Lecturi pentru vacanta: What do we need men for?

65107_7

O carte de vacanta sau de pauza de masa la servici. Titlul ne da o idee foarte buna despre ce este cartea: ce mai e si cu barbatii astia? Avem nevoie de ei? Are specia umana nevoie de ei? Care sunt, totusi, diferentele dintre femei si barbati? Sunt oare ei altfel decat noi, femeile, sau suntem toti oameni si nu ne deosebim cu nimic?

Janusz L. Wisniewski, autorul polonez, care a facut ravagii in partea noastra de Europa cu romanul „Singuratatea in retea”, vine de aceasta data cu o culegere de eseuri, scrise intr-un limbaj accesibil, de pe pozitia unui barbat, dar si a unui om de stiinta, despre soarta sexului puternic de-a lungul istoriei. O carte captivanta, un fel de mini-enciclopedie in stilul „Tot ce vrei sa stii despre barbatul tau, dar ti-a fost frica sa intrebi”, cu date istorice, rezultate ale cercetarilor, incursiuni in genetica, povesti din viata. Dar, atentie, cele/cei care au asteptari prea mari si intrebari prea profunde, mai bine nu cititi cartea, deoarece veti ramane dezamagite/dezamagiti de superficialitatea continutului si de sfarsitul ei putin sentimentalo-lacrimogen. Si inca ceva. Propun sa nu luati tot ce e scris in aceasta carte ca adevar in ultima instanta. Personal, am gasit cateva momente cu care nu sunt de acord. Unul din ele ar fi in capitolul 2 („Poate barbatul sa fie fidel?”) in care iarasi ni se explica ca un barbat nu poate fi fidel, pe cand o femeie poate, deoarece ea este predispusa spre aceasta genetic si ca pentru o femeie nu este atat de importanta cantitatea actelor sexuale si intensitatea lor, pe cat este important sentimentul de apropiere si impartasire pe care le ofera o relatie sexuala. Aaaa, serios? Dar, Polonia este o tara profund catolica si nu ma mira astfel de inetrpretari :)

In fine, va recomand sa cititi cartea daca vreti sa va aduceti aminte de lectiile de biologie si istorie sau sa aflati tot ce au uitat sa va spuna (sau nu au vrut sa va spuna) profesorii la scoala.

Pentru amatorii cititului online – versiunea electronica a cartii in rusa.