Schimbari cu soare

Cand aveam 20 de ani asteptam cu nerabdarea aniversarea de 30 de ani. Credeam ca voi avea sani mai mari, bani mai multi si ma voi simti o femeie implinita. Au trecut aproape 10 ani. Sani mai mari am. Am nascut. Bani mai multi tot am. Femeie adevarata insa nu ma simt. Si nici om matur nu ma simt. Ce am facut cei 10 ani? Am facut foarte multe lucruri. Ca intr-un final sa fiu exact asa cum am fost la 19 ani.

Cu o luna in urma mi-am zis ca cei 30 de ani trebuie sa ma prinda nu la birou. Nu enervata, obosita si suparata pe viata. Mi-am dat cateva luni pentru a schimba ceva in visul meul. Cupa 80B si cateva mii de lei nu pot alunga tristetea unui om.

Schimbarea s-a pornit mai devreme decat am prevazut. Perspectiva incasarii unui salariu relativ competitiv pentru cateva luni in plus, nu m-a putut opri. Si cum se intampla de obicei, oamneii din jurul meu m-au ajutat. Cineva a stiut sa ma critice la timp, asa incat sa nu ma pot linisti un week-end de amar ce-mi era in gura si in suflet, altcineva si-a scris invidia in ochi, asa incat am descoprit ce culoare are, al treilea om a intuit cand trebuie sa-mi vorbeasca pentru a declansa schimbarea, iar al patrulea nu a facut nimic pentru a ma opri.

Astazi sunt libera. Sau relativ libera, deoarece mai am pana a invata libertatea.

***

Totul a inceput dintr-o dorinta copilareasca de a incerca o jucarie noua. Atunci nu am vrut sa ma gandesc ca totul ar putea fi mai complicat, ca prietenii iti pot deveni straini, ca un orar flexibil este flexibil doar intr-un sens si ca diminetile pot fi atat de grele.

Acum daca as fi intrebata care este primul motiv din cauza caruia am plecat din televiziune, as raspunde „soarele”. Sau mai degraba, lipsa acestuia. Pentru mine cel mai greu a fost sa ma trezesc dimineata si sa nu vad lumina zilei. Sa ghicesc razele soarelui din sala de regie, unde geamurile sunt fumirii. Sa nu vad, sa nu simt in drum spre servici cum se trezeste orasul si parcul. Sa suport in fiecare dimineata cate un taxi neaeresiti, incalzit pana la temperatura topirii creierului, cate un sofer ursuz, care de cele mai multe ori nu cunoaste drumul si asculta, cu noaptea, in cap Radio Chanson.

***

Acum am planuri. Mici, mari. Acum imi voi incepe ziua savurand aerul diminetii.

Sunt o norocoasa!

Foto credit: David Franklin/Istock

Sunt o norocoasa! Si ar trebui sa-mi repet asta in fiecare zi, pana in clipa in care nu va mai trebui sa-mi repet, deoarece voi sti ca sunt o norocoasa. Am primit ieri un colet! Al treilea anul acesta. Si toate trei au fost de la oameni diferiti. De la oameni care nu-mi sunt datori cu nimic. Oameni pe care * i-am intalnit doar o data in viata, *am petrecut cu ei doar o luna din viata, *nu i-am intalnit deloc in viata reala.

***

Sunt o norocoasa! Nu ma satur sa-mi repet.  Tu cate colete ai primit in ultimul an? Cu exceptia celor care ti le trimite mama din Italia?

***

Sunt o norocoasa si nu de aceea ca m-am facut cu inca 3 lucruri noi. Sunt o norocoasa, deoarece acum stiu ca sunt oameni frumosi pe lume, care sunt gata sa-ti faca o placere gratuit, fara sa astepte ceva in loc, fara sa spere ca in urma acestui gest le vei imprumuta mai usor bani, sau vei rosti un cuvant bun „acolo unde trebuie”, sau vei sta cu copilul lor, sau vei accepta invitatia la nunta la care ei sunt nasi.

***

Sunt o norocoasa, deoarece sunt oameni care s-au trezit dimineata si s-au gandit la mine. S-au gandit ce mi-ar place sa primesc in dar. S-au imbracat, au iesit din casa, si-au facut drum spre magazin, apoi spre posta, au stat la coada, au completat formulare si s-au intors acasa, facandu-si griji daca va ajunge coletul sau nu…E frumos, asa-i? Ce-ar fi daca fiecare am face asa un gest? Ne-am trezi dimineata si ne-am gandi la cineva, fata de care nu avem nicio datorie, si i-am trimite ceva. „Ceva” poate fi orice. Un fir de iarba presat in carte, legat cu ata rosie si un mosorel, o felicitare facuta de mana, un fular impletit, un carnetel, creioane…orice.

***

Iti multumesc draga Isis pentru placerea pe care mi-ai daruit-o. Asa cum am convenit, coletul va pleca mai departe. Si, cine stie, poate facem inconjurul lumii cu el?