Ticu

M-a sunat tata. De parca a simtit ca in ultimile zile m-am gandit la „tata” ca fenomen.

M-am gandit ca de multe ori un tata aflat in proximitate fizica fata de copilul sau nu face nici doi bani fata de un tata aflat in proximitate spirituala fata de copil.

M-am gandit ca anii in care traim alaturi de tata, sunt, de fapt ani traiti departe de el. Asa si nu-l cunoastem. Asa si nu stim cu ce se mananca un „tata”. Asa si nu ne bucuram de el, de altfel cum nici el nu apuca sa se bucure de noi. E prea ocupat cu ale sale. Iar noi –  vesnic in coasta. Si, da, unor oameni nimeni nu le-a spus ca prezenta tot se invata.

Ilinca e acum cu tatal sau. Cei doi au o relatie pe care eu niciodata nu am avut-o cu tatal meu si pot doar sa-mi imaginez cum e sa fii cu tata, care e doar al tau in acele momente, care e eroul zilei si povestitorul serii.

Sunt momente in care intelegi mai bine ca niciodata ca viata linga un om nu inseamna intotdeauna viata cu acel om.

Si o melodie la tema

PS: Ticu, asa il numeste pe taica-sau Ilinca.

Barbatul-tata

A trebuit sa ajung la 30 de ani ca sa inteleg ca cel mai mult ce ma poate emotiona la vederea unui barbat este nu barbatul in sine, ci copilul lui. Iar cand acest barbat e celibatar si continua sa-si creasca progenitura nascuta de femeia pe care n-o mai iubeste, eu ma trasform in mielutul bland si docil.

Nu vreau sa deschid aici o polemica de genul „e normal sa-ti cresti copilul, chiar daca te-ai despartit de mama lui” sau „e simplu sa fii un tata de „duminica”. Dar, in treacat fie vorba, cati barbati (mai ales in tara noastra) continua sa-si creasca copilul, odata actele de divort semnate? Cati tati iau in primire copilul incepand cu vineri seara pana duminica seara, lasand-o pa mama sa-si caute de viata?  Cati barbati pleaca in vacanta cu cel mic? Si toate astea simplu, calm, natural, fara ca mama sa se roage, sa insiste, sa faca isterii din cauza disperarii sau, si mai penibil, sa-l ameninte ca nu-si mai vedea odorul niciodata. Niciodata durand pana la varsta la care copilul singur va decide are el sau nu nevoie de tatal sau biologic. Se mai poate intampla ca acest copil, adolescent deja, sa porneasca razboiul pentru cucerirea acestui pamant ostil si fermecator, pre numele sau de Tata. Uneori sacrificand-o pe mama. Dar, sa lasam asta.

***

Revin la barbatul care nu ma poate lasa indiferenta.

Este barbatul care are casa plina de scutece. Barbatul in bucataria caruia pentru a gasi un pachet de ceai, trebuie sa dai la o parte biberoanele si cutiile de lapte praf. Barbatul in dulapul caruia langa tricouri gasesti impaturite duios un teanc de pijamale cu masinele si ursuleti. Barbatul in livingul caruia te impiedici de jucarii. Barbatul care nu poate iesi vineri seara, deoarece are alte planuri. Cum ar fi vizionarea Cartii Junglei pentru a cincea oara in ultimile doua luni. Barbatul care duminica dupa-amiaza calca hainele. Ale sale si ale celui mic. Barbatul care iti explica deja a cincea oara, fara sa se enerveze, din ce sunt formati norii. El intelege ca raspunsurile lui pot umple un gol.

***

Cum poti ramane indiferenta la atata gingasie? Eu nu pot. Primul impuls este sa privesc un astfel de barbat si sa invat de la rabdarea lui. Al doilea este sa-l ajut. Al treilea este sa ma intreb cum s-ar purta cu copilul meu. Na, ca orice femeie ma gandesc in perspectiva!