Curajul ordinar de a vedea semnele

559262_10150927630867341_229830876_n

„Curaj ordinar” este o sintagma imprumutata de mine de la cercetatoarea si profesoara Brene Brown.

In viata nu ai nevoie decat de un vis si de curaj ordinar. Un curaj mic, de zi cu zi, care te-ar face sa iei o decizie in locul alteia. Si care te-ar impinge sa deschizi o usa care intotdeauna a fost acolo, dar pe care, din varii motive, nu ai deschis-o.

Niciodata nu mi-a lipsit acest curaj ordinar. Nici in clasa 9 cand, cu mari dificultati, am schimbat scoala. Nici in anul 5 de facultate, cand cu doua saptamani inainte de examenele de stat am lasat totul balta. Simteam ca in acel moment viata ma vrea in alta parte. Intr-un loc unde voi invata mai multe. Nu mi-a lipsit curajul nici atunci cand mi-am luat inima in dinti si am verbalizat ceea la ce ma gandisem ultimii doi ani de casnicie – eu nu mai sunt eu, eu am ramas fara aripi, tu ai ramas fara aripi, noi ne-am taiat unul altuia aripile.

Acest curaj mic a fost langa mine cand m-am aventurat in televiziune, ca reporter incepator, foarte stangace si pe alocuri chiar natanga, cu un salariu simbolic, ca peste cateva luni sa devin producatorul unei emisiuni de week-end, iar dupa alte 5 luni, producatorul emisiunii matinale. Atunci am simtit pentru prima data ce inseamna sa traiesti doar cu lucrul. Atunci, la 29 de ani, am inteles pentru prima data, foarte clar, cat este de importanta familia in viata omului. Aceasta revelatie m-a facut sa aplic alta doza de curaj si sa aleg o altfel de viata pentru mine si copilul meu. Cu bani mai putini, dar cu seri linistite si dimineti umane.

An de an imi pun la incercare cordul. An de an iau viata in piept. O fi din plictiseala, o fi din dezechilibru, o fi din alte motive pe care psihologii le vor intelege cu totul altfel. Adevarul este ca timpul trece si e mare pacat sa stam pe loc. Aceasta trecere a anilor am inceput s-o simt abia aceasta toamna, in prag de 32.

Din aceasta cauza a aparut alt motiv de curaj ordinar. Sa devin stapana timpului meu si sa  decid ce, unde, cu cine si cum fac. Sa nu mai fiu nevoita sa ma rog „frumos” pentru fiecare sfert de ora de care am nevoie pentru mine sau familia mea. Sa nu mai fiu la cheremul dispozitiei altui om. Si, in fine, sa nu mai construiesc visul altui om, in loc de a-l construi pe al meu.

Din ziua in care m-am concediat, in viata mea au inceput sa se intample o serie de lucruri frumoase. Unele sunt minuscule de tot, dar foarte placute si incurajatoare. Irina, o fosta colega si o femeie care inspira, mi-a spus ca am pasit pe o dunga alba a vietii mele.

E un semn, zic eu, putin ironic, dar parca, intrezarind, abia-abia, luminita de la capatul tunelului. Si daca sa-i credem pe toti inteleptii (trebuie sa-i credem), orice decizie din viata noastra e acompaniata de semne. Semne care duc spre luarea deciziei si semne care apar odata decizia luata, pentru a ne face sa intelegem cat de buna a fost ea.

Semnele mele sunt doar bune. Oameni, locuri, proiecte. Idei, propuneri, chiar si soarele la care nu mai speram in aceasta toamna. Si faptul ca fata mea a devenit un pic mai mare. Si mama care ma incurajeaza, desi non-verbal. Prietena cea mai buna care coace si ea proiecte comune in cuptorul sau incins. Barbatul meu care este primul barbat cu care-mi permit sa-mi impartas planurile fara frica de a fi judecata sau descurajata.

Si, asa cum era de asteptat, cel mai mult ma inspira oamenii care au aparut exact acum in campul meu magnetic pentru a-mi arata ca se poate. Mara Woman, Clever Kids sunt doar doua nume care-mi vin acum in cap si care sunt copiii a doua femei tinere care au crezut in semne.

Multumesc si voua, celor care treceti pe aici zilnic! O buna parte din reusitele mele de acum (mici sau mari) se datoreaza faptului ca cateva mii de oameni vor sa auda ce am de spus.

PS: Daca iau Oscarul, premiul Nobel, Pulitzer, Palme d’Or, promit sa scurtez discursul. Simt deja cum lumea casca :)

Mara Woman

IMG_4992

Elena este o fata deosebita. Despre ea se pot povesti multe. Cum a calatorit, cum a facut voluntariat, cum a gustat din viata unor tari la care tinerii nostri viseaza mai putin – Pakistan si Camerun.

De cateva saptamani Elena a intrat in viata mea fara sa o stie. Ea a aparut exact in clipa cand nu stiam ce sa fac – sa continui lucrul intr-o companie IT (aici avem ceva in comun) sau sa recunosc fata de mine insami ca m-am pierdut nitel si sa revin pe calea mea. Iar exemplul ei mi-a demostrat inca o data ca se poate.

Or, Elena a putut, lasand la o parte cariera intr-un domeniu foarte promitator, pentru a se dedica in intregime unui proiect personal menit sa ajute femeile din satele noastre.

mara_logo_500.1 (copy)

Mara Woman (in cinstea Marei lui Ioan Slavici) este o idee intr-atat de minunata si totodata atat simpla, incat cred cu toata fiinta mea ca Elenei ii va reusi ceea ce si-a propus si anume sa ofere de lucru catorva femei din satele Moldovei, incepand cu satul bunicilor sai, Scoreni. De tot ce are nevoie Elena acum sunt cinci masini de impletit la care vor lucra cinci femei din Scoreni.

Hainele si accesoriile fabricate sub marca Mara Woman vor fi comercializate, in mare parte, peste hotarele Moldovei. Iar fiecare cumparator va cunoaste povestea celei care a „adus pe lume” fiecare piesa moale si confortabila.

Elena are nevoie de 12 mii $. Acesti bani poti fi donati prin platforma online Indiegogo.

O mare parte din cititorii acestui blog sunt moldoveni stabiliti peste hotarele tarii. Stiu ca ei sunt mereu cu sufletul acasa si, desi au plecat, si-ar dori foarte mult sa stie ca aici lucrurile au inceput sa se miste. Ce-ar fi ca fiecare moldovean care va citi aceasta postare, fie din Marea Britanie, din Canada, din Belgia, din Franta, din SUA, din Dubai si Rusia, sa contribuie cu 10-20$? Si la cati vizitatori are blogul intr-o zi, sigur vom putea face din Mara Woman un proiect realizat impreuna cu tot „satul”!

Va multumesc si promit sa va tin la curent cu progresul acestui minunat proeict.

PS: Mai multa informatie despre initiativa Elenei Scutaru si Mara Woman gasiti pe urmatoarele linkuri:

http://www.dreamups.org/blog/developing-dreams-mara-woman/

http://diez.md/2013/09/19/elena-scutaru-cred-ca-pot-sa-schimb-lumea-macar-in-moldova/

http://www.zdg.md/oameni/naivitatea-misca-muntii?fb_action_ids=10201203347700566&fb_action_types=og.recommends&fb_source=aggregation&fb_aggregation_id=288381481237582

foto: Corina Ciripitca