Ganduri de seara care sa va lumineze dimineata

Va doresc vise care nu se termina niciodata

si dorinta furioasa de a realiza unele dintre ele.

Va doresc sa iubiti ceea ce trebuie iubit

si de a uita ceea ce trebuie uitat.

Va doresc pasiuni.

Va doresc taceri.

Va doresc cantece de pasari la trezire

si rasete de copii.

Va doresc sa rezistati impotmolirii, indiferentei,

virtutilor negative ale epocii noastre.

Va doresc sa fiti voi insiva.

Jaques Brel (il ador, ador, ador)

foto: via Life Sequences

Oh, Paris, Paris…

Sentimentele mele vis-a-vis de Paris sunt complexe. Saturare, exaltare, spaima si dorinta. Pentru unele dintre ele este devina media care ne-a ros urechile cu „orasul dragostei”, pentru altele – cunoasterea pretului vietii pariziene, pentru celelalte – simplul fapt de a ma fi plimbat candva pe strazile acestui oras-univers.

Insa, indiferent de ce s-ar spune, indiferent de pretul pe care ar trebui sa-l platesc, dorinta de a trai la Paris inca traieste in mine. Amestecata cu o frica paralizanta, alimentata de intelegerea faptului ca acesta nu este cel mai bun oras pentru o viata linistita. Dar, am decis ca voi face tot ceea de ce imi este cel mai mult frica. Respectiv, voi trece si prin experienta vietii la Paris.

***

Parisul are o mie de fete. Eu am vazut doar doua dintre ele. Mai sus aveti cateva poze cu Parisul pe care e foarte greu sa-l descoperiti, dar care, cu siguranta, nu va poate lasa indiferent.

foto: HOM&GARDEN

Inceputul inceputului

Vreau sa calatoresc. Acestea sunt cele trei cuvinte ale mele, pe care sunt gata sa le rostesc la orice ora de zi sau noapte. Si, cum, de obicei, se intampla in viata noastra cea de toate zilele, gasesc o mie de motive sa aman. Viata, insa, nu amana. Ea trece, incet, dar sigur, lasandu-ne perplecsi la gandul „da unde eram eu atunci…”

Sa calatoresti nu este greu. Mi-au demonstrat-o cativa zeci de oameni pe care i-am intalnit in drumul lor imprejurul lumii. Nu este greu in sensul in care intelegem noi greul. Ai nevoie doar de un rucsac bunisor, incaltaminte comoda, ceva bani si o minte deschisa pentru a invata cateva cuvinte esentiala in orice limba. Cel mai important, insa – ai nevoie de determinare. Forta care iti va misca picioarele in ziua in care vei decide „Gata. Plec.”

***

Sunt in proces sa-mi cultiv aceasta determinare. Si nu m-am apucat sa inventez din nou bicicleta. Merg pe urmele celor care au facut-o deja, avand inspiratia sa se imparta cu cei care mai stau pe ganduri.

***

Nu stiu cand anume voi incepe. Mi-am stabilit, insa, data la care trebuie sa stiu incotro o voi apuca in prima zi a drumetiilor mele. 30 de ani mi se pare varsta potrivita pentru a schimba nitel cursul vietii. Nu stiu nici unde anume voi incepe. Cu siguranta, insa, voi avea pamantul sub picioare, inima in gura si capul in nori.

foto: boooooom!

Buna dimineata! Visam cu ochii deschisi!

Doua minute de inspiratie matinala pentru cei care sufera de aceeasi boala ca si mine, pentru cei care inca se mai gandesc ca viata poate fi mai mult decat servici, casa, vacanta la mare, pentru cei care viseaza la tari indepartate, pentru cei care sunt gata de drum, insa, picioarele se obstineaza sa se miste, pentru cei care au mancarimi la talpi, dar in cap marasm. Buna dimineata!

video: gnarly bay productions inc. via vimeo

foto coperta: cartoonland

what dreams may come

Sa visezi nu costa bani. Faptul ca am atins o anumita varsta sau ne-am facut o familie si ne-am cumprat un apartament, sau toate odata, nu schimba nimic in pretul unui vis. Sa visam este poate ceea ce ne mai ramane atunci cand rutina ne macina pe dinauntru si pe dinafara.

Cu cativa ani in urma am inteles ca am intrat intr-un impas si ca am pierdut acea stare usoara pe care ti-o da capacitatea de a visa. Ajunsesem la un punct care ma onora cu invidia unor oameni din anturajul familiei ramase in Moldova. Eram considerata o femeie implinita. Sau, mai exact, o „moldoveanca implinita”: sot strain, copil cu pasaport UE, calatorii, impresii si, mai nou, un job la o universitate europeana. Le aveam pe toate pentru a fi destul de nefericita. Motive aparente nu erau. Uitasem doar ca atunci cand intrasem in viata, fie chiar si de mana cu tanarul meu sot, aveam doar un singur obiectiv: sa ne implinim visele. De ce nu s-a intamplat anume asa e o alta poveste.

Acum, cand sunt la distanta de 3 ani din momentul in care am decis, cu inima plina de frica si nesiguranta, ca trebuie sa-mi urmez drumul, simt ca visele au revenit in viata mea. Am inceput sa le cultiv cu pasiune, cu disciplina, de parca as avea doua servicii, in loc de unul. Nu stiu unde ma vor aduce ele, viata, insa, a devenit mai frumoasa, mai usoara, iar uneori mai clara. Datorita viselor am invatat sa stabilesc prioritati, sa spun”nu”, sa rup relatii, sa inchid o usa, pentru a putea deschide alta, sa astept si sa ma bucur pentru orice pas facut altfel. Acum stiu ca in viata nu avem nevoie de multe lucruri. Ba mai mult, din cauza lucrurilor care ne inconjoara se intampla sa nu mai vedem nimic.

Drumul e lung. Uneori anevoios. Uneori imi vine sa las totul balta, sa ma transform in femeia de care am fugit toata viata si sa nu mai caut elefanti roz. Sunt foarte multe de facut, fricile, sunt, insa, si mai multe. Faptul ca inca ma trezesc dimineata ma face sa iau decizii, sa merg, sa incerc, sa ratez. Apoi iarasi ma trezesc. Si tot asa. Pas cu pas. Pana cand visele prind viata.

Daca pasii mei ar putea inspira pe cineva as fi foarte fericita. De cand sunt singura, libera si mai saraca, m-am imbogatit. Cu experienta, curaj, credinta…si vise.

Despre vise mici si cuminti

Au trecut aproape trei zile de cand ne-am intors acasa de la mare. Au trecut aproape trei zile de cand unul din modestele mele vise s-au implinit.

***

Cu vreo 6 ani in urma, cand lumea din jurul meu abia incepea sa plece la mare prin Turcii, tare am vrut s-o duc pe mama incolo. Eu deja eram mai umblata si posibilitatea unui sejur intr-un allinclusiv nu ma incanta in mod deosebit. Ma gandeam, insa, ca mama, vacantele careia erau compuse din cateva plecari pe litoralul ucrainean, in glorioasa epoca sovietica, cu vecee „a la turca” in drum spre plaja si cu dusuri comune, care se deschideau conform unui grafic, ar gusta din plin din bucuria unui 5*.

Au trecut ani. A trebuit sa schimb diverse lucruri in viata, sa carpesc, sa mai ajustez, sa strang cureaua la nevoie, pentru a fi mai supla, dar si petru a pune la ciorap. Primavara acesta mi-am zis ca a venit momentul, ca e normal sa plecam acum toate trei in vacanta, ca sunt in stare sa acopar aceste cheltuieli si ca, de, o viata avem.

Acum, cand acest vis, aparent simplu, s-a implinit, imi zic ca, de fapt, nu e atat de imposibil si complicat sa faci ca lucrurile sa mearga. Cu multi ani in urma, nici nu-mi puteam imagina ca as fi in stare sa strang intr-un timp relativ scurt atatia bani ca sa-mi pot plimba mica familie pe alt litoral decat cel ucrainean. Am facut-o, insa, si pe asta. Incet, metodic, fara sacrificii, dar si fara focuri de artificii in clipa in care am vazut-o pe mama pe scarnciob, sub palmierul de pe malul piscinei, care era numai a noastra in fiecare dimineata.

Pionierat

Ree Drummond, este femeia care as fi daca nu as fi ceea ce sunt acum sau ceea ce visez sa fiu. Ree Drummond este cea care sta in spatele The Pioneer Woman, blogul cu cele mai delicioase fotografii, fie ele ale gogoaselor cu ciocolata sau a cailor care pasc pe pasunile Oklahomei. Un detaliu, nu lipsit de importanta, este faptul ca revista Forbes a numit-o una dintre cei mai influienti bloggeri americani, titlu cu atat mai important, cu cat in acest top au nimerit doar 3 femei.

sursa:www.midwestbooksellers.org

Ree Drummomd, pe langa talentul sau de naratoare, bucatareasa si mama a patru copii, are si talentul de a fi o femeie frumoasa, care nu a ezitat sa-si lase in dulap pantofii cu toc de 10 cm, pentru a incalta cizme de sotie de cowboy. In 12 ani de casatorie, care e mai degraba o aventura demna de filmele americane, s-a invatat sa gateasca mancaruri complicate si sa scrie despre toate peripetiile sale de oraseanca glamuroasa cazuta in plasa dragostei.

***

Imi este greu sa-mi imaginez asa o istorie de succes adaptata la realitatea moldovenesca. Desi, as fi prima care s-ar lansa intr-o astfel de aventura.

***

Trebuie sa recunosc ca visurile mele sunt impartite in doua. Unul ar fi sa ma instalez la tara si sa duc viata cea la care visam de mica, cu gospodarie, animale si piscina in fata casei. Sunt omul contrastelor. Vreau vaca, cal, grajd si piscina. Celalalt vis se intampla undeva pe Coasta de Azur, pe malul marii, mancand paste si desenand diverse accesorii.

Ree Drummond mi-a dat, insa, o idee. Ce-ar fi daca as pleca pe Coasta de Azur si, venind o data in vacanta in Moldova, in timpul unei vileagituri, intalnesc cowboy-ul pe nume Tolea, Vasea, Ion sau Colea, ma indragostesc si raman in Raciula, rn. Calarasi?  Asta ar fi o posibilitate. Slava Domnului, posibilitatile si combinatiile de posibilitati sunt infinite.