Lecturi pentru vacanta: The Last American Man

Imagine

Elizabeth Gilbert a scris si inainte de „Eat, pray, love”. Si a scris excelent, as spune eu.

„The Last American Man” este ciresica de pe tort din seria „Lecturi pentru vacanta”. O carte ce m-a vrajit de la prima pagina prin talentul deosebit al autoarei de a povesti usor, dezinvolt, de parca ar sta de vorba cu fiecare cititor in parte la o halba de bere in vreun local la o margine de drum american, langa o benzinarie cu doua pompe.

„The Last American Man” este povestea lui Eustace Conway, un erou al zilelor noastre, care traieste pe varf de munte si vaneaza cerbi. Dar, un erou este, in primul rand, om. Cu caracterul sau complex si, deseori, contradictoriu, cu frici, traume, asteptari, prejudecati, rani, vise, frustrari si tot ce poate aduna sub pielea sa un om cu abilitati exceptionale.

The backside of heroism is often rather sad: women and servants know that*, o citeaza autoarea pe Ursula K. LeGuin, o scriitoare de science fiction. Prin acest citat, Gilbert a spus totul despre lucrarea sa. Desi, trebuie de citit doua treimi din carte pana a ajunge la aceste randuri. Si pentru a fi gata de a le accepta.

„The Last American man” este pentru mine revelatia sezonului in materie de lectura. Din aceasta cauza, indraznesc sa o recomand calduros tuturor, atat femeilor, cat si barbatilor, si cred ca nu voi gresi daca voi sustine ca este o lectura care te face sa gandesti dincolo de paginile cartii, sa vezi unele lucruri altfel, sa- i intelegi, intr-un sfarsit, pe unii oameni.

Prima lectia pe care am invatat-o din „The Last American Man” este ca pentru a realiza ceea ce-ti doresti foarte mult, trebuie sa depui efort. Constant. Rutinier. Intr-o zi, insa, visul va deveni realitate. A doua lectie, poate chiar mai valoroasa decat prima, este ca cel mai important in realizarea unui vis este sa stii sa te opresti la timp.

***

Aceasta este non-fictiune.

Cartea poate fi gasita si in librariile din Chisinau in romana sau rusa.

Titlul in romana este „Ultimul barbat american”.

*Reversul eroismului, este, deseori, trist: femeile si servitorii stiu asta.

Fericirea, pentru o portocala, nu inseamna sa fie o caisa

Mi-au trebuit doua luni ca sa termin aceasta carte. Si tin sa va linistesc – cartea nu e atat de plictisitoare, incat s-o intinzi 60 de zile. Citesc din ce in ce mai lent, pe apucate, intre doua guri de ceai sau inainte de iesi dimineata din casa.

„Fericirea, pentru o portocala, nu inseamna sa fie o caisa” m-a atras prin titlu. Si am cumparat-o, desi cautam altceva.

Catherine Preljocaj a trecut printr-un cancer. Boala a transformat-o. Boala, de fapt, i-a deschis usile spre o alta lume, i-a lecuit ranile sufletului, a impacat-o cu trecutul sau si al familiei sale. Drumul nu a fost usor, iar solutia nu a venit peste noapte. Acum Catherine traieste, impacata cu sine si cu experientele pe care i le-a oferit viata.

In aceasta carte gasiti de toate, mai putin dragoste. Vor fi momente cand veti simti un protest interior fata de normele de comportament si valorile albaneze (autoarea e de origine albaneza), compasiune sau nedumerire.

Parintii mei m-au pus in lesa. M-au legat burduf, psihic, fara sa-mi dea ragaz, prin cuvinte si acte care definesc perfect sensul pe care il dau ei onoarei, cel al clanului, al tribului.

„Fericirea pentru o portocala…” este mai mult un jurnal intim, fara pretentii de literatura. Or, acest fapt transforma aceasta relatare intr-un documentar putin sumbru, filmat in sepia, despre cat de inutila si goala poate fi uneori viata. Si despre cum vine ziua ceea in care Universul iti intinde o mana ca sa te scoata din mocirla existentiala din care credeai ca nu ma iesi.

Celor care ar putea gandi ca mi-am irosit acesti ani, cei mai frumosi ai vietii mele, eu le raspund ca timpul nu conteaza atunci cand devine vital sa alungi ideile false, schemele inadaptate si limitele supradimesnionale. In realitate, acesti ani atarna prea putin pe unul dintre talerele balantei daca celalalt, sub greutatea credintelor, ne poarta in jos. Timpul petrecut in cautarea identitatii noastre sau a locului din care venim nu este niciodata pierdut.

Nota: pot imprumuta cartea spre lecturare.

Cartile copilariei noastre: Spiridon Vangheli revisited

Cine isi mai aduce aminte de Spiridon Vangheli? De iubitul Spiridon Vangheli, „tatal” lui Guguta? Stiati ca el a mai scris si altceva in afara de Guguta? La 30 de ani eu inca citesc cartea in care au fost adunate toate textele lui scrise pana in 1985.

Nu voi face aici un comentariu literar, voi lasa randurile lui sa vorbeasca:

Intr-o tara traia un om cu palarie. Nu era din cei care trezesc soarele – se tinea mai mult prin umbra. Azi se lipea de unul, maine de altul. A dormit cate o noapte in toate casele din partile celea.

Cand a ajuns cu dormitorul la marginea tarii, a venit vremea sa-si faca si el o casa…

Omul din cifra zero

De la o vreme ce l-a apucat pe Titirica? Nu, ca vrea in capitala si gata. Mama il amana cu o saptamana, sa-i mai creasca parul, iara tata a zis a lehamete: – Iaca drumul! Duca-se cat e in vacanta!

Si Titirica hai-hai pe drumul cela pana a juns la Chisinau. Si-a luat cusma, ca in sat la dansii era inca frig, dar in parcul din Chisinau cioroii isi faceau de acuma cuiburi...

 Cum a fost Titirica cuierul capitalei

Ce astepta mama, aceea s-a intamplat. Somnul, pe care nu l-a dormit Ciubotel, tot umbla din urma lui. Intr-o luni s-a trantit la pat, ca macar taie lemne pe dansul.

Afara era de acum marti – baiatul nu deschide o pleoapa…

Feciorii lui Ciubotel

Visez la o astfel de carte in editie noua, cu ilustratii noi, diferite, care ar demonstra ca aceste texte sunt atemporale si ca o carte pentru copii, frumos facuta, poate fi cumparata si citita si de maturi.

Despre dragoste si alti demoni

Eu nu-mi pot imagina ce poti face altceva intr-o vacanta la mare decat sa citesti.

Sau, ce poate fi mai placut decat cititul atunci cand stai intinsa pe un chaise longue si simti cum valurile marii se sfarama de tarm in ritmurile inimii tale?

***

Inainte de a pleca in vacanta am lansat un apel disperat catre toti prietenii mei de pe Facebook sa-mi recomande o carte „buna de citit la plaja”. Raspunsuri au fost cateva, toate demne si interesante (Bernard Weber, Ana Gavalda, J.D. Salinger). Eu, ca un om cinstit, am mers la biblioteca (Mediateca Aliantei Fnceze, recomand tuturor) si am cautat acesti autori. I-am gasit, am pus cate ceva deoparte. Cu mine, insa, l-am luat pe Marquez, care nici nu era in lista. Adoratul Gabriel Garcia Marquez.

***

Marquez a fost o descopire de-a mea, oarecum conditionata de prietena mamei, de la 17 ani. Atunci am citit „Un veac de singuratate”. Cand am inchis cartea, dupa o lectura impatimita, in care imi tineam respiratia, 3 zile am trait in alta dimensiune. De atunci, orice carte a lui ma lasa fara cuvinte. Literalmente. De fiecare data, cand trec de ultima pagina, mi se ia darul vorbirii si nu sunt decat traire, freamat, simtire.

***

„Despre dragoste si alti demoni” este povestea uluitoare a unei fetite de 12 ani, fiica de marquiz dintr-o tara din Caraibe. Asta insa nu spune nimic. Cum se intampla de cele mai multe ori la Marquez, „Despre dragoste si alti demoni” aduce in prim-plan pasiunea dureroasa, infernala, nebuna. Au fost pagini pe care le-am citit cu sufletul la gura, randuri pe care as fi putut sa le simt, momente in care mi se rupea inima, deoarece imi dadeam seama care va fi sfarsitul cartii.

***

E o carte pe care v-o recomand din tot sufletul, fie ca ati mai citit ceva din Gabriel Garcia Marquez, fie ca sunteti incepator. Se citeste usor, nu are intortocheri de fraze ca in „Toamna Patriarhului” si nici numarul mare de personaje din „Un veac de singuratate”. Este cartea perfecta pentru o vacanta scurta.

Lecturi matinale

Cand Ilinca a aparut in viata mea, programul mi s-a dat un pic peste cap. De fapt, de aia si facem copii…pentru o schimbare. Din clipa in care am intrat cu ea prin usa apartamentului, am simtit pe propria piele ce inseamna sa ai si copil si IQ pozitiv. In prima seara chiar, mi-am promis, nu, AM JURAT, cu mina pe inima, ca in fiecare zi voi citi, cel putin 10 minute!

E poate unica promisune pe care reusesc s-o respect.

***

Sunt curioasa sa aflu cat de des citesc alte mamici? Insa, cel mai mult, vreau sa stiu ce citesc colegele mele „de suferinta”?

***

Eu, de exemplu, intotdeauna citesc cateva carti odata. Asta inseamna ca una o citesc in  bucatarie, in timpul micului dejun, alta seara inainte de culcare, a treia …mmm, in locul magic al fiecarui om. Cartea pe care o estimez a fi cea mai interesanta dintre toate – o port in geanta.

***

Acum port cu mine „Junky” de William S. Burroughs. Cartea este destul de captivanta. Burroughs descrie viata sa, de drogat american, in perioada de dupa al Doilea Razboi Mondial. De la el am aflat cum se injecteaza morfina, care e diferenta de senzatii dupa o doza de heroina sau un joint, prin ce se deosebesc hotii de buzunare din SUA de cei din Mexic, cum se dezintoxifica un drogat si de cate ori o face in viata lui, relativ scurta.

Stilul este documentar, textul clar, fara dramatisme si patetisme. Imi place, dar nu este  o carte ce ma extaziaza.