Intre a scrie si a impleti

Bunica intotdeuna imi spunea cat este de important sa ai o meserie. Una din care vei putea castiga si atunci cand performantele intelectuale nu-ti vor mai fi de niciun folos. Sau una pe care sa o imbratisezi in momentul in care ai inteles ca doar lucrul cu mainile iti poate salva mintea de la naufragiu.

De multe ori ma gandesc, daca azi ar veni Dumnezeu la mine sau, cel putin, Sfantul Petru, si mi-ar spune ca imi lasa doar o posibilitate sa ma manifest si sa o aleg care e, i-as psune sa-mi lase lucrul manual – impletitul, cusutul, mesteritul de chitibusuri. Si las’ sa-mi ia scrisul si toate pretentiile de orator.

Atunci cand imi visez viata care va urma, ma vad mai des intr-un atelier in care am toate lanile din lume, de toate culorile si texturile. Unde ma pot plimba printre rafturile cu alpaca, vicuna, angora si lana de yak, unde am razboi de tesut pashmina, iar cashmirul este cel mai bun prieten al meu. Viata din visele mele este una in care sunt in perpetua cautare a combinatiei de culori perfecte, care, neaparat, trebuie sa fie una neasteptata, sau a moliciunii ideale pe care s-o poti simti cu pielea de pe buricele degetelor. In acea viata este multa mobila veche, gasita peste tot, de la cosul de gunoi, pana la pietile de vechituri, magazinele de antichitati si curtile batranilor, pecare o curat, o improspatez, o refac la nevoie.

Eu sunt omul care aduna. Sper intr-o zi sa pot gasi spatiul si sa-mi ascot la vedere toate comorile mele vintage, amestecate cu ceea in ce-mi reuseste sa unesc firele de lana. Atunci cred ca mi-ar fi suficient scrisul doar pentru a scrie povestea fiecarui obiect.

Mai jos am alcatuit o mica galerie cu unele dintre lucrarile mele. Fiecare ghem de lana folosit isi are istoria lui. Fiecare obiect impletit are o parte din sufletul meu, iar procesul este un act de meditatie. As vrea foarte mult ca energia, care e exclusiv una pozitiva si creatoare in momentul in care impletesc, sa se puna ca un puf de papadie care nu se mai desprinde, pe umerii sau capetele tuturor celor care imi cumpara lucrarile.

 

Micile placeri ale vietii 2

Imagine

De cateva saptamani am acest bol crosetat din fir de jersey. E un cadou de la Irina, o moldoveanca stabilita, de ceva timp, la Bruxelles. 

Irina este un om din tagma mea sau, cum ar zice francezii, de ma tribu. Desi ne cunoastem de relativ putin timp, ea oferindu-se sa-mi fie gazda in cele doua zile petrecute vara trecuta la Bruxelles, impreuna cu Ilinca, ne-am lipit una de alta rapid. Asa cum si se cuvine oamenilor din acelasi trib.

Irina are degete magice. Ca sa va convingeti, vizitati-i blogul.

Apropo, un astfel de bol se croseteaza usor si rapid. Daca nu aveti un ghem de fir de jersey la indemana, puteti sa va descurcati cu un tricou uzat. Taiati din el fasii, le impreunati si crosetati cu placere!