu nu vreau masina. Masina e regina complicatiilor!

Eu nu spun minciuni. Nu de alta, dar trebuie sa le tin minte, sa le protejez, sa spun alte minciuni. O groaza de complicatii.

Eu nu intrazii. De aceea ca nu-mi place sa alcatuiesc scuze credibile. E inutil si complicat.

…si inca multe-multe altele.

***

Unica si cea mai frumoasa complicatie pe care mi-o doresc sunt copiii. Cat mai multi.