Aseara la „Tara lui Dogaru”

Cei care nu sunt abonati la minunata pagina Alo Bebe din Facebook  nu au aflat ca aseara, in timp ce toata lumea privea grozavia de Eurovision made in Moldova, eu am fost invitata la Publika tv, emisunea „Tara lui Dogaru”, sa povestesc de pe pozitia unui cetatean de rand si parinte simplu in ce conditii de grajd sunt tinuti copiii la Centrul Mamei si Copilului si cum in tot blocul pediatric exista un singur wc pentru miile de vizitatori si acela cu doar doua cabine, una dintre care e de obicei inchisa, iar cealalta e plina de deseurile corpului uman si, respectiv, imposibil de utilizat.

Discutia a fost neconstructiva, cum si era de asteptat. Doi dintre cei patru invitati, actualul si fostul director a Centrului, si-au aruncat reprosuri pe parcursul intregii ore de emisie. Cel mai picant moment a fost, desigur, momentul in care actualul l-a trimis pe fostul la psihiatrie.

Eh, vesel a fost sa vezi cum doi oameni maturi, condusi doar de interese de grup, nu au nici cea mai mica treaba ca pacientii se spala in lighenase sau ca dorm pe niste saltele mizerabile. Ei au familii si amante de intretinut, biznesuri de facut si credite de platit.

Pentru cei curiosi sa auda si sa vada, va doresc vizionare placuta!

Conditii de groaza in spitale