Libere

Femeile se pare ca au intrat deja in 8 martie. In lumea mea micuta, tonul a fost dat de sefi, care s-au plimbat printre randuri si au oferit cate un trandafir. Care s-a ofilit in urmattoarea ora. Ei, dar gestul conteaza, se susoteau umil femeile firmei. Fie. Gestul conteaza.

De fapt, nu. Ilinca a fost cea care a dat startul sarbatorii femeilor. Ieri, la sfarsitul matineului, copiii au oferit mamicilor cate un cadou. Facut de educatoare, evident. Ca cele ale copiilor ar fi iesit prea neindemanatice si nu ar da bine in fata directoarei.

***

Desi lucrez si maine si poimane si luni si marti, deoarece calendarul nostru este invers proportional cu ce stabilit de stat, parca incep sa simt si eu sarbatoarea. Fie ea comunista, bolsevica, feminista.

Imi place forfota de afara. Barbatii isi aduc brusc aminte ca au femei in imediata apropiere. Care au fost candva frumosae si dorite. Acum mai putin.

Imi place cand ei se necajesc alegand intre o tigaie buna, un fier de calcat sau un parfum de mana a doua. Cand incearca sa fie mai blanzi, mai receptivi si, prin asta, par atat de neindemanatici si ridicoli.

***

Tin minte, tata ii cumpara mamei un kilogram de bomboane „Moldova”, care pe timpuri erau cu mult mai bune.

***

Cand am crescut, am observat ca, de fapt, mai mult femeile se felicita intre ele cu aceasta ocazie. Dar, cred ca asa si trebuie sa fie.

8 martie  simbolizeaza, in primul rand, lupta femeilor pentru drepturi egale cu cele ale barbatilor, conditii de munca mai bune, scurtarea zilei de lucru. In fine, femeile cereau sa le fie recunoscut dreptul la o viata mai buna. Sa fie ridicate la conditia umana, daca vreti.

Eu sunt gata sa sarbatoresc aceasta zi. Chiar si la lucru. Cu mica diferenta ca de 8 martie voi lucra doar 8 ore, in semn de respect fata Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională.