Cel mai util si sanatos lucru pe care ar trebui sa-l invete copiii nostri de la noi, parintii, sunt doua cuvinte :”te iubesc”. Toate celelalte invataturi sunt mai mult pentru a ne simti „in treaba”.
Imaginati-va ce lume minunata va fi lumea in care fiecare om nu s-ar teme si nu s-ar rusina sa spuna „te iubesc”. Cate zile cu soare, cate vieti salvate, cati oameni care se simt siguri pe ei, cate capuri zambind, cate inimi calde si cata liniste in creier.
***
Acasa nu mi s-a spus niciodata „Diana, te iubesc” sau „Diana, te iubim”. Si aceste doua cuvinte mi-au lipsit foarte mult. Si-mi mai lipsesc si acum. Eu nu pot intelege de ce. De ce parintii nostri au tacut? De ce atatia oameni iubind tac? De ce toate cantecele, poeziile, filmele ne lasa sa intelegem sau ni-o spun pe sleau ca „o, cat e de greu sa spui „te iubesc””?
Si nu, nu vreau sa aud ca important e sa simti iubirea omului, sa o intelegi, sa o percepi si ca nu poti avea incredere in vorbe. Ba poti. Cand mie mi se spune „te iubesc” eu nu caut dovezi. Atunci, in acel moment precis si toate zilele pana la urmatorul „te iubesc” eu ma simt protejata. Eu ma simt sigura pe mine. Eu ma ridic in ochii mei. Eu capat o valoare.
***
Eu, posibil, sunt o mama lasatoare. Mie nu-mi place sa verific teme, sa semnez in agenda, sa cert pentru note. In schimb, mie imi place sa-i spun copilului meu „te iubesc”. Gurele rele vor replica ca si asa e clar ca-l iubesti, e doar bucata din tine. Asta pentru noi, cei mari si destepti, e clar ca ne iubim copiii, insa pentru ei, cei mici si nepriceputi, aceste doua cuvinte sunt ca si promisiunea unei vieti vesnice.
***
E stranie, nu stiu cum, lumea asta. O lume in care o companie de telefonie mobila a ajuns sa ne spuna ca cineva ne iubeste. Pe cand acel cineva sta si tace malc.
