Arhive pe etichete: primavara

De plecare

Cu prima zi de primavara, peste mine se rastoarna si ma invaluie, exact cum ne invaluie praful de pe strazile Cisinaului, dispozitiile migrationale. Nu iarna, vara sau toamna, ci anume primavara eu vreau sa plec din tara mea de tinichea.

Or fi frumoase primaverile la Chisinau. Dupa o iarna in care nu stiai ce sa alegi sa-ti placa mai mult – troienii de zapada si imposibilitatea de a acceda la trotuar sau noroiul de culoarea cafelei „3 in 1” care iti manca incaltamintea cumparata cu 2000 de lei- primavara vine ca o promisiune a vietii de apoi alaturi de pasarile paradisului si elefantilor roz.

Dar haideti sa fim obiectivi si sa turnam o lingura de dohot in tot butoiul asta de sirop primavaratic „a la moldave”. E urat afara. Si doar soarele ne mai poate bucura. El straluceste. Ne orbeste. Si cand coboram privirile, in loc de mormane de praf si gunoi, vedem pete de lumina. Si ne gandim „Mmmm, cat e de frumos primavara in orasul asta” si repede scriem un statut, plin de emotie primavaratica, pe Facebook.

Eu primavara vreau sa plec. Si primaveri la rand mi-am tot facut bagajele. Ca sa ma ajunga vara din urma si sa-mi schimbe planurile.

Eu primavara vreau sa simt prospetimea Amsterdamului. Putin umida, putin sarata, dar atat de primavaratica. Cu fete carand flori in cosul bicicletelor, ca sa si le impleteasca apoi in par, cu copii dezbracati odata cu prima raza a soarelui, cu dupa-amiezi linistite pe iarba din fata Muzeului Regal, cu seri pe marginea canalelor, privind cum cei norocosi si-au scos barcile la plimbare.

Eu primavara vreau sa stau la coada intr-un Carrefour parizian, sa-mi platesc branza, rosiile cherry, pateul de gasca si sticla de vin, pentru un pranz primavaratic pe malul Senei. Sa-mi iau copilul de mana, o bagheta invechita in torbita si sa mergem in Jardins de Tuileries sa hranim hulubii si vrabiutile. Si inca eu vreau primavara sa ma asez pe iarba din scuarul secret de sub Pont Neuf, sa privesc copiii innebuniti de atata soare si caldura, alergand si chiuind de bucurie.

Eu primavara vreau sa fiu la Praga. Sa sorb din halba de bere in vreun local micut ca apoi sa ies in strada si sa simt cat de verde poate fi aerul intr-o capitala. Sau la Brusel. Sau Barcelona. Sau Londra. Sau…

Eu primavara nu sufar de patriotism. Patriotism cu gust de praf. Patriotism anemic, exact ca si primaverile chisinauiene, care sunt doar pe jumate primaveri. Un oras intreg care sa nu-ti poata oferi un petic de iarba pe care sa te intinzi si sa-ti scoti tartina din buzunar. Eu vreau sa plec.

Primavara oamenilor vii

Voi fi banala, asa ca un loc comun gigantic – viata e frumoasa! Mai ales cand e primavara si cand orice capata sens.

Primavara mea a inceput cu inca un dinte adus in palma, in zori de zi, de printesa mea stirba. Cu un martisor cumparat de mama, daruit de Ilinca. Cu un drum de dimineata plin de soare si ger placut. Cu o carte formidabila citita in troleibuz. Cu oameni frumosi, pe care poti sa-i iubesti, apoi sa-i urasti, apoi iar sa-i iubesti. Cu prieteni, care sint intotdeauna alaturi… mai ales de cand a aparut Facebook-ul.

Viata e frumosa, ce mai! Si nu ma intrebati acum ce sa faceti ca sa simtiti aceasta bucurie. Scoateti oglinda, telefonul mobil, lingura din gura sau oricare alta suprafata care reflecta imaginea si uitati-va in ea. Va vedeti? Daca da, inseamna ca sinteti in viata. Ce poate fi mai frumos?

Cu primavara pe voi, dragi oameni vii!

Hibernarea. The end.

Hibernarea isi atinge sfarsitul tragic si…logic.

Ultima luna a fost ca un documentar despre viata haotica a unui om haotic intr-o lume haotica.

Starea mea de acum este perfect amnezica. Din toate cate s-au intamplat, in memoria mea nu a ramas nimic. Nici Istanbulul de iarna, revazut dupa cativa ani de absenta, nici plecarea unor oameni apropiati in tarile foarte calde, nici zecile de iesiri in care m-am lansat cu pedantism si seriozitate, de parca Chisinaul se va inchide incepand cu luna martie. Nimic. Capul e gol, inima mai pustie decat desertul Atacama, viitorul lanced. Desi, corpul meu degraba va ateriza la Paris, apoi la Amsterdam, apoi la Bruxelles…si inca in alte cateva destinatii pe care le-am inghesuit repede pe harta. Desi, mi-am cumparat o rochie (eveniment!), botilioni cu tocuri din lemn si parul e mai cret ca niciodata, si Ilinca din ce in ce mai mare…Viata e o feerie. Iar in mijlocul ei e o balta ce apare, incet, dar sigur, odata cu topirea zapezii.

***

Astept cu nerabdare primavara si tot ce aduce ea: curatenie generala, cure de dezintoxicare, innoirea gandurilor. Si, apoi, eu cred in terapia drumurilor, in privirile calde ale necunoscutilor, in vorbele schimbate intr-un compartiment de tren sau in avion la aterizare. Oamenii sint cei care ne lecuiesc. De amnezie si de orice altceva.

Viata la tara vazuta de Ilinca

Vacanta la tara o bucura intotdeauna pe Ilinca. Unde mai poti tine in brate doi catei odata? Sau un catel si un motan? Unde mai poti fi lins de vaca si unde mai poti suge biberonul vitelului? Am lasat-o sa faca ce-a vrut, desi am strigat de vreo doua- trei ori, asa, de forma, sa nu creada gazdele ca nu e niciun fel de lege in familia noastra.

***

Cineva mi-a spus ca ar trebui s-o duc sa-i fac teste sa vad daca nu a inhatat vreun parazit. Poate e un sfat cu cap, eu, insa, nu ma grabesc sa spulber magia celor 3 zile pline de papadii, sanacadele, mierea-ursului, miros de vaca, lapte acru, cozonaci si multa, multa iarba pe care am pasit ambele cu talpile goale.

Schite de primavara

Cand nu ai soare, te descurci cum poti. Eu mi-am luminat ziua cu aceasta creanga, care se vede doar atunci cand ma las pe speteaza scaunului. Asadar, mi-am petrecut ziua in pozitia semi-culcata, doar sa pot gusta dintr-o primavara zgarcita. Primavara ca pe timp de criza.

***

Masina aceasta a facut un drum lung, pana a-si gasi cel mai portivit loc de parcare. Sub copacul care se potriveste cel mai bine cu ea. Asta numesc eu armonie.