Vise cu ochii deschisi

Cate vise incap in viata unui om? Cate vise e „corect” si „decent” sa avem? Cum trebuie sa ne educam copiii pentru a le insufla increderea ca visele lor se vor implini? Care e programul unui om care se trezeste dimineata si vrea sa faca tot posibilul ca visul sau sa devina realitate?

***

Nu stiu cum s-a intamplat, nu stiu ce am facut, dar toate visele mele s-au implinit. Atentie, insa! Nu va grabiti sa ma invidiati sau sa-mi cereti sfatul, deoarece tot ce pot sa va spun este ca visele chiar se implinesc. Asa, pe neprins de veste. Si, mai itotdeuna, esti nepregatit, ba mai mult – nu esti bucuros de aceasta magie. Si numai in astfel de clipe iti dai seama ca, de fapt, ai visat cu jumatate de masura, ca visul a fost incomplet, blurat, fara detalii. Si na, Dumnezeu, soarta, Universul, ti-a dat ce-ai cerut!

***

Eram in anul IV de facultate. Ma plimbam cu prietenii undeva la intersectia Veronica Micle cu Eminescu. Atunci le-am propus un joc: sa ne imaginam unde ne vom afla peste vreo 10 ani…Fiecare a numit cate un oras, tara, sat. Eu mi-am ales Amsterdamul, fiind cu niste impresii proaspete in urma vizionarii la tv a unui reportaj despre Gay Pride-ul olandez. Peste 1,5 an ma trezesc ca ne mutam la Amsterdam. Insa, Amsterdamul pe care l-am experimentat atunci, insarcinata vizibil, tanara sotie, cu griji si numeroase frici, a fost diferit de Amsterdamul pe care as fi vrut sa-l traiesc. De Amsterdamul pe care l-am trait iarna asta.

***

Intotdeauna am vrut sa predau la Universitate. Daca n-as fi plecat, brusc,  impinsa de nebunia tineretii, in strainatate, dupa facultate m-as fi orientat spre o cariera academica combinata cu una practica. Am plecat insa, am nascut, mi-am cautat de viata. Dorinta de a preda a ramas. Cred ca nu trebuie sa adaug ca nu am facut nimic pentru a o realiza. Cand Ilinca avea 2,5 ani, s-a intamplat sa fiu invitata sa tin un curs de limba romana la Universitatea Bohemiei de Sud, care se afla in orasul in care locuiam. Deznodamantul este simplu: eram unica romanca din oras, plus ca eram in stare sa alcatuiesc un program de predare a limbii romane studentilor francofoni.

Da, am predat la Universitate. Insa, nu am predat ceea ce mi-am dorit. Visul a fost visat pe jumatate.

***

Mai am cateva exemple. La fel de graitoare. Acum ma invat sa visez „corect”, deplin, fara jumatati de masura, clar, colorat, in detalii.

Acum visez si starea pe care o voi avea atunci cand visul va deveni realitate, si gandurile pe care le voi gandi, si vorbele pe care le voi spune, si haina pe care o voi purta, si kilogramele pe care le voi avea. Visele mele au devenit un film cu multe episoade, pe care le privesc in fiecare dimineata in drum spre lucru.

***

Ah, da…acum lucrez. Si asta face parte dintr-un vis mai vechi. Care nici nu l-am vista prea mult, din neincredere si modestie. El s-a implinit.

***

Morala e simpla. Fiti atenti la ceea ce visati. Visati frumos. In culori, mirosuri, senzatii. Treziti-va dimineata cu visul in ochi. Cand sunteti im microbuzul plin, in drum spre servici si viata va pare un sir de neplaceri, visati. Invatati-va copiii ca orice isi doresc, poate deveni realitate. Invatati-i sa viseze din plin, frumos, fara jumatati de masura.

Sursa foto: graur razvan ionut