Chestionar post-apocaliptic

Interesant, cate razboaie voi castiga si cate voi pierde pana in ziua in care voi dezlega toate firele ce ma leaga de ceea ce nu este, de ceea ce am gandit, de ceea ce putea fi, de ceea ce mi s-a parut?

Interesant, cati oameni voi provoca la nebunie, la intrebari, la dragoste, la indiferenta, la tacere, pana voi intelege ca nu este nu si da tot poate fi nu?

Interesant, cate drumuri trebuie sa fac, cate orase sa inconjor, cate rauri sa trec, in innot, in mers sau doar cu ochii, pentru a ajunge la tine?

Interesant, cate cuvinte trebuie sa rostesc pe zi pentru a evita sa le rostesc pe cele trei, al treilea schimbandu-se constant?

Interesant, cate dex-uri trebuie sa daruiesc pentru  ca un singur cuvant sa fie gasit acolo? Gasit si rostit.

Interesant, cand voi inceta sa dansez de parca am inghitit un pumn de xtc si sa deschid ochii ca sa vad ca acolo mai este cineva?

Interesant, eu voi imbatrani vreodata? Cred ca nu.

Post-factum

Eu mi-am pus azi cea mai frumoasa rochie. Una care are doar un singur nasture.

***

Dimineata a fost cu gust de ceata, amestecata cu ramasite de la cafeaua de aseara si celor 400 de cuvinte pe care le folosim zilnic. Eu le-am folosit pe toate intr-o singura noapte. Desi, nu, daca ma gandesc mai bine au fost doar 380. Au lipsit cele mai importante.

Eu asa si nu m-am invatat sa vorbesc. Si in orice minut in care spun cu un cuvant mai mult decat as face-o de obicei, simt cum se apropie o masina imaginara cu 180 km/ora, se atinge de picioarele mele si ma arunca in sus. Su eu zbor. Si nu inteleg ce se intampla. Si mi-e ciuda pe mine ca nu am fost atenta cum traversez. Ca nu m-am uitat la semafor. Ca iarasi am fost o cascata.

***

Viata e cel mai tare drog. Eu devin dependenta.

Post-weekend

Barbatii care poarta in buzunar o arma ma fac sa visez. Barbatii care privesc de sus in jos, ma fac sa visez dublu. Barbatii cu arma in buzunar si cu priviri de sus in jos, ma fac sa vad cuadradimensional.

***

Cum sa-ti cresti copilul ca el sa nu devina narcoman? Pe mine asta ma intereseaza, da’ nu notele Ilincai. Am inceput deja sa vad cuadradimensional?

***

Eu nu stiu cine a inventat chestia asta ca femeile in stare avansata de ebrietate sunt mai usor de bagat in pat. Depinde ce ai de gand sa faci cu ele in pat. In cazul in care planifici sa dormi la podea sau pe o fasie cu latimea de 10 cm, atunci, vorba ceea, go for it!

***

Iata daca imi spune cineva cum poate fi convins un om de 8 ani sa-si faca curat in camera, de dorit sa fie o strategie de lunga durata, promit sa-l scot la un restaurant. La alegere.

***

Azi dimineata, uitandu-ma in oglinda si constatand, fara falsa modestie, ca nu am niciun rid, am inteles ca nu mai vreau copii. Nu acum. Si nici la anul. Si nici nu vreau sa aud ca cineva ma vede cu un pui de om in brate, implinita si fericita. Nu.

***

Prietena mea, tanti Nastea, crede ca ar trebui sa bat niste recorduri personale. Aceasta in contextul unei discutii de saptamana trecuta, in care un prieten mi-a spus ca „Love has no age”.

Despre diversi barbati. Si despre barbatul cela.

Intr-o zi Ilinca imi povestea niste istorioare de la scoala. Apoi, s-a oprit, a ramas putin ingandurata si a spus „Mie nu-mi place de L. (nume de baiat), deoarece el e obraznic”. Eu nu i-am mai pus intrebari, stiind ca fata mea ar vorbi despre orice, numai nu despre baieti si dragoste.

Reactia ei vis-a-vis de baiatul obrazic si imposibilitatea de a-l place, m-a lasat putin surprinsa. Nu asta cautam noi oare, fetele si femeile tuturor timpurilor? Baieti rai, obraznici, care ne-ar aborda cu determinare si nu ne-ar lasa sa plecam. Barbati adevarati, cu abdomene in patratele, cu vorba dura si mana tare. Sau, cel putin, limba ascutita. Cu relatii dubioase. Si nesimtiti.

Atunci, ce ne place noua, femeilor?

***

Eu, de exemplu, m-am pierdut putin in notiuni, tipologii si clasificari. Iar in ajun de 30 de ani, m-a ajuns criza existentiala din urma, mi-a tras un par dupa cap si m-a lasat sa zac intr-un sant. Ca sa-mi revin. Si sa inteleg ce-mi place si ce vreau. Ca, apoi, sa ma incurc si mai tare.

Astfel, m-am trezit intr-o zi (mai precis, la 2 noaptea, cand printr-o coincidenta am descoperit ca sunt pandita pe sub geamuri) sa inteleg ca baiatul rau, de care eram nebuneste indragostita pe la 15 ani, este bolnav psihic. Nu, nu radem de cei mai tristi ca noi. Doar constatam – baietii obraznici pot avea unele probleme, pe care, credeti-ma, nu ati vrea sa le tratati impreuna.

Si cum aceasta descoperire nu era suficienta pentru a ma impresiona, am mai inteles ca inca un om pe care il iubisem cu dragoste tandra, de femeie care stie ce vrea (cand scapi de un  barbat cu probleme majore de personalitate, repede iti dai seama ce vrei) si care nu mai cauta baieti rai, nu e decat un om slab. Cuminte, luminos …si slab.

Intre un baiat rau cu probleme psihice si un barbat bun, dar slab, da-mi Doamne, un barbat normal! In sensul meu de „normal”. Adica destept. Tare destept. Si sa poata face bani. Si sa picteze seara.

Si Dumnezeu, milostiv cum e, mi-a dat. Un barbat care in prima zi in care ne cunoscusem mi-a recitit din  Arthur Rimbaud si mi-a impartasit, pe un ton foarte intim, ca il apreciaza si pe Baudelaire. Atunci n-am mai rezistat, si mi-am zis ca acest om, cu degete lungi si ochelari fini, trebuie sa fie sotul meu. Si a fost. Intre timp, mai descoperisem ca el deseneaza cele mai frumoase miniaturi. Si ca-i plac fetele tinere. Mai tinere decat mine.

Atunci, baiatul-rau, baiatul-bun si baiatul-destept, s-au luat prietenos de mana si au plecat sa danseze Hora Unirii, undeva printre dealurile trecutului meu. Si am ramas iarasi singura, sa despletesc teoriile conform caror isi traiesc oamenii viata. Si a venit barbatul-soldat-din-trupele-speciale, barbatul-care-cunoastea-sapte-limbi, barbatul-cu-ochi-ca-taciunii, barbatul-perfectiune-intruchipata, barbatul-nesimtit si barbatul-care-m-a-iubit. Si au incercat sa ma convinga, sa ma corupa, sa imi explice de ce trebuie sa ma las de fumat, sau de ce trebuie sa-mi reiau studiile pentru a ma face cu diploma, sa ma invete cum sa traiesc, sa ma sufoce cu dragostea lor, sa-mi scrie poezii, sa ma ignore, sa ma scurga de viata, doar pentru ca altceva nu stiau sa faca. Si petreceam serile gandindu-ma ce nu e asa, de ce nimic din cele traite de mine nu corespunde cu ceea ce e scris in crestomatii? De ce nu stiu sa fac cum spune mama, de ce nu-mi ascult prietenele si de ce baietii rai nu sunt decat oameni cu probleme de personalitate, iar cei buni – oameni slabi? Ce trebuie sa caut? Si unde trebuie sa caut? E adevarat oare ca trebuie sa ma fac soferita ca sa atrag barbati adevarati? Sau poate sa merg sala si sa-mi mai iau un outfit in culori neon, pentru a fi sigura ca sunt destul de vizibila ca momeala? Si poate asa si doar asa, voi pune mana pe barbatul-despre-care-toate-femeile-vorbesc-dar-pe-care-nimeni-nu-l-a-vazut?

***

Si asta pana in seara in care cineva m-a atins usor pe umar. Si mi-a spus calm ca ar vrea sa vorbim. Si eu am raspuns calm „Hai.” Si atunci am inteles ca barbatul pe care il cauta orice femeie este barbatul care are …mmm…ceva intre picioare. Si care are curaj sa faca ceva. In cazul dat, sa sparga tacerea. Chiar si peste ani. De aceea ca el stie sa-si recunoasca greselile. Si sa ceara iertare. El, atat de frumos si plin de succes. Si eu. Atat de oarecare.

Lirica de toamna

Mi-am cumparat o mana de flori in drum spre lucru. Cu banii pentru tigari. Apoi, trecand pe langa Aleea Clasicilor, mi-am dat seama ca e prima zi a ultimii luni de toamna. Si ca e primavara. In suflet. In cer. Sub cojocelul meu artificial.

Si ce daca am alergie la flori? La foarte multe flori. Si acest buchet, de un violet fragil, va sta foarte departe de mine, exilat pe un geam, privind cum trec troleibuzele pe Banulescu-Bodoni. In schimb, o matusica s-a facut cu 20 de lei in buzunar, iar eu am fumat cu vreo 10 tigari mai putin. Si viata s-a schimbat. Acum.

***

Cand am iesit din bloc, Ilinca ma astepta cocotata pe geam, cu nasul lipit de sticla rece. Tinea in mana o cutiuta de la iaurt, in care plantase cateva seminte de chiparus iute. Saptamana trecuta au iesit patru firicele verzi din cele cateva grame de pamant. Asta a fost una dintre primele lectii de viata pe care Ilinca a inteles-o. Trebuie sa astepti. Sa ai rabdare. Si totul va veni. La timpul sau. Nici mai devreme, nici mai tarziu. Iar daca nu va veni, insemna ca semintele au fost putrede.

***

La sfarsit ar trebui sa vorbesc despre dragoste. Pe aceasta nota lirica se termina orice text. Mai ales un text scris in dimineata primei zile a ultimii luni de toamna. Azi, insa, voi lasa horoscopul sa ne vorbeasca despre ceea ce ne face oameni. Nu ca animalele nu s-ar iubi. Insa, asa ca oamenii inca nimeni n-a reusit sa-si complice viata. Si totul pentru a scrie poezii si statusuri dramatice.

Eu sunt balanta.

Aflata in Balanta in primele trei saptamani ale lunii noiembrie 2012, Venus isi revarsa asupra ta toata gratia si puterea ei de seductie.

Farmecul, senzualitatea si pornirea de a-ti exprima sentimentele atrag ocaziile sentimentale. Imprejurarile favorabile sunt create si de dispozitia ta vesela si optimista, de tendinta de a socializa mai des, de a iesi, de a intalni mai multa lume.

Nevoia de interactiune si comunicare este subliniata pana pe 17 noiembrie 2012 si de pozitia lui Marte, stapanul casei cuplului Balantei.

Ai, asadar, o perioada vie, colorata, favorabila iubirii, casniciei, prieteniei, relatiilor, in general. Ea se intinde pana pe 22 noiembrie 2012, cu un dinamism accentuat pana pe 17.

Lista celor 100 de dorinte

Un fost coleg mi-a spus odata, foarte serios, sa ma asez intr-o seara intr-un colt mai linistit al casei, sa las totul deoparte si sa-mi scriu lista celor 100 de dorinte. Eu am ras. Mi s-a parut o gluma. Toti avem dorinte, multe, abubdente, exagerate, extravagante, care mai de care. Mare treaba sa le scrii! 100? Pai asta e o nimica toata!

***

Carevasazica, deci:

  1. Sa vad o alee de baobabi;
  2. Sa ajung in Patagonia;
  3. Sa mananc viermi copti sau prajiti;
  4. Sa vizitez Japonia rurala;
  5. Sa am o casa la tara, mica, cu doua camere, o tinda si un cerdac;
  6. Sa am doi brazi in fata casei;
  7. Sa am nucari in spatele casei;
  8. Sa am trei feciori;
  9. Sa am o casuta pe malul marii, undeva in Grecia;
  10. Sa ma invat sa dansez Flamenco;
  11. Sa scriu povestiri;
  12. Sa cumpar mobila noua in antreu;
  13. Sa fac reparatie in camera Ilincai;
  14. Sa slabesc inca 4 kg.
  15. Sa-mi cumpar ultimul roman a lui Murakami;
  16. Sa adun toata opera lui Gabriel Garcia Marquez;
  17. Sa plec in Mexic in 2013 sau 2014;
  18. Sa ajung intr-o manastire Shaolin;
  19. Sa vad o balena;
  20. Sa ating un delfin;
  21. Sa fac inconjurul lumii pe o corabie sau un iaht;
  22. Sa vad New-York-ul;
  23. Sa calaresc un elefant (da’ elefantul se calareste sau se elefanteste?);
  24. Sa plec in India, mai precis in Kerala si Darjeeling;
  25. Sa plec cu Transiberianul in Mongolia;
  26. Sa vad China;
  27. Absolut sa vad Sahara (cand aveam vreo 20 de ani spuneam ca ma voi marita cu acela care va calatori cu mine in Sahara, ei, dar n-a fost sa fie);
  28. Sa-i arat mamei Parisul;
  29. Sa-i arat lui tanti Nastea Parisul;
  30. Sa arat unui om pe care il iubesc Parisul;
  31. Sa am un amant iranian;
  32. Ilinca sa ajunga model, dar sa nu traga cocaina pe nas. Si nici pe gingii sa nu si-o unga;
  33. Sa-mi cumpar role;
  34. Sa traiesc o luna intr-un far;
  35. Sa ma scald in ocean;
  36. Sa alerg in fiecare dimineata;
  37. Sa am un atelier;
  38. Sa traiesc pe malul unui canal din Amsterdam;
  39. Sa ma trezesc intr-o dimineata, sa urc intr-o masina si sa plec. Oriunde. Fara plan si fara harta. Cu un om drag la volan. Eu port intotdeauna cu mine pasaportul si cardul bancar (cu bani pe el);
  40. Sa-mi cumpar cizme cafenii, pana la genunchi;
  41. Sa vad aurora boreala;
  42. Sa ajung la Polul Nord;
  43. Sa ma balacesc in baile termale din Budapesta (implinita!)

PS:  Intotdeauna ne pare ca vrem un milion de lucruri. In realitate, insa, vrem doar cateva. Iar, daca stam si ne mai gandim, vrem doar doua. Si daca le avem pe cele doua, celelalte nu mai conteaza. Va las pe voi sa descoperiti care sunt cele doua dorinte pe care se tine viata voastra.

Abatere filosofica

Primele luni de sarcina le-am petrecut intr-o depresie groasa, cleioasa, vascoasa si intunecata. Motive, practic, nu erau. In schimb erau „hormonii”…parca si le vad pe femeile noastre dand intelegator din cap la auzul acestor „hormoni”, vesnic de vina pentru indispozitiile femeiesti. Mai era si toata frumusetea linsa, parca desenata cu guas, care ma inconjura. Mai erau si toate acele orase elvetiene, prin care treceam saptamanal. Frumusele, colorate, corecte si plictisitoare de moarte. Nu e de mirare ca majoritatea liceenilor din Elvetia fumeaza iarba la pauzele intre lectii. Dar, cel mai mult ma deprima faptul ca intr-o zi voi naste. Si ca fiinta din mine, care pluteste ca un pestisor in lacul lui personal, caldut si limpede, va fi data afara. Brutal, dureros, de parca ai arunca pestisorul pe teava de scurgere din bucatarie. Eu nu ma puteam impaca cu aceasta brutalitate. Eu nu puteam intelege, accepta legile Universului. Eu eram impotriva regulii fundamentale. Impotriva creatiei. Dar cum, cum sa vrei sa faci atat de dureros unei parti minuscule din tine? Cum sa-ti doresti sa participi la acest act de brutalitate si sa nasti copilul, care innoata atat de pasnic in apele tale? Si nu stie ce-l asteapta. Si nici nu-si poate imagina cum acest acvariu mare, care se leagana si prin care strabat sunete inabusite, linistitoare, il va trada intr-o zi. Cum toti vor fi impotriva lui si il vor arunca pe mal, pe pamantul uscat si rece, cu o lampa de spital tintita in ochisorii lui, de parca s-ar fi trezit la un interogatoriu NKVD-ist. Iar intr-o zi, dupa multi ani, acest omulet-care-nu-mai-este-pestisor va muri. Departe de lacul lui personal si caldut.

***

Aceasta lege fundamentala existentei, precum ca orice are un ciclu de viata ma intristeaza. Pe de o parte. Pe alta parte ma bucura. Sunt lucruri, fenomene, emotii, care as vrea sa moara mai repede. Sa dispara. Dar sunt si lucruri, emotii, fenomene care nu vreau sa dispara. Le vreau vesnice, perpetue, fara inceput si sfarsit. Sau doar cu inceput. Si, culmea, aceste lucruri, fenomene, emotii perpetue exista. Noi, insa, nu putem exista perpetuu in ele.

***

Revenind la pestisorul care candva toti am fost. Eu cel mai bine ma simt intr-o piscina mica cu apa calduta.