Despre limite

Interesant, pana unde poate ajunge rabdarea umana? Pana unde se poate dilata sufletul nostru pentru a nu se sparge ca un balon? Pana la ce dimesniuni se poate contracta inima noastra, pentru a nu exploda?

***

Cu aproape cinci ani in urma, cand casnicia mea devenise mai fragila decat un balon de sapun, vorbeam la telefon cu socrii. Ei incercau sa salveze situatia. Ei credeau, asa cum cred toti parintii, ca noi vom fi suficient de destepti si cuminti si vom inceta sa naufragiem corabia pe care ne aflam. Atunci eu, in plina criza de identitate si gelozie, aproape invinsa, cocotata pe niste baricade imaginare, le-am marturisit ca nu mai pot merge mai departe, ca pana aici a fost, ca mai mult decat atat eu nu pot duce. La care socrul meu, un om deosebit, invatator pentru copiii cu mari probleme de insertiune sociala, mi-a spus, calm si natural, ca nu, asta tie iti pare, poti tu duce si mai multe.

L-am crezut pe cuvant. M-am adunat de pe jos, bucatica cu bucatica, m-am lipit la loc, pe unde mai bine, pe unde mai rau si mi-am spus da’ chiar, eu pot duce si mai mult decat atat, numai dati-mi ce sa pot duce!

Poate ar fi trebuit sa-mi musc limba?

Eu nu vreau sa-mi cunosc limitele existentei, sa vad pana la ce ma pot reduce, sa simt pana unde se poate insira sufletul meu sau cat de mica poate fi inima mea in goana ei dupa supravietuire. Sunt lucruri de care mi-e frica. O frica pe care nu sunt gata sa o inving. O frica pe care sunt de acord sa o las sa traiasca odata cu mine, langa mine si in mine, ca pe un urias din pestera de la capatul Pamantului.

Mi-e frica sa nu-mi pierd copilul pe care il am. Si pe cel pe care as putea sa-l am.

Mi-e frica sa trec prin acceptarea mortii oamenilor foarte apropiati.

Mi-e frica de ziua in care voi intelege ca dragostea mea e inutila. Mi-e si mai frica de ziua in care voi inceta sa iubesc.

Mi-e frica de situatiile in care nu voi mai putea ierta, intelege si astepta.

Mi-e frica sa mor si sa nu-mi vad fata mare. Si ea va fi atat de frumoasa!

Mi-e frica de clipa in care voi intelege ca totul e praf. Vorba cantecului, dust in the wind…