Time Management

De luni, viata mea s-a transformat intr-o cursa de sobolani. Rat race, zic anglofonii.

Trezirea la 6. Trezirea copilului la 6.15. Spalat pe fata, dinti, imbracat, micul dejun. 45 de secunde aducere la statut de femeie a fiintei din oglinda.

La 7 iesim din casa. La 7.10 urcam in troliebuzul aglomerat. La 7.40 iesim din troleibuz. La 7.50 urc in alt troleibuz. Ca la 8.20 sa cobor din nou. Servici. Pana la 18.30 sau 19.00.

Ies de la servici. Alerg sa ma intalnesc cu mama care mi-o aduce pe Ilinca. 3 pungi minimum atarna de mine. Mama are grija sa-mi mai strecoare cate ceva de mancare. Cumparaturi.

La 20.00 intram in casa. La 20.40 reusesc sa am ceva gatit. De obicei, cartofi prajiti. Curatim luni 2 kg de cartofi ca sa ajunga pentru cateva zile. Ilinca mananca si-si face temele (incepute la bunica) aproape simultan.

Cina se incheie pe la 21.15. Ilinca continua sa-si faca temele, eu sa strang la bucatarie. Nu-mi place sa las dezordinea pentru a doua zi.

La 22.00 reusesc sa imping copilul, cu greu, la spalat si culcare. E abia 5 septembrie, temele pentru acasa, insa, curg garla si de cateva seri trebuie sa aleg intre ore suficiente de somn si teme facute ca la carte. Aleg somnul pentru copilul meu.

Intre 22 si 23 imi ramane o ora pentru mine. O ora, de fapt, e mult spus. Mai corect ar fi, imi ramane o bucata de timp, in care nu stiu ce sa fac – sa citesc, sa impletesc, sa fac un dus mai lung, sau sa ma trantesc, asa cum sunt, in pat si sa inchid ochii in asteptarea unei lumi mai bune.

Dupa doua zile de criza existentiala, de intrebari retorice, de uitat pe geam fara niciun sens, de monologuri care semanau mai degraba cu statusurile unora din Facebook, am decis ca a venit timpul sa actionez. Sau nu-mi ramane decat sa-mi iau ramas bun de pe acum de la viata. De aceea ca ceea ce se inatmpla de luni, de la ora la ora, nu este viata.

Primul pas a fost sa vad unde am mai mult timp liber si sa incerc sa bag in aceasta fereastra toate treburile „personale” pe care nu le pot face in timpul zilei din cauza serviciului si nici seara, deoarece seara vreau s-o dedic, pe cat e posibil, celor apropiati.

Am descoperit ca intre ora 8.00 si 9.45 sunt libera. Mi-am luat abonament la inot. Luni, miercuri si vineri, de la 8.50 pana la 9.35 – inot. Problema cu sportul, starea de bine si tonusul a fost rezolvata. Intre 8.00 si 8.40 citesc. In troleibuz si in holul piscinei, in asteptarea orei la care ne vor lasa sa intram in vestiare. Problema cititului a fost rezolvata. (Partial)

Raman celelalte griji. Diversi specialisti in ale sanatatii (cand e nevoie), diverse demersuri pe la banca, arhiva sau alte insitutii, piata, masaj, diverse proceduri de intretinere a corpului (cele ce nu au nimic cu sportul) – marti si joi dimineata.

Distractii, intalniri cu prietenii, seri romantice, dimineti lungi si lenoase, curatenie, calcat – de vineri seara pana duminica seara, cat Ilinca e la bunica.

Acum mi-a ramas sa-mi organizez mai eficient serile. Dar nu am deocamdata nicio idee buna si simpla. Cum sa fac sa mancam gustos si sanatos in fiecare seara, fara ca sa stau 1 ora in fata aragazului? Cum sa-mi culc copilul mai devreme? Cum sa mai am puteri pentru proiectele personale? Inca ma gandesc.

In orice caz, teoria mea conform careia calitatea vietii noastre depinde de capacitatea noastra de a cere ajutor, se confirma in fiecare zi. Trebuie doar sa formulezi corect ceea de ce ai nevoie si sa vorbesti. Intotdeauna se va gasi cine sa te ajute.

Apropo, to do list-urile, sunt un alt instrument eficace in organizarea timpului. Nu cunosc deocamdata magicul mecanism dupa care aceste liste functioneaza, dar am observat ca, odata sarcinile repartizate pe zile si chiar ore, indeplinirea lor devine un act foarte natural, fara pic de disconfrot.

Si nu uitati si de Legea Pareto!

***

Pe final, imi ramane doar sa mentionez, pentru corectitudine si onestitate, ca nu-mi doresc o viata atat de programata. O viata liniara, in alte cuvinte. Sunt in cautare continua a formulii magice. Cine cunoaste ceva, sa dea numaidecat de stire :)

Comori

Comori

Henri Mattise inlantuit

Ceaiul de la ora 5

Mai tineti minte ce faceau mamele noastre in timpul pauzei de masa? Cei care vor raspunde ca mancau, nu s-au nascut la timpul potrivit. Mamele noastre in timpul mesei stateau in rand dupa crenvusti, draperii, ciupici, stofa, sapun, becuri, detergent si alte bunatati, aduse de la mistica „baza” doar o data pe luna.

Ei, acum traim bine merci si in timpul pauzei de masa ne permitem sa mancam. Eu insa am decis sa ma inspir din tineretea mamei si sa-mi dedic amiza umplerii casei cu obiecte pretioase. Dupa cum am mai scris aici, sunt o pasionata a pietelor si magazinelor second-hand, a podurilor pline cu reviste vechi si prafuite si a babutselor care isi vand agoniseala. Pe cele din urma  le apreciez cel mai mult si nu ma targuiesc niciodata, deoarece stiu ca cei 20 de lei ai mei le poate ajuta sa o mai duca 2 zile. Asadar astazi, m-am tinut de promisiunea data ieri si am iesit la vanatoarea de comori. In 20 de minute m-am despartit de 120 de lei, insa m-am facut cu 2 volume minunate, ca si design si continut a cartii „Henri Matisee, roman” de Aragon, o editie ruseasca din anul 1978, o carte despre viata lui Esenin, o basma foarte colorata din lana (pentru colectia mea, despre care voi scrie intr-o zi) si o zaharnita nou-nouta si MINUNE! anume ea lipsea din servciul de ceai pe care l-am scos de la naftalina.

Toate aceste bucurii le-am gasit la piestisoara improvizata pe trotuarul de pe str. Aleco Russo, chiar peste drum de statia „Pan-Com”. Dar, asta nu e tot! Am de gand sa cutreier toate pietisoarele de acest fel in cautare de comori, iar peste 10 ani voi vinde o parte din ele in magazinasul meu de pe Coasta de Azur.

In sfarsit!

Luni dimineata fac sedinte. Si, deoarece vreau sa ma simt sefa, imi place sa-l astept pe fiecare membru al echipei sa-si inchida telefonul, sa vina de la balcon, baie, magazin si sa ma asculte. Apoi, incep sa insir greselile comise, depistate de mine cu doua ore mai devreme. Uneori ma enervez, ridic vocea, ma oftic, ma asez pe scaun neputinciosa si astfel sedinta ia sfarsit. Aceasta situatie dureaza de aproape 6 luni. Si pentru ca nu-mi mai place de mine in cadrul acestor sedinte, am scris o cerere de concediere.

***

Afara e primavara si eu am dreptul sa o simt.

***

Azi, luni, in timpul sedintei am zambit. Larg, cu pofta si, desi nu-i vedeam, stiu ca ochii mei straluceau. M-am simtit atat de eliberata. In capul meu zburdau zecile de proiecte pe care le tot amanam din lipsa de timp, inspiratie, din simpla enervare, lehamite si indiferenta. Ma vedeam intr-o zi de duminica, cand telefonul meu nu va mai suna si eu voi sti ca azi nu am ce cauta la lucru. Apoi, mi-am amintit ca tare demult vroiam sa cutreier toate pietele second-hand si toate locurile unde babutele isi vand agoniseala, sa-mi largeasc colectia de haine vintage, din care intr-o buna zi se va naste o idee. De cativa ani aman plimbarile cu aparatul de fotogafiat prin ruinile centrului nostru istoric. Acum e timpul s-o fac. Chisinaul vechi, colindat intr-o dimineata de primavara e altfel, asta tin minte inca din Universitate. Voi semana iarba in fata casei, voi matura mai des in scara, voi spala liftul, voi privi filmele pe care mi le-a daruit un om ramas inca drag. Voi trai. Fara intrigi, reglari de conturi, oameni frustrati, radiatie, incaperi neaerisite. Si, cel mai important, ma voi intoarce la Ilinca. Fara s-o bruschez, fara s-o rog sa taca, deoarece sunt obosita, fara sa aman plimbarile noastre, iesirile, fara ca ea sa-mi vada lacrimile.

***

E primavara. Si in sufletul meu infloresc ghioceii.