Nu

Cel mai mult ma mira in aceasta tara incapacitatea oamenilor de a spune „nu”.

„Nu, nu vreau.”

„Nu, merci.”

„Nu acum, altadata.”

„Nu, nu ma intereseaza.”

De ce oameni maturi, cu o experienta de viata in spate, cu copii de crescut si parinti de ajutat, oameni care au construit case, oameni care administreaza afaceri, fie ele si mici, oameni care, cu siguranta, au o opinie despre orice,  chiar si imprumutata, nu pot spune „NU”?

Sunt doar doua litere. N si U. Pronuntate dintr-o rasuflare fac „NU”.

Pana la urma urmei, antrenati-va seara de seara in fata oglinzii si cu siguranta va veni ziua cand veti simti ca sunteti gata sa duceti povara unui „nu”.

„Nu, bani pentru o noua cumparatura inutila pentru clasa nu dau”.

„Nu, 500 de lei pentru matineul de sfarsit de an de la mine nu veti vedea”.

„Nu, copilul meu nu trebuie batut.”

„Nu, dvs. nu aveti dreptate.”

„Nu, eu nu sunt de acord cu aceasta decizie.”

„Nu, eu nu ma voi supune acestei reguli inventate de dvs.”

De ce toti acesti oameni, care cresc alti oameni, nu-si pot asuma responsabilitatea unui „nu”? De ce toti mormaie pe sub mustati, discuta pe la colturi, se indigneaza la bucatarie, dar nimeni nu spune „Nu, doamna invatatoare/educatoare/directoare/doctor, eu cred ca dvs. nu aveti dreptate. Eu cred ca dvs. exagerati. Eu nu voi da bani”?!