Despre usi deschise, femei indraznete si destinatii de vis

Cand aveam 20 de ani strasnic ii invidiam pe oamenii care „au fost undeva”. „Undeva-ul” cela putea fi Moscova, Sofia, Bucuresti. Oriunde. Si cum pe timpuri, unica posibilitate sa iesi din tara erau tot felul de cursuri, work-shop-uri, conferinte, seminare si burse, iar eu categoric refuzam sa fac parte din tagma „ong-istilor” preocupati de „coffee break-uri” si forma pixului  de la ultima conferinta, nu-mi ramanea decat sa visez cu ochii deschisi si sa astept ziua in care voi pleca si eu undeva.

Ziua ceea a venit. Am fost trimisa sa fac practica de vara la TVR Timisoara. Pentru 2 saptamani! Acea iesire fost momentul care mi-a schimbat viata definitiv. Datorita acelei iesiri eu inca ies.

Timisoara a adus dupa sine Sighisoara, apoi Constanta si Mamaia. Peste un an a urmat Franta. Apoi Elvetia, Germania, Olanda, Belgia, Turcia si Cehia.

Usa mea a fost deschisa de catre decanul facultatii. Apoi a fost tinuta intredeschisa de tatal Ilincai, ca mai tarziu sa mi-o deschid singura de cate ori simt nevoia.

***

Important e sa gasesti usa si sa n-o lasi sa se inchida. Si mai important este sa nu lasi pe nimeni sa-ti inchida aceasta usa spre lumea mare. Nu mai putin important este sa nu astepti ca intr-o zi va veni „el” si iti va deschide usa si te va scoate, te va duce, te va plimba. El poate si va veni, insa se poate intampla ca va fi prea ocupat de proria sa persoana, prea comod sau, pur si simplu, alergic la deplasari. De cate ori am auzit de la femei „Atat de mult mi-ar placea sa calatoresc! Sotul, insa, nu vrea…”. Sotul nu vrea, insemna ca stam acasa.

De cand sunt femeie independenta, mama singura si pisica libera, las Chisinaul in urma cu orice ocazie. Ocaziile, insa, mi le organizez singura, ca revansa impotriva timpului in care am asteptat  solutia de la oricine, numai nu de la mine. Oricare destinatie poate fi o sarbatoare, indiferent de distanta parcursa. Pentru mine orice se masoara in „unde as putea pleca cu acesti bani sau unde as putea pleca in acest week-end/3 zile libere?” O schimare de loc, de aer si de perspectiva imi lasa o senzatie de fericire care dureaza mai mult decat euforia dupa cumpararea unei perechi de pantofi. Din aceasta cauza am la activ mai putini pantofi decat plecari.

***

Morala este simpla – iesiti, dragi femei, din casa! Nu asteptati, nu amanati, nu planificati vacanta de vis, care poate va ramane doar un proiect ce n-ati stiut sa-l puneti in practica. Sunt o sumedenie de destinatii despre care nici n-ati banuit ca va pot impresiona sau imbogati. Nu aveti nevoie de nimeni pentru a bea o cafea in portul de la Odesa sau pentru a va plimba o seara pe Hreasciatik, bulevardul central din Kiev. Senzatiile insa vor fi de milioane. Si in acea clipa de glorie personala veti regreta un singur lucru – ca nu ati urcat in autobuz/tren/avion cu cativa ani mai devreme.

foto: pentru a lumina ziua

Tina reloaded

 

Ea poate fi asa:

sau asa:

si asa:

Mie, insa, mai mult imi place asa:

si asa:

chiar si asa:

Cel mai mult, insa, m-a surpins asa:

Acum o saptamana am descoperit-o pe Tina Kandelaki. Trebuie sa recunosc ca sunt cam inapoiata in materie de glamur rusesec. Auzisem de ea, insa, habar nu avem cine este si ce face, in afara de faptul ca apare la televizor.

Am „cunoscut-o” pe Tina prin blogul sau, pe care il citesc deja in fiecare dimineata. Imi place cum scrie, imi place cum gandeste si imi place ce face. Chiar daca toata activitatea ei e acoperita cu un strat gros de sos „a la PR”. Dar, e si normal.  Atunci cand ajungi sa ai un nume care exista deja indiferent de ceea ce faci, trebuie sa stii sa te „ambalezi” frumos si sa te prezinti lumii mari. Tina, se vede bine, a fost o eleva exemplara si a invatat toate smecheriile PR-ului.

Cel mai mult, insa, imi place la Tina Kandelaki ca a stiut sa se reinventeze, sa devina mai mult decat o femeie care epateaza de pe copertile revistelor si din stirile mondene. Ea a evoluat odata cu trecerea anilor si odata cu cresterea copiilor sai. Or, ceea ce faci cand copiii tai au 1 an sau 2-3 ani, nu mai poti face atunci cand ei au crescut si incep sa descopere cum e alcatuita societatea in care traiesc.

Tina Kandelaki este un om-orchestra prin definitie. Prezentatoare a doua emisiuni total diferite (una pentru si despre copiii foarte talentati, alta – interviuri televizate cu oameni celebri: politicieni, actori, miliardari, cantareti etc), patroana unei companii de PR si productie tv, prezentatoarea unei emisiuni radio, proprietara unui restaurant de bucatarie georgiana, membru al „Camerei Publice” din Rusia, activist civic, femeie proaspat divortata, mama a doi copii, fiica iubitoare si nora exceptionala (chiar dupa divort Tina continua sa locuiasca cu soacra ei, ceea ce  consider remarcabil).

Bravo, Tina!  Mai da Doamne si la noi asa femei inteligente, frumoase, pline de initiative si care sa vrea ca toti copiii s-o duca bine, nu doar ai lor.

foto: de pe sfantul google

Ce faceam eu cu 8 ani in urma

Cu 8 ani in urma, in aceasta zi, colegii mei de facultatea sustineau teza de licenta. Eu eram mireasa. Fara diploma, insa maritata.

Casatoria noastra nu a durat mult. Exact cat sa invat eu o limba straina, sa-mi schimb viziunea asupra lumii si sa nasc o fata nemaipomenit de frumoasa, careia am reusit sa-i daruim cativa ani de experienta intr-o familie traditionala. Misiunea indeplinita, caracterul meu rebel a vrut sa-si ia revansa si s-o apuce pe alte cai. Caracterul lui, altfel dacat il descoperisem eu in primii ani de convetuire, n-a vrut sa ma impiedice. Ambii aveam vise. Ambii renuntasem la ele din confort si complezenta.Timpul suna a desteptare. Grea si dura, ca intr-o dimineata de primavara posomorata, dar cu promisiunea unei veri pline de descoperiri.

Nu regret nimic, asa cum nu am regretat cei 5 ani de facultate abandonati chiar inainte de examenele delicenta. Viata le face si le intoarce pe toate asa cum stie ea mai bine. Noua nu ne ramane decat sa prindem valul. Si sa incercam sa ne tinem pe el.

***

Facultatea am absolvit-o peste 6 ani, obtinand niste rezultate care ar fi fost mai putin evidente in 2003. Ilinca creste intr-un mediu mai putin conventional, dar la fel de iubitor ca o familie in conceptia noastra traditionala. Ea stie ca are mama si tata care o iubesc si care se inteleg bine. Desi altfel. Ilinca mai stie ca mama calatoreste uneori singura si are proiecte personale la care tine, iar tata e vesnic tanar si intotdeauan gata de o doza buna de smecherii. Degraba ea va invata ca in viata poti sa alegi, ca nimic nu e batut in cuie si ca autoritate suprema nu exista. Decat sufletul tau.

foto: arhiva personala

10 motive pentru a (nu) angaja o mama singura

Erin Brockovich, in interpretarea Juliei Roberts. Le ador :)

E bine sa fii mama singura. Da, suna cam egoist, dar asta e. Singura, frumoasa, necotrolata (si incontrolabila), cu ceva bani in buzunar (pe care nu trebuie sa-i dai pentru achitarea creditului pe masina ce va fi condusa, evident, de sot), cu timp seara, pe care esti stapana doar tu (din clipa in care cel mic doarme deja). Si no sex atunci cand are (doar) el chef. (Stiti, partide din alea, cand pe tine chiar te doare capul sau nu poti sa te gandesti la nimic altceva, decat  factura venita pentru caldura…)

Pai iata, un site francez dedicat mamelor care lucreaza (la ei asta e chiar o dilema: sa lucrezi sau nu cu un copil acasa) a publicat o lista de 10 motive pentru care trebuie sa angajezi o mama singura. Motivele invocate sunt destul de nostime si destul de adevarate. Eu am ales 7 puncte din cele 10 si le-am comparat cu realitatea mea.

1. Mama singura e descurcareata

Bingo! Eu pot fi acum „santehnic-liubiteli”, pot lipi tapete, pot monta o lampa cumparata la Supraten sau Ikea, pot sapa o gradina, pot muta mobila etc. Stiu ca nu trebuie sa astept de la nimeni ajutor, iar in lista mea de cadouri pentru Craciun am si un sfredel! Asadar, stimati angajatori, pot lua si matura, cand e nevoie de facut curat sub masa si pot destupa chiuveta de la baie! (Asta numesc eu optimizare a muncii)

2. Mama singura nu panicheaza

Hmmm, iata la acest punct nu as fi atat de categorica. Eu, mai degraba, sunt regina panicarii, mai ales, cand nu ma vede mama, care panicheaza mai tare decat mine, iar eu incerc sa controlez situatia (chiar?)

3. Mama singura este autonoma

Exact. Revenim la punctul 1. Nu ai pe cine suna sa te ajute sa schimbi becul sau sa-ti urce valizele la etajul 6 fara lift. Le faci pe toate. La servici, de asemenea, le faci pe toate. Cu mici exceptii, evident, las’ sa nu uite ca esti femeie!

4. Mama singura este disponibila

Ok, aproape adevarat. Eu cred, ca e mai corect sa spui ca mama singura poate sa aleaga sa fie sau nu disponibila. Totusi, odata ce ai scos-o la capat cu cel mic, esti libera sa te dedici muncii sau altei activitati debordante. Lipsa unui sot sau iubit care sa te sacaie (da, fiecare iubit si sot sacaie, si le felicit pe acele femei care au MARELE noroc sa aiba un barbat care nu le sacaie) si sa te sune la fiecare 10 minute, odata ce acele ceasornicului au trecut de miezul noptii, este un foarte mare atu. Compania are numai de castigat.

5. Mama singura e intotdeauna bine echipata (si aici nu ma refer la gadgeturi)

Mmm, aici trebuie sa recunosc ca tocul de 10 cm nu face parte din arsenalul meu. Si se mai intampla ca diminetile sa fiu sifonata si fara machiaj. Dar lucrez, ma stradui, depun efort si mi-am luat chiar o crema de 300 de lei (oops!) Ah, si sa nu uitam ca o femeie singura e (deseori) in cautari, respectiv trebuie „sa vanda”, iar „natur produkt”-ul e gustos numai in reclame. Si, eram cat pe ce sa uit, o mama singura e independenta financiar si nu sta la cheremul sotului atunci cand vrea un parfum nou.

6. Mama singura are nevoie de bani

Da. Asta e. Bani pentru chirie, bani pentru gradinita, bani pentru vacanta si pantofi. Mama singura va lucra si week-endurile, numai sa faca bani. Si sa-i stearga nasul fostului sot/iubit care a lasat-o cu un copil in brate. Sau pe care ea l-a lasat (tot din lipsa de bani). Si, fiti siguri, mama singura mai are vreo doua surse de venit (mititele) pe undeva pe acolo, in caz ca…Asadar, daca aveti proiecte noi, idei indraznete sau doar o „haltura”, sunati-o pe mama singura care va face fata.

7. Mama singura nu va iesi in concediu de maternitate

Asta da. Asta, cu siguranta, n-ar face-o nicio mama singura. Cu exceptia lui Erin Brockovich si Georgetei Voinovan. Insa, in cazul in care mama singura pe care ati angajat-o ar face acest pas curajos, eu va sfatui sa-i faceti o petrecere surpriza si sa nu uitati sa strangeti cate 50 de lei de la fiecare angajat, pentru a i le inmana in plic, impreuna cu cele mai frumoase urari de bine. Bravo, mama singura!

Toamna

Foto: arhiva personala

Toamna se numara bobocii…si barbatii plecati de-acasa peste vara.

Dupa ce au iernat la caldut, cu supa si cafea in fiecare zi, dupa ce au trecut alaturi de ea prin anemia de primavara, decid sa-si intinda aripile si sa plece. Si pleaca toti vara, atunci cand multor viata le e mai draga, cand poti sa stai pana dimineata la terasa Palatului National si cand visele par la o intinsatura de mana si crezi ca impreuna cu el totul e posibil.

Dar Dumnezeu cu ei, barbatii. Plecati sunt, plecati sa ramana. Eu, la timpul meu, am adoptat o alta tactica. Am plecat prima si vreau sa spun ca nu e mare diferenta intre a parasi si a fi parasit. Oricum, trebuie sa iai viata de guler sau de gat si sa te inveti sa traiesti singura.

Drumul e lung. Si trece de multe ori prin casa parinteasca, care atat de mult ai vrut s-o lasi, prin reprosurile mamei, care „ti-a spus ea, dar tu n-ai ascultat”, prin gasirea primului job dupa concediul de maternitate si prin neincrederea in propriile forte atunci cand trebuie sa platesti serviciile comunale sau sa chemi un electrician.

Dar cel mai lung drum e cel care trece prin gura lumii. Lumea care le stie pe toate. Chiar si faptul ca nu mai ai nicio sansa sa „fii luata cu un copil in brate”. Pentru ei esti un caz clasat.

Lumea insa nu stie  (si nici tu nu ai de unde sti in momentele in care crezi ca ti-ai ratat viata in cel mai trivial mod) ca cele mai mari victorii incep tocmai atunci cand trebuie sa recunosti sus si tare, ca nu, nu ai „barbat” si ca „da” iti cresti singura copilul, atunci cand iti alegi singura casa in care vei trai, atunci cand alergi dimineata la gradinita, iar de acolo la servici, ca seara sa treci iar prin gradinita si esti ultima care-si ia copilul acasa, deoarece „da” tu esti „mama singura”. Victoriile continua cu prima vacanta in doi cu micutul, cu privirile languroase ale barbatilor care au neaparat fantezii cu mamici tinere si cu ura femeilor maritate pentru care tu, cea divortata, prezinti un pericol.

Cea mai mare victorie e, insa, atunci cand incetezi sa mai astepti. Sa astepti barbatul. Indiferent cine-o fi. Cel care a plecat sau cel care neaparat trebuie sa vina  sa te salveze…

Paternitate

De multe ori se intampla sa fiu privita cu mirare atunci cand  raspund la tot felul de curiosi, binevoitori, rautaciosi si imbecili ca fata mea are tata.  Chiar daca e la cateva mii de km departare. Chiar daca nu ne mai impiedicam unul de altul pe o suprafata restransa si nu mai trebuie sa ne suportam micile manii, omul care candva a crezut ca  sunt destul de frumoasa si desteapta pentru a-i purta si naste copilul, merita cateva grame de consideratiune din partea mea.
La fel gandeste si el.  Mai ales atunci cand imi spune ca uite ce fata frumoasa noi avem.
Dar, inceputurile relatiei noatsre post-relatie nu au fost chiar asa de pasnice. A fost ca la toata lumea. Au fost si farfurii sparte. Cu tot cu mancare in ele.  Cel mai usor insa e sa pleci trantind usa. Eu asa si fac. Ca apoi sa vin si sa bat la usa ceea ca sa-mi cer iertare.
Dupa ce razboiul s-a consumat, fara victorii sau armististii, am inteles ca de fericirea si bunastarea tatalului copilului meu depinde si fericirea  copilului propriu-zis. Deci, mentinerea sentimentului de paternitate implinita la omul care imi colora candva existenta este si ea o activtate care necesita timp.
Asta inseamnand  mici semne de atentie, readucerea la realitate in momentele in care tineretea o ia pe dinaite, trimitere de fotografii cu progenitura noastra in toata splendoarea ei, reamintirea ca duminica este ziua apelurilor telefonice si ca fata noastra  il iubeste foarte mult.
O ruda de a mea mi-a spus candva o teorie (de care tint cont pana acum), conform careia numai femeile simt necesitatea sa creeze o familie si il trag si pe barbat dupa ele, in hora supravietuirii si prelungirii  speciei. O teorie pe alocuri materialista, dar care te face sa vezi lucrurile asa cum si sa nu astepti ca tatal copilului tau va fi inspirat de sfantul duh sa-si indeplineasca constiincios rolul. Unii n-o fac nici fiind in familie, ce sa mai zici de cei care nu mai sunt. Si apoi, de ce sa lasam barbatii sa se bucure pe deplin de libertatea redobandita?

Vecina

În una din ultimile dimineţi cu soare a acestui octombrie, în saptămîna cînd prinţesa mea bolea acasă, servindu-i astfel de alibi incapacităţii mele de a mă scula devreme, am auzit de afară voci de copii-zglobii şi cea a unei mămici, la fel de zglobii. Mînată de sentimentul ăsta, mai mult femeiesc (sau muieresc chiar),de invidie,  am sărit ca arsă din pat şi am alergat la geam, să văd cine îndrăzneşte să fie mai trează şi mai energică decît mine într-o dimineaţă de…vineri.

Afară era ea…vecina. Să fi fost oarecare altă femeie o nimiceam într-o secundă (cel puţin în gînd). Vecina îşi ducea cele două fetiţe la şcoala şi băieţelul la grădiniţă. Înaltă, zveltă, blondă, îmbrăcată foarte simplu…dar atît de frumoasă şi proaspătă. Vecina mea are trei copii, două fetiţe şi un băieţel, cu o diferenţă între ei de vreo 3 ani. Ea îi creşte singură. Tatăl este un străin, dintr-o ţară îndepărtată. De ce ea a revenit acasă şi de ce e singură, nu ştiu. Dar, nici nu contează aici.

Acestă femeie tînără este machiată de dimineaţă, cu părul aranjat la orice oră şi cu o faţă plină de optimism şi un fel de duioşie amestecată cu mîndrie, că mă trec furnicile cînd o întîlnesc. Cînd o văd înconjurată de cei trei copii, unul mai frumos ca altul, nu pot să nu o admir, să nu-i zîmbesc şi să-i doresc, în gîndul meu, cea mai bună viaţă cu putinţă…şi să mă gîndesc, de ce, Doamne, nu mă pot machia şi eu de dimineaţă?