Salvarea

Eu nu mai tin minte exact care a fost momentul cand mi s-a spus ca trebuie sa stau sa astept un barbat care sa ma salveze. Nu ca asta ar fi fost o zi anume in care mama sau bunica ar fi intrat in camera, ar fi facut ochi de teleserial si mi-ar fi declarat patetic ca cineva candva va veni si eu voi fi salvata. Dar asta s-a intamplat. Si cred ca s-a intamplat foarte demult. Cand eram blonda naturala si foarte-foarte creata.

Acum nu-mi amintesc care au fost cuvintele sau gesturile ce m-au facut sa cred, ca in vorba lui Dumnezeu, ca eu as fi jumatate de om, ciunta intr-un fel, cu jumatate de creier si jumatate de suflet si ca numai barbatul este purtatorul celei de-a doua jumatati si el trebui sa vina intr-o zi ca sa ma intregeasca. Pana atunci sunt doar o bucatica de om. Ce poti cere de la o bucatica de om? Poti cere jumatati de masura.

Dar se vede ca eu nu am fost singura care a ascultat cu gura cascata cum intr-o zi va veni el, pe cal sau sub cal sau cu calul in buzunar, si ne va salva de la nu stiu care pericol iminent. Si ne va intregi. De aceea ca o bucatica de ceva nu se poate auto-salva de la pericol. Atunci noi vom cadea in bratele acestui salvator si viata noastra va capata un sens. Sensul care se va ascunde la fundul ceaunului cu varza in smantana si serilor in care vom sta si ne vom uita nevrotic la ceas. Cand revine salvatorul?

Cand vine sa ne salveze din nou? De noi, de golul din capul nostru, de lispa noastra de caracter, de lipsa de viata, de planuri, de idei. De lipsa placerii de a trai. De a trai exclusiv pentru noi insine. De lipsa bucuriei de a face ceva. Cel mai banal lucru. De a calca, de exemplu. Sau de a spala vesela.

Si noi asteptam. An de an, om de om, cadem in brate de salvatori. Salvatori prin vocatie, salvatori din frustrare, salvatori in lipsa de alt hobby, salvatori care nu vor sa fie salvatori. Dar cine are nevoie de parerea lor?

Din televizor, din casti, din poezii, din reviste si carti, de pe ecranele cinematografelor, din statusurile de pe Facebook, pe noi vesnic ne salveaza cineva sau vrea sa ne salveze sau ne convinge ca noi vrem salvate.

Toata aceasta codcodaceala ne bruiaza simturile si noi nu ne mai auzim. Iar cea de-a doua noastra jumatate este. Ea nu a plecat niciodata. Ea sta acolo si se gandeste cand oare noi vom vedea ca suntem oameni intregi.

 

 

5 gânduri despre „Salvarea

  1. Taman la tema. Am si eu o problema. Am si un salvator care e plecat departe. Azi l-a telefon i-am povesti ce si cum salvatorului. A zis: „Asteapta cind vin si rezolvam atunci…” Ce sa fac? Imi pare bine ca are grija de mine, dar in acelas timp ma gindesc ca trebuie eu sa dau din coate….Eh, salvatorii astia!!!

    • Maya, asta e simplu si e atre complicat in acelasi timp. Asta e ceea ce la noi se numeste „lucru asupra sa” si rezultatul caruia este intelegerea ca fiecare din noi este un om integru sau, cel putin, asa a fost gandit sa fie. De geneza, de Dzeu, de Univers, numeste cum vrei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s