Trei culori si-o singura iubire…

Mai intai a fost acest pat. L-am vazut. Mi-am oprit ochii asupra cuverturilor de lana si am sarit ca arsa. Peste 2 minute m-am trezit in zapuseala strazii, in drum spre Piata de la Flacara. Noroc ca era ora mesei si iesirea mea neobservata nu a pus pe nimeni pe ganduri.

M-am pornit la piata sa caut lana din care as putea impleti si eu asa minunatii, in culori nude, naturale. Stiam, insa, din start, ca la Flacara nu voi gasi nimic ce mi-ar conveni. Acolo gasesti mai degraba gheme unice din care nu poti face mare lucru, daca pui la cale o cuvertura sau un fular XXXXL-size. Flacara si doamna care vinde resturi de lana, insa, nu m-au dezamagit. Asa cum se intampla de obicei. Am gasit cate ceva. Moale, pufos, delicat. Unul semnat Sonia Rykiel. Sunt fericita.

foto: via  a nos enfants

Comori

Comori

Henri Mattise inlantuit

Ceaiul de la ora 5

Mai tineti minte ce faceau mamele noastre in timpul pauzei de masa? Cei care vor raspunde ca mancau, nu s-au nascut la timpul potrivit. Mamele noastre in timpul mesei stateau in rand dupa crenvusti, draperii, ciupici, stofa, sapun, becuri, detergent si alte bunatati, aduse de la mistica „baza” doar o data pe luna.

Ei, acum traim bine merci si in timpul pauzei de masa ne permitem sa mancam. Eu insa am decis sa ma inspir din tineretea mamei si sa-mi dedic amiza umplerii casei cu obiecte pretioase. Dupa cum am mai scris aici, sunt o pasionata a pietelor si magazinelor second-hand, a podurilor pline cu reviste vechi si prafuite si a babutselor care isi vand agoniseala. Pe cele din urma  le apreciez cel mai mult si nu ma targuiesc niciodata, deoarece stiu ca cei 20 de lei ai mei le poate ajuta sa o mai duca 2 zile. Asadar astazi, m-am tinut de promisiunea data ieri si am iesit la vanatoarea de comori. In 20 de minute m-am despartit de 120 de lei, insa m-am facut cu 2 volume minunate, ca si design si continut a cartii „Henri Matisee, roman” de Aragon, o editie ruseasca din anul 1978, o carte despre viata lui Esenin, o basma foarte colorata din lana (pentru colectia mea, despre care voi scrie intr-o zi) si o zaharnita nou-nouta si MINUNE! anume ea lipsea din servciul de ceai pe care l-am scos de la naftalina.

Toate aceste bucurii le-am gasit la piestisoara improvizata pe trotuarul de pe str. Aleco Russo, chiar peste drum de statia „Pan-Com”. Dar, asta nu e tot! Am de gand sa cutreier toate pietisoarele de acest fel in cautare de comori, iar peste 10 ani voi vinde o parte din ele in magazinasul meu de pe Coasta de Azur.