(foto din arhiva personala)
Cand Ilinca a implinit 2 ani m-am bucurat. Motive erau doua: fata mea creste si, respectiv, pot „s-o pun la treaba”.
Treburile pe care putea ea sa le faca erau foarte putine, dar tot e inainte cand cineva poate sa-ti aduca stergarul de la bucatarie sau sa-ti caute telecomanda prin salon. Iata asa imi exploatam eu copilul.
Pe la 3 ani Ilinca dadea dovada de o harnicie iesita din comun: spala vesela, o stergea, o punea in dulap, incerca sa mature.
La 5 ani Ilinca are mai rar chef sa faca treaba. Dar, totusi ea poate:
- sa stranga vesela de pe masa si sa o puna in chiuveta
- sa stearga masa
- sa stearga vesela
- sa stranga jucariile (dar trebuie convinsa jumate de zi)
- sa stearga praful
- sa mature cel mai vizibil gunoi
- sa ajute la prepararea mancarii (mai ales deserturile)
Uneori „pusul la treaba” se transforma intr-o adevarata lupta. Pentru ca lupta este una inegala, (Ilinca stie prea bine ca nu o voi putea impune sa faca ceva contra vointei sale) am inceput sa caut metode de convingere pentru a o face sa accepte faptul ca intr-o casa fiecare isi are responsabilitatile sale, care nu trebuie neglijate constant.
Lupta continua!
Alo... BEBE! 