Ne vad copiii

Credit foto: Carlos Porto

Printre cadourile aduse de Mosu’, am descoperit o carte, continutul careia m-a surprins. „Ne vad copiii”, de Marian Stan, este o culegere de poezii care sunt scrise, parca, din punctul de vedere a unui copil, ceea ce intelege el din toata agitatia produsa in jurul lui si ceea ce aude el din gura celor mari.

Pentru a nu face o recenzie gresita sau subiectiva, voi copia aici cateva versuri din poeziile pe care am reusit sa le citesc. Am gasit cartea fenomenala, o citesc cu zambetul pe buze si cu putina invidie fata de omul matur care a reusit sa decodifice atat de bine reactia copiilor (incepand cu cei din fasa si tarminand cu adolescentii) fata de ceea ce suntem noi.

***

Nu stiu ce fac alti copii

cand ai lor nu-i baga-n seama…


…Cand ai vrea cu ei sa fii

si te roade-un fel de teama

ca-i incurci, ca-i deranjezi,

ca ti-arata iar nuiaua

si te-ai saturat s-o vezi…


Nu stiu si chiar nu-mi pasa,

dar eu spun ce-am observat!

E facut frumos, curat?

E intinsa cuvertura?

Ma apus si sar in pat!

(Micul speculant)


***


Azi vecina de la patru

a venit la o cafea,

la o vorba pe-ndelete,

la taifas cu mama mea…

Si-uite-asa,

din vorba-n vorba,

au barfit-o pe vecina

cu catelul, de la opt,

cum ca bine i-ar mai sade

sa-l manince fript sau copt

(Am ajuns la-incurcatura)

***


Tati, vreau sa-ti spun ceva!

Cand veneam ieri de la scoala

m-am oprit putin in parc

sa ma uit si eu la George

cum tragea-ntr-un gard  cu-n arc.

Stii pe George, cel peltic,

ce-a venit la noi acasa

ca sa-i dau un ac si-un plic.

„Cum sa nu-l stiu pe Georgel?”

spune tata intingand

intr-un sos de ostropel.

„Stii ce-mi spune George, tata?

ca mamica lui cea buna

l-a lasat pe tatal lui

si ar fi fugit c-o fata…”

(Slava Domnului, nu-i mama!)


***


Cum vreti sa-nteleg divortul?

Cum ati vrea sa va vorbesc?

Credeti ca batand din palme

am sa spun ca va iubesc?

Va urasc. Asta-i cuvantul!

Sunteti doi descreierati.

Doua minti asa de-nguste

ce tin loc de clocitoare

la o gasca de languste…

(Divortul)

PS: Va recomand din suflet aceasta carte. Iar in cazul in care, cineva a ramas fara cadou, nu ezitati sa-i cumparati acest volum de versuri,  indiferent de varsta, sex, stare, daca are sau nu copii. „Ne vad copiii” poate fi gasita la libraria „Diverta”.


***

foto_Ilinca_de Ilinca 006foto_Ilinca_de Ilinca 009foto_Ilinca_de Ilinca 010foto_Ilinca_de Ilinca 007

Copiii voştri nu sunt

copiii voştri.

Sunt fiii şi fiicele chemării

vieţii la viaţă.

Vin prin voi, dar nu din voi.

Şi chiar dacă sunt alături

de voi, nu vă aparţin.

Puteţi să le dăruiţi

dragostea, dar

nu şi gîndurile voastre.

Căci ei au propriile lor gînduri.

Khalil Gibran

Cîteva rînduri care rezumă esenţa copilului şi care ne arată uşa prin care am putea intra in sufletele lor (şi, în acelaşi timp, a ieşi repede din minţile lor).

De foarte multe ori cînd mă ciocnesc de încăpăţînarea copilului meu şi încerc din răsputeri să-i explic că negru este negru şi soarele apune la apus, îmi dau seama că acesta este un om absolut independent de mine.

Eu sunt alături de ea printr-o simplă coincidenţă şi NICIODATĂ n-am să pot să-i schimb felul de a gîndi şi nici n-am să pot intra în gîndurile ei „să aranjez” totul după bunul meu plac. Şi doar în aceste momente de enervare (şi disperare, uneori) înţeleg că fiecare om, CHIAR este un univers aparte. Şi că propriul copil nu ne aparţine.