Asa si traim…

Ilinca a avut azi ultimul matineu. Care a fost ca o lunga zi de vara, petrecuta in zapuseala  salii de asteptare din gara feroviara din Baile Herculane.

Ea s-a trezit la 5.30. Emotiile nu i-au dat pace sa doarma. Gandul ca buni nu a resuit sa-i coase esarfa partenerulu, au facut-o sa aiba cosmaruri. S-a sculat, s-a imbracat, a enervat toata lumea.

***

Matineul a fost ca o guma de mestecat, care, dupa 20 de minute de rugumat isi pierde gustul. Poeziile au fost nasoale, gen „multumim ajutorului de educator (acum nu se mai spune „dadaca”), bucataresei, lucratorului medical, metodistei, directoarei si presedintelui asociatiei”. Totul in rima. Florile au fost inmanate in plasticul in care au fost importate pe piata locala, niste pachete mari, cu logotipuri si inscriptii cat toata lungimea. Cadourile pentru copii au fost „pretioase”, discursul parintelui delegat fad, lung si pupincurist.

***

In sfarsit am scapat! De fatarnicie, de coruptie cu gust de budinca din macaroane si poezii de autori necunoscuti. Gradinita a fost un rau necesar. O socializare fortata. Eu as spune chiar, o socializare a mea, ca parinte. Gradinita a fost o tentativa de a fi in rand cu lumea si de a impaca toate partile.

Noi spunem DA integrarii timpurii in societate

in drum spre gradinita, Istanbul 2006

ne pregatim sa mergem acasa, Cehia 2007

Cand Ilinca avea un an si jumatate, am inscris-o la gradinita. Locuiam, pe atunci, la Istanbul. Dupa cateva dupa-amiezi de vanatoare a tuturor institutiilor prescolare din cartier, intr-o dinimeatea insorita de februarie, am decis ca o vom da la cea mai scumpa, dar si la cea mai portivita pentru un copil dintr-o familie de expatriati.

Gradinita era una foarte mica, cele 4 grupe incapand intr-o vila turceasca traditionala. In fata usii crestea un portocal. De „Ziua Mamei” si „Ziua Tatalui”, copii prezentau un concert, dupa care parintilor li se oferea cate un cadou, incununat de o masa dulce. Era, mai degraba, un cocktail. Si totul era grauit.

Tin minte si acum, senzatia cu care m-am intors acasa, dupa ce am achitat taxa si ne-am inteles cu directoarea asupra graficului Ilincai. Eram atat de fericita si atat de mandra ca Ilinca intra in lumea „copiilor mai mari”, incat am inteles ca nu exista nimic mai important pe lume, decat bunastarea copilului tau.

***

Acum suntem pe ultima suta de metri in gradinita. Si, desi, mi-a fost greu sa gasesc o gradinita in Chisinau pe potriva experientelor noastre anterioare, cred ca nu a fost o idee rea de a-mi socializa odorul din frageda copilarie si de a continua aceasta frumoasa traditie si reveniti acasa. Nu sunt o mama care are capacitatea, talentul si rabdarea sa se ocupe de un copil asa cum ar face-o cei care sunt platiti pentru asta. Si, desi, sunt un critic inversunat a institutiilor noastre de invatamant prescolar, cred ca frecventarea gradinitei are si multe plusuri. Depinde deja de parinti ce gradinita aleg, ce atitudine vor avea fata de cadrele didactice si cate ore pe zi au de gand sa-si lase copilul pe mana altcuiva.

***

Mie mi-i jale de copiii care isi petrec toata ziua intre patru pereti si care nu vad  nimic altceva decat curtea din fata casei. Un copil trebuie sa vada lumea. El trebuie sa stie cat de simpatici sau nesuferiti pot fi altii. Ca sunt oameni cu gusturi diferite, ca prietenii te pot trada, iar prima dragoste poate fi dramatica, chiar si la 5 ani.

In cazul in care aveti reticente fata de gradinitele noastre, gasiti o modalitate de a negocia cu educatorea orele de frecventare. Cunosc situatii in care copiii stau doar jumate de zi la gradinita, orele ramase le petrec la diferite cercuri, centre de dezvoltare sau acasa cu mama.

Solutii sunt multe, nu va grabiti sa tineti copilul acasa daca stiti ca nu puteti sa-i oferiti o viata diversificata si interesanta.

Cumparati, cumparati…

– …femeia ii cu principii…ian uitati-va!

-… eu va admir, doamna!

– …foarte corect faceti, trebuia si noi demult sa va urmam…

-…eu nu inteleg cum se poate, ca dupa atatia ani petrecuti intr-o grupa, Eu sa nu-i multumesc educatoarei, directoarei, dadacei si bucataresei…

***

Cam astea au fost toanlitatile si head-urile adunarii de parinti de la gradinita. Sper ultima.

Si, lucru normal, daca esti chemata la adunare, sa fii sigura ca ti se va cere bani. Multi bani. Asa, ca pentru ultimul matineu.

Socotelile au fost simple, facute de 3 mamici care conduc tot show-ul in grupa noastra. Ceilalti parinti tac. Unii mai indraznesc sa-si impartasesca indignarea cu vecinii de banca.

Azi, in sfasrit, mi s-a oferit posibilitatea sa ma exprim. Am fost oarecum provocata (cu obraznicie) sa recunosc ca sunt „unicul parinte” care nu da bani pentru matinee. Ma asteptam la o linsare colectiva. Mare mi-a fost surpriza sa descopar ca majoritatea parintilor nu sunt lobotomizati (contrar parerii mele). Unii m-au sustinut, altii au tacut discret. Nimeni, insa, nu mi-a urmat exemplul si nu s-a oprit din aceasta mituire colectiva, acceptata, in buna stiinta de cauza, la cel mai inalt nivel.

***

In total, grupa noastra trebuie sa stranga 10.000 lei (zece mii lei)!!!! Mie mi se pare o suma exorbitanta. Si asta sunt doar banii care ii dam in „fondul” cadourilor pentru cele 25 de persoane care trebuie „luate in seama”. Asadar, fiecare parinte se va desparti de 450-500 de lei. Pentru ca asa trebuie. Pentru ca asa e la noi si noi nu putem zice nu. Chiar daca avem gemeni si nu ne mai tin buzunarele.

***

Nu am adaugat aici costurile pentru pregatiri, care cuprind (in cazul fetelor) pretul stofei pentru rochie, achitarea serviciilor croitoresei, cumpararea pantofilor, ciorapilor si altor accesorii. Inca 1000 de lei.

Dupa matineu urmeaza alta jecmaneala. In forma de fotografii si discuri, care se vand ca painea cea calda. Ca doar nu-i poti refuza odorului o amintire. Si cum amintirile trebuie pretuite, ele si costa corespunzator: o fotografie se vinde cu 8 lei, iar un CD cu 160 de lei.

***

Morala e simpla. De cate ori ne va lua gura pe dinainte sa blestemam statul, sistemul si coruptia de la noi, sa ne oprim si sa ne dam peste gura. De trei ori. Si, cel mai bine, cu talpa pantofului.

Reguli de conduita

Am fost ieri la gradinita. Acesta e un eveniment in sine, deoarece in ultimile saptamani nu am calcat pe acolo. Gradinita este teritoriul dadacii, unicul lux pe care mi-am ingaduit sa-l pastrez din viata de producator tv.

Langa oglinda din vestiar a aparut un poster nou, tiparit pe hartie roz, laminat. Curatel, frumusel. Pe poster erau puncate cateva reguli de bun-simt, cum ar fi „spala-ti dintii de 2 ori pe zi” si „fa-ti dus in fiecare seara”. Ma rog, unii copii chiar au nevoie de un reminder.

Ultimul punct, insa, m-a facut sa rad si sa ma intreb daca persoanele care au facut „copy-paste” la aceasta lista de reguli, folosesc, in principiu,  vreo emisfera a creierului.

*Un om educat va avea mereu grija ca tinuta sa sa fie adecvata locului unde merge. De exemplu, la un concert rock, este indicat sa porti imbracaminte sport.

(Interesant cati copii de 6-7 ani fac parte din publicul fidel al concertelor rock? Hm, nepotii lui Steve Taylor s-au mutat la Chisinau?)

Poate ma revolt in zadar, detaliile, insa, conteaza. Iar lucrul facut de mantuiala ramane un lucru facut de mantuiala.

Jos „Mister and Miss”!!!

Nu stiu cum procedeeaza alti parinti cu frica de Dumnezeu, eu, insa, imi invat fata ca viata e dura si ca lucrurile se spun pe nume. Ieri Ilinca a venit acasa foarte entuziasmata, cu o punga de plastic de visuri frumoase. Ieri, educatoarea i-a zadarat cu participarea la concursul pentru copii cu parinti cu un IQ de 0,2, care poarta falnicul nume de „Mister and Miss Nu Stiu Ce”. Evident contra plata. 1500 de lei inscrierea, plus costurile adiacente.

Eu nu stiu sa fiu diplomata atunci cand vad ca fetei mele i se baga in cap vata imbibata cu acetona. Raspunsul meu a fost scurt pe doi:

– Nu, atat timp cat eu sunt vie, nu! Dar eu vie am sa fiu inca multi ani inainte.

-Mamica-mamica, te rog, te rooog! De ce nu? de ce?

-De aia ca astea-s prostii, iar eu ca parinte refuz sa cresc un copil prost. Iata cand ai sa cresti si ai sa implinesti 18 ani, daca ai sa vrei ai sa faci prostii…da deocamdata, nicio sansa!

***

Nu stiu cat de pedagogic si convingator a fost discursul meu de mama, crescuta pe exemple ca Zoia Kosmodemianskaia si Pasha Morozov, insa acum stiu ca fata mea nu va participa la aceasta mascarada de prost gust. Si, cel mai important, ea stie ca nu va participa.

***

Abatere lirica: Mama mea a fost si mai dura. Ea i-a spus pe sleau: Ilinca, tu n-ai nicio sansa!

Iata aici eu protestez! Cu o mica rectificare insa: La noi, tu Ilinca draga, n-ai nicio sansa sa castigi. Mama ta e o zgarcita si salariul cu juriul nu si-l va imparti!

PS: Iata si cateva mostre de copii care au devenit monstri. Ele cu singuranta au participat s-au vor participa la asa concursuri.

monstru in roz

coco chanel is not dead

blue power

sursa: http://www.google.com

Fisa psihopedagogica sau cum aburesc gradinitile parintii

Cu o saptamana in urma, venind la gradinita s-o iau pe Ilinca, educatoarea mi-a intins un formular, urmat de rugamintea sa-l completez neaparat si sa-l restitui chiar a doua zi.

Am tacut. Am luat formularul fara sa vad despre ce este vorba. Ajungand acasa, am scos „fisa psihopedagogica” din geanta si in doua clipe am inteles ca eu n-o voi completa.

***

Fisa psihopedagogica pentru grupa mare, pregatitoare (copii 5-6 ani)

Primele puncte ale anchetei sunt obisnuite. Numele, varsta copilului, date despre starea sanatatii si adresa. Ei, partea cea mai interesanta incepe la punctul 3 si anume „Date despre familia copilului”. Intrebarile sunt destul de personale si tin de situatia familiala, spatiu locativ, profesia, functia si pregatirea scolara a parintilor.

Acest formular magic a murit odata cu decizia mea de a nu-l completa. Educatoarea insa nu a uitat pentru ce ia salariu si m-a atentionat de cateva ori sa nu uit ca asteapta „fisa” completata. La intrebarea mea cine are nevoie de aceasta informatie si in ce scopuri este stransa, educatoarea mi-a taiat-o scurt si matern (in sensul in care o mama autoritara nu-ti lasa dreptul la replica) ca „Asa trebuie!” Clar, nu?

***

Nu mai vreau sa comentez lung si cu nedumerire „in voce”.  Nu voi completa acest formular in vecii vecilor amin. Cine vrea sa stie in ce conditii locuiesc, ce studii am facut si ce climat interpersonal am in familie, sa vina peste mine cu serviciile sociale, nu sa-mi trimita o fituica anonima in care eu trebuie sa le povestesc cine e tatal copilului meu, cate camere am si cine se ocupa „in mod special de copil”.

***

Moarte formularelor anonime!

PS: sunt singurul parinte care nu a restituit formularul, ceilalti au raspuns la nedumerirea mea privind anonimatul fituicii cu „ei, asa trebuie cred ca”…

Darea de seama de la matineu sau coruptia se invata la gradinita

Credit foto: Filomena Scalise

Toamna se numara bobocii si banii din plic. Pe care i-au pus parintii si i-au inmanat semi-jenati, semi-fericiti ca au de unde, educatoarei si dadacei. Se presupune ca aceste doua personaje se mai impart, dupa o formula demult prestabilita, cu „sefa” care, la randul ei, se imparte cu inspectoarea de la directia municipala, care la randul ei se imparte cu…, care…cu….etc.

Deci, am avut matineu. Dimineata, intrand in dormitorul copiilor, ca sa-mi imbrac fata, dau acolo peste doua mamici, demne membre a Comitetului parintesc. Femei, care sunt, in mod normal, in relatii foarte joviale cu educatoare. Domna X, blonda, lipsita de o inteligenta stralucita, se lanseaza intr-o ofensiva fara precedent in toata istoria mea recenta.

– …Iarasi refuzati sa dati bani?

Eu, care pana in acea clipa de adevar, am crzut cu naivitate ca nu se mai strang la noi la gradinita bani, pe dupa colturi si pe sub mese,  am tresarit:

– Pai, nu am fost informata ca iarasi strangem bani…- indraznesc eu sa ma apar.

– Da, ce noi trebuie sa informam fiecare parinte in parte?- sare a doua mamica, baiatul careia e indragostit de fata mea. – Deamu’ trebuie sa stiti ca la orice matineu se strang bani!

– Aaa, dar ati fi putut, cel putin, sa-mi spuneti care e suma pe care o strangeti…-indraznesc eu, in cele din urma.

Aici, insa, discutia noastra a luat sfarsit. Eu nu am primit niciun raspuns. Cat au strans ceilalti parinti- habar nu am. Stiind insa sumele care se practica la noi, nu e greu sa calculez cat a a vut de castigat sistemul nostru de invatamant prescolar de pe urma matineului fetitei mele. Si asta intr-o singura zi, intr-o singura grupa….

***

Intre timp, Ilinca a fost exilata, ca la fiecare matineu, in fundul salii. Ea a recitat doar 3 poiezioare debile. Inainte de matineu ea mi-a spus: „Eu sunt nimeni…”, „Cum asa?” „Pai Ilenuta e Fata Babei, Anisoara-Fata Mosneagului, Adriana- Toamna, iar eu iarasi nimeni…”