La razboi

Eram in microbuz. Dupa o cotitura, la un colt de bloc, in trening cu genunchii lasati si coatele roase, statea el. Putin incovoiat, cu inceputul de chelie in bataia vantului de noiembrie, acest cavaler al luptelor anonime scutura  de un copac punga de panza de la aspirator. Un aspirator de-o varsta cu blocul in care locuia.

Tot drumul m-am gandit la el si la bucata de aspirator ce zacea rusinata intre firele de iarba uscata. M-am gandit si la toata rasa barbateasca si la prejudecatile din capul meu pe care nicio experienta n-a reusit sa le dezradacineze.

Un barbat care isi curata ziua in amiaza mare aspiratorul, lovind ritmic punga de copac, reprezinta o viziune surrealista. Un barbat care isi curata un aspirator din anul 1978  – e o viziune apocaliptica.

***

Femeia din mine s-a nascut cu un set de idei lipite de spate, pe care le poarta  prin viata, asa cum melcul isi poarta casa. Aceste idei ma ajuta, oarecum, sa supravietuiesc.

Un bartabt trebuie sa fie capetenie de osti. El poate sa fie mic, urat, cocosat si chel, el, insa, trebuie sa aiba puterea si carizma de a conduce, de a acapara averi si de a se deplasa doar pe cal.

Or, o capetenie de osti nu va iesi in izmene in fata cortului de campanie sa-si curete matura. El isi va trimite aghiotantul, care, la randul sau, va gasi o solutie mai eleganta pentru inteplinirea acestei sarcini anodine.

Ca si orice fiica a Evei, eu nu pot sa-mi innabus vana mercantila ce mi se zbate sub tampla dreapta. Cand vad un fiu al lui Adam in floarea varstei, iar langa el un aspirator obosit, de marca Audra, ma cuprinde jena. Petru el, pentru sotia sa si pentru copiii lor, care, cu siguranta, in zilele de criza l-au invinuit de faptul ca e un neispravit.

Aceeasi jena ma cuprinde cand vad barbati sifonindu-se la orele de varf prin troleibuze si microbuze, cand ii vad scuturand covoare in fata casei, purtand ciupici rosi si pantaloni cu genunchi, cand ii vad stand la coada cu un pachet de pelmeni si o franzela de 3 lei. Iar cel mai mult ma jenez atunci cand langa ei sta o femeie ofilita, trecuta de 30, cu un palton ponosit, pantofi care au vazut vremuri mai bune,  doi ochi tristi si par fara viata. Ea, la un moment decisiv din viata sa, care se produsese intr-un cadru ce nu prevestea  nimic iesit din comun, a inteles ca a scapat capetenia de osti si ca s-a ales cu un iobag legat de pamanturile feudalului sau.

***

Nu fiecare capetenie de osti cucereste intinderi fara margini, nu toti isi duc stindardul pana pe stepele Mongoliei sau padurile virgine ale Chinei, dar ei stiu sa cucereasca bucatica cea de pamant care le va apartine de drept si de fapt pana la capatul zilelor, iar daca ea le va fi luata ei vor iesi la razboi. Cu cal, cu drapel, cu aghiotant si o oaste de fideli.

Ele vor ramane in cetate, in rochii de lana si pantofi din piele, asteptand-ui langa copiii care niciodata nu vor crede ca tatal lor a fost un neispravit. Orice, numai nu un neispravit.

3 gânduri despre „La razboi

  1. Am lacrimat la aceste rinduri citite, …. de mindie, de dragoste pentru barbatul care-o port. Pentru ca, suflu meu de femeie, simte ca alaturi am BARBATUL ADEVARAT, care pentru familia sa va porni si un razboi daca trebuie. Super articol, numai dupa cuvintele si ginduriel expuse pretuiesti cu adevarat ce avem.

  2. Nu stiu de ce da dupa articolul acesta ma apuca depresia: „toli” ca ma simt femeia ofilita „toli” ca vojdiul meu sovsem ne vojdi… mdea… Desi mai este o vorba: numai in mlastina mea cresc nuferi :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s