Despre religie

Azi dimineata troleibuzele erau goale. In drum spre scoala am putut sa ne asezam una langa alta si sa discutam.

Discutiile noastre se petrec intotdeauna in troleibuz. Azi Ilinca mi-a spus ca ar vrea sa poarte la gat cruciulita. Am intrebat-o de ce. Raspunsul a fost cel pe care il asteptam: toti copiii poarta. Si ea vrea sa fie ca toti.

– Ilinca, dar tu cum crezi, copiii stiu de ce poarta cruciulita la gat?

– Cred ca nu stiu…

– Dar tu stii pentru ce se poarta cruciulita la gat?

– Nu…

***

Ilinca e botezata. Am facut acest pas din respect pentru bunica, o femeie foarte credincioasa. Si pentru mama, care crede ca in viata, in foarte multe situatii, e bine sa faci ca toata lumea. Pentru linistea sufleteasca. Eu, insa, nu cred intr-un astfel de botez. Tatal Ilincai cu atat mai putin. El e de extrema stanga. Si, respectiv, ateu pana in maduva oaselor. La fel si toata familia lui.

Asadar, botezul a fost mai mult ca o pliere in fata traditiilor noastre. L-am negociat in schimbul cununiei pe care nu am avut-o. Si care pentru mine nu avea niciun sens.

Cat Ilinca a crescut, am incercat sa evit orice indoctrinare a ei. Lucru simplu, intr-o familie in care mersul la slujbe si orice alta forma de practicare a ortodoxiei noastre involuntare, nu a fost niciodata la ordinea zilei.

Eu nu vreau s-o duc pe Ilinca la biserica, atat timp cat ea nu este curioasa sa vada ce se petrece acolo. Nu vreau s-o invat „Tatal nostru” sau alte rugaciuni cu ingerasi pentru copii. Mai bine sa invete o poezie de Arghezi. Si, cu atat mai mult, eu nu vreau ca ea sa poarte cruciulita la gat, atat timp cand nu stie de ce si pentru ce ar purta-o.

Eu, insa, vreau ca ea sa fie curioasa sa afle ce-i cu religia asta. Ce-i cu Dumnezeu, cu biserica, ce-i cu botezul ei. Sa descopere, sa invete si sa simta are ea sau nu nevoie de o dogma, de o doctrina, de reguli si restrictii pentru a trai in armonie cu Universul.

***

Imi dau bine seama ca acum e poate inca devreme pentru ea sa-si puna astfel de intrebari. Si ca mintea ei de copil de 8 ani ii spune sa urmeze turma, sa fie ca toti ceilalti, sa nu fie aratata cu degetul sau pusa in situatia de a raspunde la intrebari jenante. Eu insa, imi asum toata responsabilitatea si riscul de a-mi pune copilul in astfel de situatii. Dozat. Sa o fac sa gandeasca. Sa analizeze. Sa poate spune „nu” si sa dea argumente.

Si sunt sigura ca va veni o zi in care ea va intelege ce-i cu Dumnezeu si cu ce se mananca religia. Si va sti daca vrea sa poarte cruciulita. Sau daca are nevoie sa o poarte.

Pana atunci, eu ii voi repeta intr-una ca Dumnezeu nu are religie. Si ca lui nu-i pasa daca noi lucram sau nu duminica.