Despre par

Pentru mine notiunea de „mancurt” devine foarte clara, cel putin o data pe saptamana, cand imi fac masca pentru par pe baza de ulei de ricin. Pentru un efect garantat, parul trebuie acoperit cu o bonetica de plastic sau polietelena, dupa care infasurat int-un prosop sau basma calda. Iar pentru a dubla efectul, masca de ricin se tine 5-6-7 ore sau o nopate intreaga. Un supliciu. Dupa doar doua ore sub acest turn pe cap, cu craniul strans intr-o usoara bonetica de plastic, simt ca innebunesc, ca mi se usuca creierul si ca nu-mi ramane mult si devin si eu indobitocita, Eu, insa, rabd.

De ce?

***

Nu sunt genul de femeie careia ii place sa petreaca ore in sir inchisa in baie, exfoliindu-se, masandu-se si ungandu-se cu toate produsele-minune aparute pe piata. Sunt mai degraba genul de femeie care primul sfert de ora, petrecut in baie, se gandeste ce cauta acolo, intre timp dialogheaza cu oamenii care traiesc in capul sau, apoi isi aduce aminte ca a intrat in baie pentru a face un dus. Dusul e rapid, cu sapun natural. Creme dupa dus nu urmeaza.

In schimb, am eu alta fixatie ce tine de ritualurile de frumusete. Parul. Masti, uleiuri, sapunuri, remedii, vitamine, masaj capilar, lamaie, otet si chiar vodca si coniac. Nimic nu e destul de bun pentru cretii mei. Iar in ziua in care inteleg ca mi-am epuizat resursele si fantezia ce tine de ingrijirea lui, il tund. Scurt. Adica, chiar scurt. Cu masina de tuns.

Acest ciclu de viata al parului meu, in imagini selectate strict cronologic, arata asa (Atentie! Urmeaza o criza de dragoste de sine, nemaivazuta pe acest blog!)

Acum, am ajuns acolo de unde am pornit cu 3 ani in urma, adica aici:

Deci, parul e ideea fixa in care e concentrata toata energia mea de femeie care se ingrijeste. Si nu conteaza ce lungime are si ce culoare, atat timp cat notiunea de par exista, atat timp ea pe mine ma va preocupa. Chiar daca, nu exclud faptul ca va veni si ziua in care voi decide ca fara par imi sta mai bine si respir mai usor. Stiti ce-i cel mai frumos la par? Faptul ca el creste, se regenereaza si, la nevoie, renaste din „cenusa”.

In materie de ingrijire a parului, am incercat aproape tot ce se gaseste la noi in magazine. Si mi-am zis, foarte ferm, ca in viitorul apropiat ma dezic de samponuri. Asadar, ultimile doua luni mi-am spalat parul cu sapun de rufe. Si, vreau sa va spun ca rezultatul a fost unul pe care l-am asteptat. Foarte bun. Si, minune, spalandu-l cu sapun de rufe, am scapat foarte usor de necistatea balsamului pentru a-mi desclaci cretii. Un litru de apa calda cu o lingura de otet dizolvata in ea, a fost mai mult decat suficient.

De cateva zile, insa, am renuntat si la sapunul de rufe, pentru o noua minune din baia mea: sapunul pentru par. Care arata asa:

Sunt foarte incantat de acest produs. In primul rand, de aceea ca este 100% natural. Or, pe mine nu ma sperie nimic mai mult decat gandul ca ma transform intr-un recipient de produse chimice pe care mi le administez de buna voie. Imi place si faptul ca e compact si ca poate fi usor deplasat, chiar si intr-o gentuta mica. (Niciodata nu stii unde te poti trezi a doua zi!) Alt plus foarte mare este ca nu are un miros puternic, patrunzator, sau cum spun eu „miros de sampon”. Zic plus, de ceea ca suport foarte greu mirosurile puternice, intepatoare, greoaie, artificiale. Din aceasta cauza nu folosesec aproape deloc creme (Dar despre creme data viitoare.)

***

Planul pentru azi este urmatorul: innebunirea sub turnul de pe cap, cinci minute de masaj capilar, spalarea cu sapunul magic, clatirea cu apa si otet. Uscarea. Modelare cu pasta eco-bio „Aveda” pe baza de seminte de in. Plus o idee de ruj rosu pe buze.

Azi e sambata. Azi se poate.

PS: Lana del Rey are un par dumnezeiesc aici:

 

Despre marea depresie de iarna

Am acum o singura problema in viata. Aceasta problema nu ma lasa sa traiesc pe deplin, sa ma gandesc la sarbatorile ce vin, la dragostea ce ma astepta la un colt de strada si la toate micile placeri ale existentei. Problema mea se numeste „par”. Si, anume, parul care creste pe cap si care nu vrea sa ia nicio forma acceptata de registrul formelor estetice ale podoabelor capilare.

De cateva luni ma pregatesc moral sa trec pe la coafor. Mi-am gasit si coaforul (neaparat  coafor si nu coafeza, deoarece cred cu sfintenie ca numai un barbat poate face frumoasa o femeie). Insa, ziua cea mare inca nu a venit. Ma tin din rasputeri pe linia de plutire a parului care e aproape-aproape lung. Si care nu a fost lung de foarte multi ani. Par care a ajuns la un moment  dat la 0,5 cm. Apoi a fost blond. Foarte blond.

De un an traiesc in asteptarea miracolului care trebuie sa apara sund forma unui par lung, bucalat si stralucitor. Acest miracol, insa, ca si orice lucru extraordinar din viata noastra, intarzie sa vina. Parul meu a ajuns la o lungime care numai lunga nu poate fi numita, intr-o stare deplorabila, cu inceputuri de depresie, care se sfarseste de obicei in frizeria de langa bloc, unde cu 50 de lei iti faci dreptate sub forma unui cap eliberat de povara pletelor care nu vor sa se supuna.

Aseara am decis sa iau taurul de coarne si parul de varfuri. Am delegat o prietena, cu un par, evident, impecabil, sa ma programeze la coaforul care stie sa faca miracole. Acum stau cu o mana in buzunar, mototolind bancnota de 500 de lei care imi va schimba viata. Cel putin pana la urmatoarea lungime.

foto: cum, cum, cum unele femei arata fantastic cu un par aparent ciufulit, nespalat si neigrijit? Mélanie Thierry le are pe toate.