Bormasina pentru copiii nostri

Eu deseori sunt intrebata daca nu ma tem ca intr-o zi tatal copilului meu, fiind cetateanul unei tari straine, tara in care s-a nascut respectivul copil, va dori sa-si ia progenitura „acasa”, el avand o serie de avantaje in fata judecatorilor din propria sa tara, cel mai mare fiind avantajul sangelui. Nu ma tem.

Nu ma tem fiind foarte constienta de ceea ce pot sa-i ofer eu. Si toate darurile si ofertele mele nu vor avea absolut nicio valoare in momentul in care copilul va avea nevoie de ingrijiri medicale concrete.

Nu ma tem, cu atat mai mult cu cat la noi in sala de operatie se foloseste bormasina si clestele cu care tatuca scotea cuiele ruginite din scanduri.

Noi bocim pe toate canalele, in toate ziarele, pe toate paginile din Facebook cu „veniti acasa mai copii”, tara are nevoie de voi, voi sunteti viitorul nostru. Da, veniti acasa mai, copii, ca noi avem o bormasina pentru voi. Si pentru copiii vostri.

Sincer, eu acum nu pot gasi niciun argument credibil cu care as putea iesi in fata unui judecator francez care mi-ar oferi cuvantul.

Eu nu pot gasi acest argument nici pentru o eventuala discutie cu fiica mea. Eu stiu, eu cunosc, eu inteleg toate argumentele ce tin de dragoste, comunicare, apropiere si alte chestii frumoase de care e nevoie in viata unui om. Dar un cuvant bun de al meu nu va putea fi niciodata tot atat de eficient pe cat poate fi un utilaj medical bun. Si nu zic performant, ci doar bun.

Eu azi nu mai am puteri sa scriu la tema. Si nici maine. Ceva imi spune ca cineva a calcat prin strachini foarte serios in ziua in care a decis ca trebuie sa revina acasa. Asta cred ca e limita despre care vorbesc unii oameni. Eu nu-i mai dau nicio sansa. Patetic? Poate. But who gives a damn shit about it?

Blockbusterul „Bormasina 1”

Blockusterul „Bormasina 2”

Hai, Moldova de sub nasul nostru!

De sambata seara, in lumea noastra, a celor mai tineri decat parintii nostri si a celor mai elevati decat locatarii caminului pe langa care trec in fiecare dimineata, se pune o singura intrebare „Ai participat la „Hai, Moldova!’?”

Hm…eu nu am participat la „Hai, Moldova!” organizata de ei, in care ti se ofera un combinezon alb, manusi si pungi de plastic. Eu am participat la „Hai, Moldova!” mea, in blugi vechi,  intr-o vesta cumparata de la second-hand si papucii schiopi ai mamei.

***

Nu cred in campanii ca „Hai, Moldova!” Desi, nu i-as incurca sa-si faca treaba, nu i-as vorbi de rau si, la nevoie, i-as promova. Eu cred mai mult in curatenia facuta zi de zi, saptamana de saptamana, in sensibilizare non-stop, in oferire de exemple directe, sub nasul fiecarui cetatean, care prea mult s-a obisnuit sa traiasca in mizerie, aruncand ochii peste cap la invocarea ultimii sale calatorii in Austria si la „ce-i de curat acolo…nu ca la noi!”

Incerc sa lupt cu mizeria la scara la care poate lupta un om luat aparte. Matur curtea din fata blocului, strang gunoiul din strada mea, spal ascensorul, matur pe etaje, mai nou, sadesc flori. Pentru moment, din cateva sute de locatari din blocul nostru, doar cativa imi impartasesc pasiunea pentru un mediu curat si verde. Ceilalti prefera curatenia vazuta o data pe an in Austria si Cehia.

***

Sambata dimineata, am iesit, in ritm de mers sportiv, in recunoastere spre centrul orasului. In calea mea, unicii oameni care strangeau gunoiul, maturau, plantau flori erau locatarii caminului pomenit mai sus. Niste tineri de la tara, elevi ai unei scoli profesionale, unica lor distractie fiind mancatul semintelor si ascultatul muzicii din telefon, seara de seara, in fata caminului. Toate blocurile din imprejurimi dormeau in „somnul cel de moarte”.

***

E bine sa iesim sa strangem gunoiul la scara mare, cu sutele de mii. Dar, intre timp, ce-ar fi daca am strange de sub nasul nostru? Ce-ar fi daca am lupta cu vecinii lipsiti de cea mai mica doza de bun-simt? Ce-ar fi daca, in pofida majoritatii locatarilor unui bloc anume, carora le place viata in conditii de grajd, deoarece doar asa ar avea motiv de lamentare si smiorcaiala cat ii tine pamantul asta, am face in fiecare zi cate un gest de mentinere a curateniei, de infrumusetare si inverzire? Eu cred ca doar pas cu pas putem schimba ceva. Sistematic, folosind metoda picaturii chinezesti.

***

Dupa cureatenia generala pe care am pornit-o sambata in scara blocului, etajul meu luceste. Mai mult la figurat, decat la propriu. Cata placere pentru vecinii mei de palier sa iasa si sa fumeze o tigara, sprijinindu-se de peretele curat luna, scuipand pe gresia frecata cu Domestos, aruncand apoi mucul de tigara langa liftul care straluceste, atat in exterior, cat si in interior. Sa traiesti vecine! Ca eu curat ‘oi mai face!

Se cauta o tara…

Azi am descoperit cateva lucruri noi. Am aflat, de exemplu, de ce culoare sunt ochii invidiei. Tot azi am simtit cum e atunci cand esti gata sa fugi din proria-ti tara doar pentru a trai linistit langa copilul tau. Am mai inteles cat e de usor sa fii invinuit de lucruri pe care nu le-ai facut si cat costa cuvantul tau de cetatean.

Azi am inteles care e diferenta dintre femei si cotofene, cu ce lingura se maninca „visinile in suc propriu” din firma si de ce trebuie sa fac urgent schimbari in viata.

***

APEL CATRE OAMENII DE BUNA CREDINTA!

Cine are o bucatica de tara curata, fara tiritoare, cotofene, ciori si gandaci de balegar, sa ma contacteze. Promit sa pastrez curatenia, sa sap, sa ar, sa seman, sa prasesc si sa strang ceea ce mi-a da Dumnezeu!

S.O.S

Pentru cei care au uitat de unde au venit

Astazi seful securitatii, cand am venit la el cu o rugaminte, mi-a spus ca daca-s gravida sa-mi iau decret pe toate cele 9 luni si sa nu-i pun in carca problemele mele. Aceeasi fraza am auzit-o si de la un barbat pe care l-am rugat sa-mi ofere locul. Acesta inca si „in branza” m-o trimis. Ce-i asta? – hormonii mei sau pur si simplu in tara asta nu au mai ramas barbati adevarati?

Anastasia Radu aka tanti Nastea a avut o zi grea, iar statutul ei de pe Facebook este unul strigator la cer. Nu-mi palce sa ma lamentez de tara in care traim, nu-mi place sa folosesc atat de indragitul „ca la moldoveni”, insa acum, in clipa in care mi s-a urcat sangele la cap si regret ca nu am o arma sa-mi fac dreptate mie si oamenilor de alaturi, ma revolt. Traim intr-o tara de avortoni? Sau poate suntem toti iesiti din eprubete? Sau poate am fost gasiti in varza?

Cat de minisculi trebuie sa fim, ce creere de gaini de incubator trebuie sa avem sa injosim o femeie care poarta un copil?

Imi vine sa ies in strada, sa-i string pe toti si sa-i deportez la munci fortate, iar seara, cand vor termina de taiat lemne si sapat santuri, i-as trimite la lectii, sa faca matematica, literatura si codul bunelor maniere.

***

Uneori insa ma gandesc poate ar fi bine eu sa-mi iau lumea in cap si sa plec in „Siberii de gheata”? Si sa-i las pe toti aici in plata domnului sau, mai pe intelesul maselor, „in branza”?

Economia de piata pe intelesul moldovenilor

Moldova a fost pe buna dreptate numita Planeta. Aici totul functioneza dupa un sir de legi aparte. Sau nu…nu sir. Sirul presupune ordine, la noi insa ordinea este un cuvant extraterestru.

Nu incetez sa ma minunez cum stim noi sa inventam roata in fiecare an, cum gasim demonstratii pentru cele mai aberante teorii, cum stim sa ne  convingem concetatenii de niste lucruri absurde, idioate si strigatoare la cer.

***

Nici pana in ziua de azi nu inteleg cine si cum fixeaza preturile in tara asta.  Cand m-am intors in Moldova nu am inteles si, iata, au trecut aproape 3 ani si inca ma intreb care sunt legile pietii dupa care functioneaza lucrurile la noi.

Mai pe scurt, am cumparat un set „caciula+fular” pentru Ilinca de la Oviesse. Si culmea! Ai nostri nu s-au obosit sa scoata cel putin pretul italian, sa nu ne zadare cu cei 3 euro pe care fericitii locuitori ai Iatliei i-au dat pe aceste accesorii, in comparatie cu moldovenii, care stiu rostul la facut bani si l-au vandut cu 149 de lei…Deci, de 3 ori mai scump!

Ce sa mai zic de tricoul cumparat ieri de ICHI cu 100 de lei? Fericita de mine! Eu l-am luat cu 100, cineva insa vara l-a luat cu 369 de lei. Ei si ce daca el in Franta a costat 9,90 euro?

 

***

Economia de piata si-a pus amprenta si pe gradinite. Aici, la fel, totul functioneaza dupa o logica de fier uzat. Vin matineele de iarna (acestei teme ii voi dedica un post aparte). Parintii incep deja sa se adune pe la colturi de vestiare si sa se susoteasca despre cat strang. Am fost chiar astazi martora unor astfel de susoteli. O mama a zis ca ar trebui de strans 250 de lei pentru matineu. Asa din pod, fara o foaie cu calculele necesare, care ar justifica suma. La care alta sare, ca nu, nu, 250 de lei e prea putin. Prea putin pentru ce? Pentru o grupa formata din 26 de copii? Compromisul a invins, cum se intampla de obicei la moldoveni.  A doua mama a soptit, foarte kafkian, ca „o sa se consulte” si va da raspunsul cat de curand. Sa se consulte cu cine? Cu Ministrul Educatiei? Cu Dumnezeu?

***

Explicati-mi, va rog.