In loc de promisiuni pentru 2013

Asteptarile omoara orice relatie. Si ele sunt cel mai greu de omorat.

Dragostea fara raspuns este poate unica dragoste adevarata. Atunci cand te-ai impacat sa fii o umbra, un punct pe perete, un nume in telefon. Dragostea fara raspuns este si cea mai usoara dragoste. Aici nu trebuie sa depui niciun efort.

Copiii nostri au nevoie de dragostea noastra pusa pe cuvinte. Copii alintati nu-s, sunt copii carora nu li s-a aratat dragoste.

Dragostea este acceptare. Aici nu am ce comenta.

Dragostea e atunci cand in fiecare zi castigi o lupta impotriva propriului crieier. Cand problema e in tine si nu in omul de alaturi.

Ca lumea sa-si aminteasca de tine, trebuie sa mori. Aceeasi solutie e buna daca vrei vizualizari la blog, like-uri la fotografii si multe cuvinte frumoase la adresa ta.

Eu nu sunt mai desteapta de aceea ca am 31 de ani. Eu sunt desteapta de aceea ca am luat in serios fiecare comentariu si am incercat sa schimb ceva.

Daca eu tac asta nu insemna ca nu am ce spune. Daca eu tac inseamna ca sunt prea multe de spus.

In ziua in care n-o sa mai rectionez la nimic, sa stii ca am murit. Sau ca m-ai pierdut.

Nu-si schimba parerea doar omul mort si omul prost. Eu parerile mi le schimb cu fiecare experienta noua. Si nu ma rusinez sa recunosc asta.

Nu e nimic mai greu decat sa cresti un copil si sa traiesti alaturi de omul pe care il iubesti.

Vulnerabilitatea este ceea ce poate fi mai frumos intr-un om. Eu m-am saturat de oameni puternici.

Nimic nu e usor. Asa spune mama. Si, pare-se, mamele nu mint.

Eu am sa fiu mai buna.

Promisiuni nerespectate

Am intrat in microbuz si pe locul din spatele soferului trona doamna inimii lui, Matroana. Aceasta femeie, grasa, rumena, cu o voce de stapanitoare a microbuzelor arhipline, strangea banii de la pasageri.

Am intins cei 3 lei mitici. Doamna mi-a indicat locul de langa ea si m-a poftit sa ma asez. M-am strecurat cu greu intre Matroana si geam.

De unde eram, adevarul despre mine si despre conditia mea de fetiscana cu fruntea acoperita de urme de adolescenta neconsumata, cu un palton din cauza caruia mama sufera ca m-a crescut si bocanci care i-am cumparat in ianuarie 2001, mi-a aparut ca o evidenta usturatoare.

Matroana, sotia soferului de maxi-taxi, cel care de la 6 dimineata iese deja pe ruta si e gata sa faca moarte de om pentru 3 lei, era imbracata in blana pana in podea si caciula de nurca. Femeia se respecta.

Am iesit din maxi-taxi si am inteles ca rezolutia mea de a nu-mi cumpara nici o haina noua in 2011 este o promisiune ce nu se  impaca cu o viata de femie adevarata. Traseul meu a suferit imediat schimbari, iar cardul bancar va muri in curand de epuizare psihica. Matroana din mine a iesit la vanatoare.

Asadar, moarte rezolutiilor!

despre ce trebuie sa fac in noul an sau REZOLUTII

Agenda galbena nu am gasit, am ales insa una rosie aprinsa. Astfel, voi fi sigura ca nu se va pierde si ca prezenta ei, batatoare la ochi, nu ma va lasa indiferenta si ma va face s-o deschid si sa cietsc ceea ce am scris acolo, chiar in prima zi al anului nou.

Rezolutii, promisiuni…asta am insirat (scriusl cu mana imi da deja o senzatie stranie) in agenda mea. Si daca o colega intr-ale blogging-ului spune ca nu mai crede in rezolutii, asa cum nu mai crede in Mos Craciun, eu trebuie sa recunosc, ca de cand ma stiu nu am facut nici o promisune de Revelion si nici nu am scris vreo rezolutie. Anul asta vreau sa fie altfel. Nu ca mi-as uita visurile, doar ca uneori uit care dintre ele e mai important.

Asadar, in noul an mi-am promis:

-Sa nu-mi cumpar nicio haina noua

-Sa port mai multe rochii si fuste

-Sa nu-mi mai tund parul scurt

-Sa nu fiu atat de defensiva

-Sa invat sa ascult

-Sa nu iau chiar totul atat de serios

-Sa calatoresc o data la fiecare 2 luni (indiferent unde)

-Sa descopar 3 orase noi

-Sa citesc in fiecare seara

-Sa ascult mai des muzica

-Sa fotografiez mai mult

-Sa-i citesc mai mult Ilincai

-Sa-mi vad mai des prietenii

-Sa fac mai mult lucru manual etc.

Uite astea sunt cateva din rezolutiile mele. Unele dintre ele am inceput sa le indeplinesc chiar din prima zi a anului. Am decis sa le scriu intr-un caiet aparte, pentru a nu le uita si pentru a nu-mi umple capul cu prea multa informatie si „to do” liste.

Acum, cand ma simt nitel mai responsabila si cand stiu, parca, ce vreau si ce trebuie sa fac, am sa scotocesc Internetul sa vad ce promisiuni au facut oamenii de pe Planeta Pamant. Pentru a le compara cu ale mele si a intelege cat de diferiti suntem (sau nu suntem?)

Eu stiu ca 2011 va fi mai bun.

Ce-mi doresc eu mie…

Cand eram tanara si credeam inca in Mos Craciun, miracole si dragoste vesnica, in noaptea de Revelion, exact cand orologiul din coridorul parintilor batea a 12-a oara, ardeam o foita pe care imi scriam cea mai mare dorinta pentru anul ce urma sa vina. Scrumul il lasam sa pluteasca in cupa de sampanie, dupa care inchideam ochii si inghiteam acest continut dubios, cu un sentiment de datorie indeplinita corect si la timp.

Acum cred mai putin in Mos Craciun si mai mult in puterile miraculoase ale cardului bancar, iar dragostea vesnica a plecat cu ultima ninsoare din 2003. Nu mai scriu fituici si nu mai inghit scrum. Acum am sa fiu mai desteapta si am sa-mi cumpar o agenda. Specialistii spun ca ea ar trebui sa fie galbena. De ce galbena? Habar n-am.

Daca galbena, atunci galbena sa fie. In agenda imi voi scrie toate scopurile pentru anul 2011, in randuri, bine definite si bine formulate. Tot specialistii spun ca insirarea pe foaie a lucrurilor pe care ni le dorim, este cea mai sigura cale spre succes.

***

In 2011 vreau putine.

In 2011 Ilinca incepe scoala si acest eveniment ne va marca viata pentru urmatorii ani.

In 2011 ma vad departe. Departe de badaranie, nemultumiri, suparari, ingamfare, intrigi, neintelegeri, cumatrisme si nepotisme. Departe de oameni iresponsabili, invatatori limititati si ignoranti, departe de microbuze arhipline, unde soferul e gata sa te palmuiasca pentru orice miscare sau cuvant ce nu-i convine.

In 2011 ma vad mai curajoasa, cu o franceza si engleza mai buna, cu mai putina frica si mai multa determinare.

In 2011 o vad pe Ilinca cu o franceza si engleza mai buna, cu posibilitatea de a merge la piscina de cate ori vrea, de a iesi cu bicicleta pe pista ciclabila de langa casa si de a merge la scoala pe jos.

***

Tot specialistii spun ca e bine sa scrii in agenda cele 100 de dorinte pentru o viata si, in masura posibilitatilor, datele limita de indeplinire a lor. In 2025  ma vad in misiune intr-o zona de conflict. Cu aparat de fotografiat, pix si carnetel. Uite asa.