L-O-V-E

Nu-mi place sa vorbesc despre viata mea privata. Mult timp m-am gandit cum si cate crampeie din ea sa ofer, astfel incat  sa pot justifica orice indepartare de val. Daca se intampla sa am vreo eruptie grafomana in legatura cu viata mea intima, o serveam in sos metaforic, alegoric, simbolistic, dar niciodata in forma sa pura.

M-am gandit indelungat daca trebuie sa scriu acest text, cu atat mai mult, cu cat pentru ziua de azi sunt inca vreo doua teme bune, care asteapta sa fie abordate. Si stiti, eu nu sunt om curajos, eu sunt un om care se satura sa se tot interogheze asupra corectitudinii deciziei luate, inchide ochii si sare in vid.

Deci, azi s-a implinit un an de cand nu mai sunt femeie libera. Pentru mine acesta zi are o insemnatate cu totul aparte, care, la prima vedere, are putine cu dragostea. Si, daca acum sunt ceea ce sunt, asta e datorita faptului ca pe parcursul acestui an m-am interogat de zeci de ori cine sunt, de ce sunt, cum sunt si ce am de gand sa fiu pe viitor. Barbatul de langa mine, intamplator sau nu, intentionat sau nu, direct sau indirect, a sapat in mine, cu un harlet invizibil, pana a dat de apa.

Scriam azi pe Facebook ca paradoxul vietii este ca ne simtim cel mai bine cu oamenii cu care niciodata nu ne-am imaginat ca ne-ar putea fi bine. Si, in genere, nu ne-am imaginat nimic in legatura cu ei. Acesta a fost cazul nostru. Atat de diferiti la prima vedere, atat de opusi, atat de neimaginat impreuna, cu o diferenta de varsta de plus ani in favorea mea, asta a fost prima relatie din care nu am fugit dupa primele sase luni.

Acest an a facut din mine femeie. Nu femeiusca, nu om, nu femeie cu barbat, ci anume femeie. Pe parcursul ultimelor 12 luni, m-am intrebat, pentru prima data, cine sunt cu adevarat si daca ceea ce vreau si cer sunt dorintele si cerintele mele, sau doar niste reflexe conditionate de traditie, educatie, locuri comune. Totul a fost pus sub lupa – sexualitatea, emotionalitatea, obiceiurile, educatia, ca sa ajung sa strang piesele acestui puzzle care sunt eu.

S-au surpat castele, care sub marmora, nu erau decat nisip. Au murit iluzii. S-a ros poleiala. Am fost pusa in fata ocupantilor din capul meu si lasata sa ma descurc.

„Nu esti tu motivul tuturor dramelor mele”. Dur, dur de tot pentru The Drama Queen, cum tandru ma numea un prieten olandez, pentru o femeie care era numai traire, clisee, gelozie si dependenta.

Se zice, ca viata ne aduce in calea noastra oamenii potriviti la momentul potrivit. Si ca de la fiecare invatam. Sau, cel putin, am putea invata, daca ne-ar duce capul.

In acest an am invatat. Am descoperit. Am lucrat, atat cat nu-mi puteam imagina ca as fi in stare sa lucrez, fiind intr-o relatie. Am crescut. Ca om, ca femeie, ca profesionist.

Si daca intr-o zi, cineva din noi doi va avea nevoie de alte spatii, de alt aer, de alt vant, eu voi fi recunoscatoare vietii ca am fost la locul portivit in ziua potrivita. Chiar daca eram beata. Da, seara in care ne-am cunoscut, vinul s-a dovedit a fi mai puternic decat mine, iar eu total lipsita de inspiratie.

Imagine

Un barbat bun

Aseara, la o cafea imaginara, partea barbateasca a casei mi-a marturist ca nu este el „cel mai bun barbat”. Nu, mai departe n-a urmat traditionalul „Tu meriti ceva mai bun”, „E vina mea, nu a ta” etc. A fost o constatare.

Eu, ca o femeie inteleapta ce ma aflu, nu am vrut sa-l contrazic. De ce sa contrazici un barbat cu un simt sanatos de autocritica? Or, cum ne-a invatat Lenin si alti mari psihologi, autocritica este un declansator de actiuni concrete. Iar mie, ca si multor femei, imi plac actiunile concrete.

Ce face un barbat, barbat bun? Ce face ca un barbat oarecare sa fie barbat bun anume pentru noi? Si aici propun sa uitam de dragoste, floricele in burta, pasiune arzatoare si alte manifestari ale hormonilor innebuniti.

Siguranta materiala pe care ne-o poate oferi, instinctul matern pe care ni-l poate implini, stabilitate emotionala, satisfacere sexuala, parteneriat durabil? Care sunt ingredientele unui barbat care ar face din el un barbat bun cu care ati vrea sa porniti o  relatie multumitoare? Una din care n-ai vrea sa fugi indata ce s-a stins focul primului incediu emotional.

Pentru mine, bunaoara, e foarte important sa fiu lasata in pace. Dar, evident, nimic nu e atat de simplu cum pare. Doar sunt femeie, nu? Sa fiu lasata in pace, dar cu grija. Astfel incat, sa simt ca din partea barbatului nu adie a indiferenta, ca de le o piatra de mormant, ci a respect fata de timplul si activitatile mele. Respect pios, as adauga eu, lustruindu-mi unghiile de reverul taiorului de catifea.

Aceasta lasare in pace aduce cu sine si libertatea de care am mare nevoie. De necesitatea acuta sa-mi organizez viata, in primul rand, reiesind din necesitatile mele foarte egoiste si individualiste. Eu nu gandesc viata in doi. Si nici la patrat. Aceasta a fost o lectie pe care am invatat-o in urma unui deceniu destul de tumultos de la 20 la 30 de ani. Si, cat de mult nu ne-ar placea, dar noi chiar ne nastem singuri si murim singuri. Iar daca reusim sa umplem timpul intre aceste doua extreme cu oameni cu care ne place sa comunicam, atunci dilema existentei e ca si rezolvata.

Acceptarea copilului meu este un alt ingredient important. Ca de, nu mai sunt fata mare si daca ma ia cineva, ma ia cu tot bagaj. Or, nu multi Feti-Frumosi se vor aventura sa ia o Ileana Cosanzeana cu alta Ilenuta Cosanzenuta, aproape de pubertate, rasfatata, geloasa, mare doritoare de atentie si care toata ziua vorbeste despre cat de mult il iubeste pe taica-sau. De ce nu am pus acest ingredient pe primul loc, copilul fiind ce avem noi mai scump si mai important in viata? Poate de aceea ca am deja copil? Paradoxal? Deloc. Logica mea e simpla: datoria fata de natura si stat mi-am indeplinit-o. Sunt o femeie implinita. Copilul are tata. Deci, eu nu caut tata pentru copilul meu. Eu caut barbat pentru femeia din mine.

Al patrulea punctisor este activitatea de care da dovada barbatul. Barbatii fara initiativa pentru propria lor viata, ma plictisesc de moarte. Barbatii care se trezesc la amiaza ma omoara, pur si simplu. Barbatii care stau toata duminica acasa, ma scot pe mine din casa. Barbatii care nu sunt gata sa iasa, la orice ora de zi si de noapte, pana la magazinul de la coltul strazii, sunt barbatii care vor fi concediati dupa primele doua luni de termen de incercare.

Pana la urma ce e dragostea? Cea despre care ne place sa vorbim cu treaba si fara, cea pe care o invocam zi si noapte, dand ochii peste cap sau apucandu-ne, cel putin imaginar, de inima? Dragostea e atunci cand platim facturile impreuna. Fie chiar si facturi metaforice.

Deci, care sunt ingredientele pe care trebuie sa le aiba un barbat ca sa fie un barbat bun?

Sfat gratuit

Sunt zile cand eu tare vreau sa dau sfaturi. Iata azi e una din zilele celea.

Slava Domnului, s-a gasit  si omul care sa-mi impartase cate ceva, pentru a-mi oferi posibilitatea sa scot din mine un sfat. La tema, gandit, cantarit. Un sfat din suflet, nu unul de mantuiala.

Iar sfatul suna astfel: „Inceteaza sa gandesti pentru altcineva”.

E unul dintre sfaturile mele preferate, din colectia „The Best of Me”.

***

Cine n-a bolit de boala asta? Boala „Ganditulu pentru altcineva”. Cand credem ca numai noi stim exact cum ar trebui omul sa se comporte in diverse situatii, ce ar trebui sa creada, cum ar trebui sa actioneze. Si daca nu am gandit pentru acest om pentru urmatorii lui o mie de pasi, totul e pierdut! Catastrofa! Viata va deveni un haos.

Mai ales noua, femeilor, ne place sa bolim de boala asta. Boala pe care eu o mai numesc „Vezi cum duci borcanul cu smantana”, in memoria bunicii mele, care, la ai mamei 40 de ani, ii striga inca din urma si o sfatuia cum mai bine sa duca un borcanas cu smantana pana in frigiderul din casa.

***

Stiti si voi sentimentul cela de vesnica ingrijorare ca fara controlul si monitorizarea voastra nimic nu se va intreprinde. Ei, care „nimic nu se va intreprinde”, Pamantul nu se va roti!

„Daca nu ma gandesc eu la problemele astea, nimeni nu mai are treaba…” Chiar? Hm…Poate problema nici nu exista? Sau poate ea exista, doar ca ceilalti gandesc cu gura inchisa?

„Daca nu pun eu mana, nimic nu iese ca lumea”…Chiar? Incercati sa nu puneti mana si veti vedea ca parca totul a iesit normal (surprinzator de normal chiar!)

„Daca nu i-as fi spus eu, nu-l mai ducea capul la nimic…” (adresata, de obicei, sotilor). Chiar? Incercati sa nu-i spuneti o data, de doua ori, de trei ori, chiar, si asteptati sa vedeti ce se intampla. Ajuta.

„Daca nu eram eu, demult muream de foame…” (adersata, la fel, partenerilor de viata). Eu cred ca niciun om nu se va lasa sa ajunga in pragul mortii din cauza foamei. In orice caz, nu in sec. XXI undeva unde exista acces la Internet. Incercati s-o lasati mai moale cu aprovizionarea toatala si absoluta a familiei si veti vedea ca si omul cu care v-ati legat viata are calitati de vanator.

Si, in genere, cu cat mai putin ganditi, cu atat mai bine. Pe bune. Ba mai mult decat atat, oamenii de langa voi tot au creier si tot se intampla sa gandeasca. Da, da, si copilul vostru are creier. Si el tot gandeste, exact asa cum gandeati si voi la 5-6-7-8-9-10 ani. Si, contrar parerilor mamei voastre, prietenelor apropiate si celor 14 cumetre, sotul vostru tot gandeste. Destul de des chiar. Iubitul, la fel, gandeste. Si el se gandeste la voi. Ei, nu chiar non-stop, dar se gandeste. Si inca un secret (luati-l drept bonus): Un barbat daca vrea poate.

Update: Cel mai strasnic e faptul ca noi toate aceste momente le gandim. Si gandim si raspunsul oamenilor. Fara a-i intreba. Fara a le da posibilitatea sa gandeasca la randul lor si sa ne raspunda demn.

Baloane cu heliu

Orice relatie este un circuit inchis. Unde dai, de acolo iei.

***

Sunt momente cand resursele sufletesti se epuizeaza si nu mai poti alimenta un anumit om. Brusc. Subit. E ca si cum ar arde becusorul. Atunci inchizi usa dupa el.

***

Iubesti pe cineva. Zile. Saptamani. Luni. Ani. Secole. Pana la cel de-al o sutalea „nu”. Pana la ultimul rand pe care ai mai fost in stare sa i-l scrii. Pana la ultima secunda in care ai mai asteptat. Apoi, brusc, becusorul arde, se deschide usa si balonul cu heliu, care a fost el, se desprinde de tine si pleca. Departe. Usor. Cineva a vazut baloane cu heliu care se intorc?

Eu nu.

La razboi

Eram in microbuz. Dupa o cotitura, la un colt de bloc, in trening cu genunchii lasati si coatele roase, statea el. Putin incovoiat, cu inceputul de chelie in bataia vantului de noiembrie, acest cavaler al luptelor anonime scutura  de un copac punga de panza de la aspirator. Un aspirator de-o varsta cu blocul in care locuia.

Tot drumul m-am gandit la el si la bucata de aspirator ce zacea rusinata intre firele de iarba uscata. M-am gandit si la toata rasa barbateasca si la prejudecatile din capul meu pe care nicio experienta n-a reusit sa le dezradacineze.

Un barbat care isi curata ziua in amiaza mare aspiratorul, lovind ritmic punga de copac, reprezinta o viziune surrealista. Un barbat care isi curata un aspirator din anul 1978  – e o viziune apocaliptica.

***

Femeia din mine s-a nascut cu un set de idei lipite de spate, pe care le poarta  prin viata, asa cum melcul isi poarta casa. Aceste idei ma ajuta, oarecum, sa supravietuiesc.

Un bartabt trebuie sa fie capetenie de osti. El poate sa fie mic, urat, cocosat si chel, el, insa, trebuie sa aiba puterea si carizma de a conduce, de a acapara averi si de a se deplasa doar pe cal.

Or, o capetenie de osti nu va iesi in izmene in fata cortului de campanie sa-si curete matura. El isi va trimite aghiotantul, care, la randul sau, va gasi o solutie mai eleganta pentru inteplinirea acestei sarcini anodine.

Ca si orice fiica a Evei, eu nu pot sa-mi innabus vana mercantila ce mi se zbate sub tampla dreapta. Cand vad un fiu al lui Adam in floarea varstei, iar langa el un aspirator obosit, de marca Audra, ma cuprinde jena. Petru el, pentru sotia sa si pentru copiii lor, care, cu siguranta, in zilele de criza l-au invinuit de faptul ca e un neispravit.

Aceeasi jena ma cuprinde cand vad barbati sifonindu-se la orele de varf prin troleibuze si microbuze, cand ii vad scuturand covoare in fata casei, purtand ciupici rosi si pantaloni cu genunchi, cand ii vad stand la coada cu un pachet de pelmeni si o franzela de 3 lei. Iar cel mai mult ma jenez atunci cand langa ei sta o femeie ofilita, trecuta de 30, cu un palton ponosit, pantofi care au vazut vremuri mai bune,  doi ochi tristi si par fara viata. Ea, la un moment decisiv din viata sa, care se produsese intr-un cadru ce nu prevestea  nimic iesit din comun, a inteles ca a scapat capetenia de osti si ca s-a ales cu un iobag legat de pamanturile feudalului sau.

***

Nu fiecare capetenie de osti cucereste intinderi fara margini, nu toti isi duc stindardul pana pe stepele Mongoliei sau padurile virgine ale Chinei, dar ei stiu sa cucereasca bucatica cea de pamant care le va apartine de drept si de fapt pana la capatul zilelor, iar daca ea le va fi luata ei vor iesi la razboi. Cu cal, cu drapel, cu aghiotant si o oaste de fideli.

Ele vor ramane in cetate, in rochii de lana si pantofi din piele, asteptand-ui langa copiii care niciodata nu vor crede ca tatal lor a fost un neispravit. Orice, numai nu un neispravit.

Ce faceam eu cu 8 ani in urma

Cu 8 ani in urma, in aceasta zi, colegii mei de facultatea sustineau teza de licenta. Eu eram mireasa. Fara diploma, insa maritata.

Casatoria noastra nu a durat mult. Exact cat sa invat eu o limba straina, sa-mi schimb viziunea asupra lumii si sa nasc o fata nemaipomenit de frumoasa, careia am reusit sa-i daruim cativa ani de experienta intr-o familie traditionala. Misiunea indeplinita, caracterul meu rebel a vrut sa-si ia revansa si s-o apuce pe alte cai. Caracterul lui, altfel dacat il descoperisem eu in primii ani de convetuire, n-a vrut sa ma impiedice. Ambii aveam vise. Ambii renuntasem la ele din confort si complezenta.Timpul suna a desteptare. Grea si dura, ca intr-o dimineata de primavara posomorata, dar cu promisiunea unei veri pline de descoperiri.

Nu regret nimic, asa cum nu am regretat cei 5 ani de facultate abandonati chiar inainte de examenele delicenta. Viata le face si le intoarce pe toate asa cum stie ea mai bine. Noua nu ne ramane decat sa prindem valul. Si sa incercam sa ne tinem pe el.

***

Facultatea am absolvit-o peste 6 ani, obtinand niste rezultate care ar fi fost mai putin evidente in 2003. Ilinca creste intr-un mediu mai putin conventional, dar la fel de iubitor ca o familie in conceptia noastra traditionala. Ea stie ca are mama si tata care o iubesc si care se inteleg bine. Desi altfel. Ilinca mai stie ca mama calatoreste uneori singura si are proiecte personale la care tine, iar tata e vesnic tanar si intotdeauan gata de o doza buna de smecherii. Degraba ea va invata ca in viata poti sa alegi, ca nimic nu e batut in cuie si ca autoritate suprema nu exista. Decat sufletul tau.

foto: arhiva personala

O seara de iunie (si povestea barbatului care le intelege pe toate)

Intr-o seara de inceput de vara, plimbandu-ne la brat, de parca pregatind tabieturile ce ne vor presara anii de pensionare, eu si scumpa tanti Nastea intalnim un amic comun. Zece minute de schimbari de replici (care demostrau ca interlocutorul nostru e un fin cunoscator al sufletului femeiesc), din care 6 au fost date pe un ras sanatos, de se cutremurau teii din cartier, ne-au lasat, pe noi, cele doua femei, cu gura cascata si sprancenele ridicate a mirare, admiratie, curiozitate si putina malitie. Ce barbat trebuie sa fii pentru a putea descifra fiecare cuvant aruncat la intamplare de femeie? Cum trebuie sa gandesti, sa simti, ce trebuie sa citesti pentru a decripta atat de profund si usor micile noastre tertipuri?

***

Polemica, usoara, ca si seara de iunie ce ne insotea, n-a fost lunga si nici fierbinte. Nici eu nici ea n-am vrut sa innecam surpriza pe care ne-a oferit-o acest barbat inteligent si frumos in ceaunul discutiilor si contrazicerilor. Intrebarea insa a planat deasupra noastra inca multi metri…E gay sau nu amicul nostru? Ca de, e atat de rar sa intalnesti un barbat care sa inteleaga ceea ce vorbesti, vrei si ascunzi fara a o spune cu adevarat, incat gandul te trimite neaparat la cei doi gay din „Sex and the City” care stiau sa fie cele mai bune prietene pentru eroinele serialului.

Pastrandu-mi reputatia de snoaba, cu gesturi de aristocrata parvenita, i-am sugerat prietenei ca poate greseste, ca lipsa unei vieti personale afisate si intelegerea atat de exacta a comportamentului feminin, nu inseamna neapart o inclinatie spre dragostea mai putin in trecere pe la noi. Ea a fost de acord si nu prea.

Eu as vrea sa cred ca nu doar barbatii in fata carora n-am nicio sansa ca femeie ma pot intelege si decripta. Desi intotdeauna mi-am dorit un prieten gay (asa cum ii avea Carry si Charlotte din „Sex and the City si asa cum ii are o prietena din Amsterdam), cu care sa analizez comportamentele potentialilor iubiti, sa aleg toale si sa barfesc in voie, vreau sa cred ca sunt si barbati care imi pot fi la fel de apropiati, doar cu mica diferenta ca fata de ei nu as discuta comportamentul altor pretendenti, deoarece i-ar deranja, deoarece pentru ei eu voi fi o femeie dorita si nu doar o amica.

foto: http://www.google.com