Reclama pentru o femeie care stie ce spune. Recomand!

988258_653638154650221_332700127_n

Geta Rasciuc va fi a patra persoana care va afla ca astept un copil. Pentru mine conteaza sfatul si expertiza ei.

De maine ea va impartasi un pic din intelepciunea sa de femeie, care chiar se pricepe la femei, si cu voi. Va recomand sa veniti, sa o ascultati, sa-i puneti intrebari.

Iata si programul:

30 mai, 13:40 – Planul de Nastere;
31 mai, 12:40 – Cum sa fii o mamica fermecata;
1 iunie, 13:20 – 6 saptamani – Manual de utilizare pentru bebelusul tau;
2 iunie, 11:00 – Totul despre slinguri si bebelusii purtati in brate.
Moldexpo, Pavilionul Central

Abatere filosofica

Primele luni de sarcina le-am petrecut intr-o depresie groasa, cleioasa, vascoasa si intunecata. Motive, practic, nu erau. In schimb erau „hormonii”…parca si le vad pe femeile noastre dand intelegator din cap la auzul acestor „hormoni”, vesnic de vina pentru indispozitiile femeiesti. Mai era si toata frumusetea linsa, parca desenata cu guas, care ma inconjura. Mai erau si toate acele orase elvetiene, prin care treceam saptamanal. Frumusele, colorate, corecte si plictisitoare de moarte. Nu e de mirare ca majoritatea liceenilor din Elvetia fumeaza iarba la pauzele intre lectii. Dar, cel mai mult ma deprima faptul ca intr-o zi voi naste. Si ca fiinta din mine, care pluteste ca un pestisor in lacul lui personal, caldut si limpede, va fi data afara. Brutal, dureros, de parca ai arunca pestisorul pe teava de scurgere din bucatarie. Eu nu ma puteam impaca cu aceasta brutalitate. Eu nu puteam intelege, accepta legile Universului. Eu eram impotriva regulii fundamentale. Impotriva creatiei. Dar cum, cum sa vrei sa faci atat de dureros unei parti minuscule din tine? Cum sa-ti doresti sa participi la acest act de brutalitate si sa nasti copilul, care innoata atat de pasnic in apele tale? Si nu stie ce-l asteapta. Si nici nu-si poate imagina cum acest acvariu mare, care se leagana si prin care strabat sunete inabusite, linistitoare, il va trada intr-o zi. Cum toti vor fi impotriva lui si il vor arunca pe mal, pe pamantul uscat si rece, cu o lampa de spital tintita in ochisorii lui, de parca s-ar fi trezit la un interogatoriu NKVD-ist. Iar intr-o zi, dupa multi ani, acest omulet-care-nu-mai-este-pestisor va muri. Departe de lacul lui personal si caldut.

***

Aceasta lege fundamentala existentei, precum ca orice are un ciclu de viata ma intristeaza. Pe de o parte. Pe alta parte ma bucura. Sunt lucruri, fenomene, emotii, care as vrea sa moara mai repede. Sa dispara. Dar sunt si lucruri, emotii, fenomene care nu vreau sa dispara. Le vreau vesnice, perpetue, fara inceput si sfarsit. Sau doar cu inceput. Si, culmea, aceste lucruri, fenomene, emotii perpetue exista. Noi, insa, nu putem exista perpetuu in ele.

***

Revenind la pestisorul care candva toti am fost. Eu cel mai bine ma simt intr-o piscina mica cu apa calduta.

Istoria altei nasteri

Ilinca, Istanbul 2006

Cu exact 6 ani in urma, la fel, nu dormeam in aceasta noapte. Atunci incercam sa savurez din taina facerii, dar nu prea imi iesea. Tot ce vroiam era sa ma pot ridica de pe pat, sa merg si sa nasc atunci cand imi vine. In schimb, medicii de garda au facut cum le-a fost lor mai comod. M-au pus sa ma dezbrac pana la piele, m-au invelit intr-o camasa alba si m-au tintuit la pat. Cu perfuzie, masca de oxigen, aparat de masurat bataile inimii si aparat de masurat tensiunea arteriala.

Eram perfect sanatoasa. Si fricoasa. Si insuportabila. M-au lasat fara apa. Puteam doar sa-mi stropesc  fata cu apa termala. Eram singura. Iar undeva, in coltul salii de nastere, se auzea sforaitul incet si, parca, rusinat, al tatului. Din cand in cand, el isi scapa capul pe piept si se trezea.

Am nascut la 9:16 dimineata. Nu am simtit nimic. Peridurala m-a luat prea repede, prea puternic, incat nici nu simteam cand trebuie sa imping. De fapt, nici nu stiam cum s-o fac. Am chiulit orele oferite de maternitate. Eram la Amsterdam. Cutreieram coffe-shopurile unde, contrar parerii generale, nu doar se fumeaza.

Am devenit mama. Eram curioasa sa vad ce a putut iesi din mine. Si mi-a placut ceea ce am vazut. Era ea – mica, negricioasa, deja incapatinata.

Era fata mea, care pana acum inceraca sa ma invete sa fiu mama.