Summer swing

Sunt zile in care fericirea ti-o ia pe dinainte. Pe neprins de veste. Pe nepusa masa. Ador asa zile.

***

Aseara am fost la lansarea noului videoclip al Getei Burlacu. Desi, lansarile de tot soiul nu sunt ocupatia mea preferata, o prietena draga m-a rugat s-o insotesc. Stiti si voi, fetele inca de la scoala se sustin una pe alta, altfel nu ar merge cate patru la veceu. Am oftat, m-am ofticat, dar i-am promis ca voi fi acolo. In rochie. Zambind.

Si am zambit pana noaptea tarziu. Geta a fost extraordinara, asa cum numai ea stie sa fie. Sufletista. Deschisa. Simpla. Publicul a fost unul restrans si plin de femei. Femei frumoase. Femei cu care vrei sa stai la o cupa de sampanie si sa povesteti. Despre cat e de frumoasa viata dupa 30 de ani, despre barbati, despre divorturi, despre copiii care ne asteapta acasa, despre cat de fericite suntem sa fim acum si aici.

Am avut o seara dintre acelea cand iti amintesti ca e LUNI, ca e abia ora 8 si esti deja ametita de atata sampanie si vorba… si iti place. Si uiti ca te-ai lasat de fumat. Si te intinzi dupa pachetul de tigari uitat de cineva pe bar. Si iti spui ca maine te vei lasa. Azi, insa, e azi. Azi e bine.

Am ajuns acasa cu o inima in care nu mai incapea fericirea. Era atat de multa si atat de luminoasa, incat simteam ca ma voi ineca. Moarta de surplus de fericire. M-am oprit in fata blocului, m-am asezat pe unicul scranciob si am spus „Multumesc”. Pentru tot. Pentru ca sunt asa cum sunt. Pentru ca sunt aici. Pentru ca ma inconjoara toti acesti oameni. Pentru ca am la cine ma gandi serile. Pentru ca atunci cand vreau sa vorbesc, vorbesc cu Dumnezeu. Si ca el ma asculta si ma intelege.

Pentru ca viata e minunata. Cat de banal. Dar au inceput sa-mi placa banalitatile.

Retete pentru fericire

Stateam saptamana trecuta in baie, cu periuta de dinti in gura si, nu stiu cum, nu stiu de unde, m-a pocnit in cap adevarul despre viata. Banal. Vehiculat. Neglijat. Totul e trecator, fragil, efemer. Ca nu stiu daca voi mai exista la toamna. Chiar daca planific sa-mi cumpar o masina de cusut si sa plec pentru o saptamana in Italia.

M-am intrsitat. Mi s-a facut rau chiar. Eram ametita, ca dupa o palma de barbat zdravan. Am trait ca hipnotizata cateva zile. Derutata.

***

Acum invat sa ma trezesc in fiecare dimineata si sa-mi promit sa traiesc ziua frumos, deoarece…cine stie?

Acum, dimineata imi pieptan parul si, odata cu el, creierul. De ganduri urate, de griji inutile, de amintiri si regrete obositoare. Incerc sa reprim asteptarile nemotivate, incerc sa fac fiecare pas constient, cu daruire si incredere. Si trebuie sa recunosc ca e greu. E greu sa nu ma lamentez intr-una, sa nu aman, sa nu fiu morocanoasa, certareata, sa nu-mi supar copilul care, uneori, uita de orice masura.

Transformarea fiecarei clipe in ceva frumos si pozitiv cere o munca enorma. Si e paradoxal. E paradoxal, ca noua, oamenilor, ne este mai usor sa fim in dusuri rele, nemultumiti, lenosi, lasatori, nefericiti. E paradoxal de cat efort e nevoie pentru a gasi in orice moment din viata bucuria de trai. Si asta e cea mai grea munca pe eu am facut-o vreodata.

***

Pentru a va inspira sa nu amanati totul pentru mai tarziu, sa intelegeti ca nimic nu e mai real decat clipa in care va aflati si ca orice alta clipa nu e decat un gand, copiez aici un text dintr-o cartulie „Retete pentru fericire” de Ken Keys, Jr. si Penny Keys (venita prin posta de la un om special).

Nu ai decat momentul de acum. Ziua de ieri aduna doar praf in filele creierului tau. Iar ziua de maine nu este decat un gand. Nu va fi nicodata „maine”! Cand vine „maine” ea va fi mereu „acum”. De aceea, momentul de acum este „etern”. Nu renunta la fericirea momentului de acum, gandindu-te ca totul va fi mai bine maine. Nu a fost si nu va fi. Acum este! Acum este tot ceea ce ai avut vreodata. Fericirea amanata poate fi fericirea pierduta.

PS: fotografiile le-am facut azi dimineata, floriele le-am cules in drum spre lucru (un buchetel de mai mare dragul).