Despre cea mai buna invatatoare

La 5 ani am inteles ca traiesc langa cea mai frumoasa femeie de pe planeta. Picior la toc, talie la taior, geanta la pantof, centura si manusi, fusta pana la genunchi, palton cu guler bogat de blana, parfum si cosmetica marca „Lancome”, unghii rosii, par saten, tunsoare care. Asta era mama.

Mama era scoasa ca din reviste. Mama a fost cea mai stilata din toata facultatea. Ba nu, din toata Universitatea, promotia’ 79. La mama totul se asorta perfect. Mama niciodata nu iesea neparfumata. Mama nu purta niciodata incaltaminte pe talpa plata. Mama tinea spatele drept si burta stransa. Mama era intruchiparea femeii. Asa cum o vedea Coco Chanel. Femeia perfecta venita dintr-un sat minuscul din Bucovina.

Apoi eram eu. Si sunt, de fapt. Un pic diferita de ea. Cu incaltaminte preponderent pe talpa plata, de obicei nemachiata, cu parfum ce tine si cate 3 ani, culori pe care ea nu le-ar purta impreuna niciodata, fara palton cu guler de blana si foarte rar cu spatele drept.

Dar, indiferent faptul ca mama a suferit in taina o buna bucata din viata mea de femeie, deoarece eu asa si nu mi-am luat niste haine „ca lumea”, ea stie in adancul sufletului ca am fost o eleva exemplara.

***

Ce inseamna sa fii o eleva exemplara a unei femei elegante?

Sa-ti cumperi un parfum pe ultimii bani. Sau o crema buna. Si sa suferi in drum spre casa, dar sa-ti spui ca meriti.

Sa nu poti rezista in fata unei perechi de pantofi buni. Mai ales din acei cu toc si cu o cantitate minima de piele.

Sa nu treci indiferenta pe langa vitrina cu bijuterii. Si sa-ti iai intr-o banala dupa-amiaza un sirag de agat negru in argint.

Sa nu economisesti niciodata pe coafor, manichiura si pedichiura.

Sa nu cumperi niciodata ceva ce nu-i din bumbac, matase sau lana.

Sa nu-ti expui genunchii, daca ai trecut de 25 de ani.

Sa nu-ti expui burta cand iesi din casa.

Sa nu iesi din casa cu parul nespalat. Aici scuze nu pot exista.

Sa stii ca meriti o geanta de piele.

Sa nu-i deschizi barbatului tainele garderobei tale.

Si, cel mai important, sa nu uiti ca esti femeie. Da, femeie!

***

Cateva reguli simple, de baza. Dar, de cate ori avem tentatia sa uitam de ele, din banala lene si prefacere ca si maine va fi o zi? Cert, maine este tot zi si in acea zi putem arata de milioane. De ce sa ne privam de aceasta bucurie? Respectarea unei singure reguli a elegantei ne poate schimba viata cu, cel putin, 20 %. Va garantez.

***

Epilog

Mama, odata cu aparitia Ilincai si cateva iesiri prin Europa, a trecut definitiv la stilul casual. E mai simplu si mai comod. Atunci, insa, cand iese la vreo sindrofie, eu imi amintesc ca inca traiesc langa cea mai frumoasa femeie de pe planeta.

foto: poza simbol, Audrey Hepburn in Breakfest at Tiffany’s, sursa Google

Despre paine cu magiun si cea mai incredibila mama

Ca sa am ce incalta in prima zi de facultate, mama a strans de la toti colegii  sai 160 de lei. Atat costau pantofii cu toc pe care pusesem ochiul intr-un magazin comercial din centrul Chisinaului. In acea dupa-amiaza am intrat in magazin cu un teanc de bani in mana. Aveam 160 de lei in bancnote de 1 si 5, mototolite, vechisoare. Mama a facut tot posibilul pentru ca fata ei sa aiba ce incalta in prima zi de viata matura.

Primii doi ani de facultate am indurat foame. Poate din cauza asta nici acum nu sint satula si de cate ori sint invitata undeva ma gandesc, fara sa vreau, daca va fi sau nu mancare.

La fiecare salariu mama ne intrunea intr-o sedinta extraordinara pentru a decide cine se va face luna aceasta cu o pereche de sosete sau colanti noi si cine va astepta.

Paltonul, croit dupa fason frantuzesc dintr-un tweed cumparat inca de bunica pe timpul cand unicul croitor serios din tirg era un evreu, mama l-a platit impreuna cu toate prietenele sale. Nu mai avea nimeni palton ca la mine.

***

Painea cu magiun a ramas pentru mine un simbol al saraciei. Am mancat doua ierni la rand paine cu magiun. De sarbatori mancam fasole. Duminicile erau petrecute in ritmul dezghiocarii samburilor de bostan. Toate erau aduse de la bunica de la tara.

Eu nu mai stiu de unde mama a gasit bani sa-mi ia cizme cu blana. Insa, stiu ca era plina de datorii ani la rand. Lua dintr-o parte ca sa dea in alta.

Dupa anul doi de facultate am inceput sa lucrez. Banii pe care ii castigam imi ajungeau sa-mi port de grija fara a o pune pa mama la cheltuiala. Imi administram cu atata talent bugetul, incat m-a dus capul sa-mi fac reparatie in camera dupa anul III.

***

Aceste timpuri sint deja departe, iar amintirea lor mai este vie…vorba poeziei. Desi, de cate ori mama incepe sa depene memorii din anii de criza, eu ma grabesc sa schimb subiectul. „Acum e altceva. Acum e bine. Lasa trecutul acolo unde ii e locul”.

Uneori imi trece prin cap ca totul a devenit prea confortabil. Ca odata cu magiunul pe care l-am scos din viata mea, am scos si spiritul razboinic cu care ma trezeam dimineata pentru a castiga batalia. E de ajuns oare sa ai unt pentru a-l unge pe paine pentru a fi impacat cu viata? Mama zice ca nu. Ea crede ca fetele ei trebuie sa traiasca altfel.

 

 

Mama, de ce esti sfanta?

Ilinca ma intreaba intr-o zi „De ce mama e sfanta?”

Am simtit in aceasta intrebare spalarea de creier si cliseizarea intreprinsa de sistemul nostru de invatamant. Ilinca inca are flash-back-uri din gradinita. Degraba, insa, ele vor vi inlocuite de dogmele scolii.

Sa-i spui copilului pe sleau ca mama nu e sfanta? Ca e doar o fiinta umana capabila de reproducere si cu un instinct matern pronuntat diferit de la caz la caz? Ca mama nu poate fi sfanta doar din simplul motiv ca si-a indeplinit functia reproductiva? Ca cel mai important este ceea ce urmeaza. Urmarile, insa, pot fi diferite. Se poate adeveri ca tatal e mai sfant. Sau, bunaoara, bunica. Sau sora mai mare.

Am ales sa-i raspuns simplu „Ei, nu e chiar asa. Mama este un om ca si toti ceilalti oameni. Ea trebuie sa fie buna. Nu neaparat sfanta. E complicat sa fii sfanta”. Nu stiu daca Ilinca a ramas multumita de raspunsul meu. Ea, insa, a tacut, ingandurata.

***

Eu nu vreau sa fiu sfanta. Eu vreau, in primul rand, sa fiu om. Sa obosesc, sa vreau sa dorm, sa-mi fie foame, sa vreau sa fiu iubita, imbratisata, sa fiu indispusa, sa spun „nu”, sa intarzii, sa nu stiu raspunsul la unele intrebari, sa ies seara cu prietenii, sa nu vreau sa-mi ajut copilul sa-si faca baie, sa trisez uneori, sa spun minciunele salvatoare, sa visez.

De cand eram insarcinata ma intorceau pe dos toate discursurile despre menirea mamei, despre sacrificiile maternitatii, despre renuntare, asimilare, sincronizare si omogenizare cu copilul. Intotdeauna am crezut si inca mai cred ca a fi mama e o etapa a vietii, pe care o parcurgi sau nu. Eu am ales s-o parcurg. Fara drame, sacrificii si patetism. Pe alocuri imi dau seama ca sunt lipsita de orice talent matern, ca as putea fi o mama mai buna, mai rabdatoare, mai…altfel. Ma linistesc, insa repede. Sunt om, in primul rand. Apoi femeie. Iar in al treilea rand sunt mama. Si refuz sa fiu sfanta.

foto: din arhiva personala

Despre vise mici si cuminti

Au trecut aproape trei zile de cand ne-am intors acasa de la mare. Au trecut aproape trei zile de cand unul din modestele mele vise s-au implinit.

***

Cu vreo 6 ani in urma, cand lumea din jurul meu abia incepea sa plece la mare prin Turcii, tare am vrut s-o duc pe mama incolo. Eu deja eram mai umblata si posibilitatea unui sejur intr-un allinclusiv nu ma incanta in mod deosebit. Ma gandeam, insa, ca mama, vacantele careia erau compuse din cateva plecari pe litoralul ucrainean, in glorioasa epoca sovietica, cu vecee „a la turca” in drum spre plaja si cu dusuri comune, care se deschideau conform unui grafic, ar gusta din plin din bucuria unui 5*.

Au trecut ani. A trebuit sa schimb diverse lucruri in viata, sa carpesc, sa mai ajustez, sa strang cureaua la nevoie, pentru a fi mai supla, dar si petru a pune la ciorap. Primavara acesta mi-am zis ca a venit momentul, ca e normal sa plecam acum toate trei in vacanta, ca sunt in stare sa acopar aceste cheltuieli si ca, de, o viata avem.

Acum, cand acest vis, aparent simplu, s-a implinit, imi zic ca, de fapt, nu e atat de imposibil si complicat sa faci ca lucrurile sa mearga. Cu multi ani in urma, nici nu-mi puteam imagina ca as fi in stare sa strang intr-un timp relativ scurt atatia bani ca sa-mi pot plimba mica familie pe alt litoral decat cel ucrainean. Am facut-o, insa, si pe asta. Incet, metodic, fara sacrificii, dar si fara focuri de artificii in clipa in care am vazut-o pe mama pe scarnciob, sub palmierul de pe malul piscinei, care era numai a noastra in fiecare dimineata.