Mici delicii de la Friday Knits

 

Friday Knits intra in sarbatori cu o deviza simpla – „Fiecare are dreptul la un cadou!” Chiar si colega pe care n-o puteti inghite.

Incepand de azi, veti gasi in fiecare zi cate ceva nou pe pagina Friday Knits de pe Facebook – ceva ce ar bucura ochiul, dar si simturile oamenilor care va inconjoara si pe care vreti sa-i vedeti zambind.

Friday Knits is going winter

Vine iarna si pe ulicioara noastra. Dupa ea, tiptil, vine Craciunul. Uite, ti-am dat doua motive ca sa intri in magazinul virtual „Friday Knits” si sa vezi ce e mai nou. Detalii, ca de obicei, pe pagina de pe Facebook.

 

Harta magica

Hartile sunt o mare pasiune de-a mea inca de cand eram mica. De la 5 ani invatasem aproape toate capitalele lumii, gratie bunicului si mamei. Jocul meu preferat era „de-a orasele”. Cand am crescut nitel si invatam deja la scoala, in camera mea si a fratelui, chiar pe peretele din fata mesei de lucru, se intindea o harta politica a lumii de mai mare dragul: lata, lunga, cu o suprafata lucioasa. Intre doua exercitii la matematica, navigam pe oceane, escaladam munti si stangeam vulcane. Harta noastra era cea mai frumoasa carte de povesti.

Am crescut, am facut schimbari si reparatii de nenumarate ori. Harta a fost exilata prin diferite colturi intunecate, stransa sul si legata cu o coarda. Mai tarziu, Ilinca a avut fericirea sa se joace pe ea ca pe un covoras, invatand diferite parti ale lumii. Acum harta a disparut din viata noastra. Pentru mine aceasta disparitie a ramas un mister.

***

Incerc sa-i transmit si Ilincai gustul destinatiilor improbabile, oraselor cu denumiri lungi, cat o seara de vara si a calatoriilor la capatul pamantului. I-am luat si ei o harta politica. Una mica, cat doua foi A4. Am batut-o in cuie deasupra patului sau, cu gandul ca acest obiect magic ii va purta visele departe-departe.

***

Hartile, atlasele, globurile raman pentru mine un cadou perfect si o metoda originala si relativ ieftina de decor. Un perete plin de harti e ca o etajera plina de carti: poti citi si citi.

foto: livet hemma, gingerella, French Knot

Despre dificultati femeiesti

Cum unele femei isi cauta pantofii perfecti, asa imi caut eu agenda, caietul si carnetul perfect. Si aproape niciodata nu le gasesc. Ba culoarea nu e aceea, ba spatiile intre randuri sunt prea late sau hartia nu prea groasa (la caiet) sau nu destul de subtire (la agenda). Coperta este un punct aparte. Fara inscriptii. Fara fotografii. Cu o textura deosebita. De culoare si mai deosebita. Cam asta e.

***

Azi, insa, pentru buna purtare, m-am facut cu un caiet. Asa cum il vreau eu. Cu foi netede, lucioase, nu prea groase, nici prea subtiri, fara linii, patratele sau inscriptii. Iar coperta! Coperta e asa cum trebuie sa fie coperta unui caiet in care voi lipi o groaza de nebunii: groasa, dura, cu o textura bruta si tomnatica.

Multumesc, Victoria! Omul care stie sa lucreze cu hartia si care ma va scuti pe mine sa ma invat s-o fac.

The Easter Bunny’s dead, baby, The Easter Bunny’s dead…

Azi dimineata, inainte de a iesi din casa, Ilinca a aruncat manusa.

-Mamica, da Iespurasul cand vine?

-Hmmmm, duminica in zori de zi…

Am inchis usa, vizualizand deja o lista de eventuale daruri de Pasti. Rezultatul a fost nul. Haine, care traditional se daruiesc in acea zi, nu-i iau, ca am facut deja o comanda pe La Redoute, jucarii are cat tine casa, carti – si mai multe, cosmetice – nu vreau, rechizite – nu mai avem loc unde sa le punem…

***

In fine, poate a venit timpul sa-i spun Ilincai ca nu exista Iepurasul de Pasti? Iar Mos Craciun nu este decat un personaj colectiv, alimentat de veniturile mamei, tatei, bunicai si unchiului? Si ca Sfantul Nicolae e mai sarac in daruri, deoarece pastram banii pentru Craciunul care urmeaza?

***

Cand e timpul sa punem cartile pe masa? Sau e mai bine sa asteptam sa ne deconspire copiii, in toiul unei rebeliuni impotriva Iepurelui care a fost neinspirat?

Prietenii nostri microbii, bacteriile si celulele cancerigene

Nu stiu cum e cu alti copii, pentru Ilinca insa, cei mai buni prieteni sunt microbii si bacteriile. La cei 6.5 ani ai sai, nu am reusit inca sa o dezvat sa-si tina mana la gura sau sa guste orice obiect ochit undeva pe sub dulap sau sub pat. Si ce daca pisica a lins biscuitul asta cu 30 de min inainte? Faptul ca suzeta, pe care o sugea la 1an si 2 luni, gasita intr-un fund de sac cu jucarii, demult uitat la mama pe balcon, este dusa direct in gura, fara a-i provoaca vreun dezgust, nu ma mai mira demult. Am obosit sa lupt. Desi, cand suntem in oras si, mai ales, in microbuz sau troleibuz, si o vad cum ia mana de pe bara si o indreapta veritiginos la buze, imi vine sa chiui, sa tip si sa-i trag o palma. Atunci sunt in stare de lesin si am halucinatii cu microbi giganti care se indreapta spre noi si ne inghit.

Si iata, imi pare ca am gasit o mica solutie. Pedagocica si amuzanta. Am sa-i comand un microb de plus, pe care il va putea cuprinde, purta dupa ea si adormi langa el. Sa scoatem microbii din gura copiilor si sa-i punem la ei pe perna!

Desi aceste jucarii, lanasate in 2002, au fost initial gandite in scopuri pedagogice, ca material didactic in scoli, ele au avut un succes asurzitor in randurile cumparatorilor de rand. Asta ma face sa presupun ca nu doar eu am un copil caruia ii place sa guste microbii si, astfel, pot sa ma linistesc: sunt o mama normala.

Acum mi-a ramas doar sa decid ce sa-i iau: sifilis, gripa aviara sau gonoree?

Ne vad copiii

Credit foto: Carlos Porto

Printre cadourile aduse de Mosu’, am descoperit o carte, continutul careia m-a surprins. „Ne vad copiii”, de Marian Stan, este o culegere de poezii care sunt scrise, parca, din punctul de vedere a unui copil, ceea ce intelege el din toata agitatia produsa in jurul lui si ceea ce aude el din gura celor mari.

Pentru a nu face o recenzie gresita sau subiectiva, voi copia aici cateva versuri din poeziile pe care am reusit sa le citesc. Am gasit cartea fenomenala, o citesc cu zambetul pe buze si cu putina invidie fata de omul matur care a reusit sa decodifice atat de bine reactia copiilor (incepand cu cei din fasa si tarminand cu adolescentii) fata de ceea ce suntem noi.

***

Nu stiu ce fac alti copii

cand ai lor nu-i baga-n seama…


…Cand ai vrea cu ei sa fii

si te roade-un fel de teama

ca-i incurci, ca-i deranjezi,

ca ti-arata iar nuiaua

si te-ai saturat s-o vezi…


Nu stiu si chiar nu-mi pasa,

dar eu spun ce-am observat!

E facut frumos, curat?

E intinsa cuvertura?

Ma apus si sar in pat!

(Micul speculant)


***


Azi vecina de la patru

a venit la o cafea,

la o vorba pe-ndelete,

la taifas cu mama mea…

Si-uite-asa,

din vorba-n vorba,

au barfit-o pe vecina

cu catelul, de la opt,

cum ca bine i-ar mai sade

sa-l manince fript sau copt

(Am ajuns la-incurcatura)

***


Tati, vreau sa-ti spun ceva!

Cand veneam ieri de la scoala

m-am oprit putin in parc

sa ma uit si eu la George

cum tragea-ntr-un gard  cu-n arc.

Stii pe George, cel peltic,

ce-a venit la noi acasa

ca sa-i dau un ac si-un plic.

„Cum sa nu-l stiu pe Georgel?”

spune tata intingand

intr-un sos de ostropel.

„Stii ce-mi spune George, tata?

ca mamica lui cea buna

l-a lasat pe tatal lui

si ar fi fugit c-o fata…”

(Slava Domnului, nu-i mama!)


***


Cum vreti sa-nteleg divortul?

Cum ati vrea sa va vorbesc?

Credeti ca batand din palme

am sa spun ca va iubesc?

Va urasc. Asta-i cuvantul!

Sunteti doi descreierati.

Doua minti asa de-nguste

ce tin loc de clocitoare

la o gasca de languste…

(Divortul)

PS: Va recomand din suflet aceasta carte. Iar in cazul in care, cineva a ramas fara cadou, nu ezitati sa-i cumparati acest volum de versuri,  indiferent de varsta, sex, stare, daca are sau nu copii. „Ne vad copiii” poate fi gasita la libraria „Diverta”.