Cum am fost educatoare la gradinita

Azi, in cadrul unei sedinte de lucru in calitatea mea de membru al juriului intr-un concurs pentru jurnalisti (despre care voi vorbi in curand), mi-am amintit de un fapt divers din biografia mea. Si anume ca in toamna lui 2008 am lucrat educatoare la o gradinita din Chisinau.

Desi, „toamna” e prea tare spus. Activitatea mea a durat exact 27 de zile, de pe 1 septembrie pana pe 27 septembrie, iar sfarsitul acestei experiente a fost destul de spectaculos si dramatic. Am plecat dupa ce cu greu m-am abtinut sa nu o bat pe dadaca din grupa vecina. Eu, care sunt o diplomata si prea mandra pentru ma lansa in activitati violente impotriva unei fetiscane cu 7 clase, am fost adusa la o stare cand vedeam verde imprejurul meu si eram gata sa-mi pun la indoiala toate valorile, crescute si educate de-a lungul anilor. Bine a spus, cine a spus ca un prost te va provoca sa degradezi pana la starea lui, dupa care te va invinge, deoarece acolo, jos, el are mai multa experienta.

Dar, s-o luam pe rand.

Asadar, in toamna anului 2008 Ilinca era un copil de 4 ani proaspat impliniti. Noi eram in Chisinau de 7 luni si m-am gandit ca ar fi o idee buna sa o socializez, mai ales ca in tarile in care locuisem anterior avea experienat gradinitelor. Evident, nu speram sa gasesc o institutie de tipul cele private din Istanbul pe care o frecventase si nici de tipul celei din Cehia, de pe langa o manastire de maici, unde se auzea musca, iar copiii erau atat de blanzi, incat te intrebai daca vorba noastra „ca baba frumoasa si copil cuminte nu-i” mai are vreun sens.

Deci, deziluzionata de ceea ce se intampla in gradinitile noastre si aproape disperata, am pus la cale, cu o ruda mai smechera de-a mea, mama si ea a unui odor de 4 ani, un plan diabolic – sa ma fac educatoare de prescolari pentru a putea tine sub control situatia din grupa pe care o va frecventa copilul meu si cel al rudei-complice. Pentru asta am ales o gradinita situata central, ca sa ne fie la ambele comod sa ne deplasam si am facut demersurile necesare.

Ce sa va zic? Vreti sa lucrati educatoare la gradinita? Cel putin, din curiozitate? Poftim! Eu, literalmente, un om din strada, am venit, m-am prezentat directoarei, care initial a fost vrajita de ruda mea, om si ea din strada, dar care adusese ca bonus la vrajeala o sticla de sampanie si o cutie de bomboane „Bucuria”, am fost angajata, cu acte in regula, la carma unei grupe formate din 26 de copii.

Un om fara studii de specialitate, un om fara experienta, un om care nu se stie daca e integru psihic, este angajat sa educe doua duzine de copii. Ca eu sunt in ordine, o stiu doar eu si inca vreo 5 oameni, acest fapt, insa, nu poate servi ca garantie pentru a-mi incredintati 26 de copii pe durata unei zile intregi. Dar, directoarei nu i-a pasat. Asa cum nici celor de la Directia de Invatamant. Important ca s-a gasit un „cadru didactic” care nu are glod sub unghii si de la care nu miroase a alcool. In rest – nebuna, violenta, iresponsabila sau fara niciun neuron in cap – era ceva atat de neinsemnat, incat nimeni nu s-a gandit, nici pe o fractiune de secunda, pe cine si de ce angajeaza.

***

Intr-o gradinita, directoarea este Dumnezeu. Prin gura ei iese advarul in prima si ultima instanta. Si aceasta situatie am observat-o in mai multe institutii prescolare de-a lungul anilor petrecuti aici. Dar, sa revenim la directoarea noastra. Doamna atat de tare urla si la copii si la cadre, incat, in clipa in care eu, o mucoasa de nici 27 ani impliniti, care nu a fost la razboi si nu a stiut ce-i aceea foamete, am indraznit sa ma indoiesc de faptul ca trebuie sa execut fiecare ordin al ei, a amutit si, probail, a inceput sa se intrebe daca decizia sa de a ma angaja a fost una bine gandita.

***

Intr-o gradinita, ca si in oricare grup inchis cu reguli nescrise, nu e bine sa te evidentiezi. Iar faptul ca eu vorbeam frumos cu copiii, nu-i numeam debili si le permiteam sa iasa sa faca pipi in timpul somnului, a ridicat un mare semn de intrebare asupra calitatii mele de pedagog. In plus, faptul ca in grupa era liniste si niciun copil nu plangea ca din gura de purcel dus la taiat, era o mare problema. Eu nu sunt ca ceilalti. Iar atunci cand nu esti ca ceilalti, exista un mare risc sa fii mai bun. Iar daca esti mai bun, inseamna ca ceilalti sunt mai rai. In concluzie, cei buni trebuie exterminati…

…si-a spus dadaca din grupa vecina si a inceput sa atace.

***

Dadacele din multe gradinite din oras sunt fete tinerele de la tara care, de obicei, locuiesc chiar in grupa, ceea ce este tinut „in mare secret”, desi, o buna parte din parinti si functionari de la Directie si Minister, isi dau seama de acest fapt. Dadaca din grupa mea era o fetita de 17 ani, dintr-un sat rupt de lume, slabuta, anemica, ca vai de capul ei, insa smechera – fata a inteles ca nu trebuie sa se certe cu nimeni si ca mielul bland suge la doua oi. Ceea ce si facea. Ma asculta si pe mine si pe toti ceilalti.

Dadaca din grupa vecina, de pe acelasi etaj – era o adevarat „fata babei” – grasa, rautacioasa, spurcata de gura si haina. Smechera si ea – fata a inteles ca „obraznicul mananca praznicul” si nu scapa nicio ocazie sa faca scandal. Iar eu eram o ocazie prea buna ca sa fiu ratata –  madama venita naiba stie de unde, cu o vorba prea neinteleasa si prea calma ca sa fie credibila. Cine nu e cu noi e importiva noastra.

Motive de „bagare in seama” erau cu duiumul. Un om ingenios intotdeauna le gaseste, pe cand un om inteligent nu trebuie sa le ia in serios.  Toate reactiile mea se reducea la incercarea de a-i aminti „domnisoricai” ca e aici pentru a lucra. Acestea, insa, se sfarseau cu o tirada demna de o mahalagioaca cu stagiu. Asta a durat pana in ziua in care s-a luat de copilul meu. Atunci i-am spus in fata sa dispara cat mai repede pana nu am facut moarte de om. Fetica s-a speriat. Nu-i saga sa vezi o madama cu unghiile curate care se infurie. A disparut. Iar eu mi-am luat copilul, obiectele pe care le-am adus pentru grupa, i-am spus dadacai mele, care nu stia incontro s-o apuce, „La revedere” si am iesit pe usa. Inutil sa adaog ca toate „colegele” s-au luat din urma mea sa ma convinga ca e un pas gresit si ca un astfel de job nu voi mai gasi – atat de linistit si fara mari implicari – decizia mea a ramas neschimbata.

Peste cateva saptamani m-au chemat sa-mi plateasca salariul de 750 de lei pentru o luna incompleta in care lucrasem in doua schimburi.

Iata asa a luat sfarsit cariera mea de educatoare. Si daca tot mi-am adus aminte de acest capitol din viata mea, amintiri ce au aparut in contextul unei discutii despre pericolele la care ne expunem singuri copiii, promit sa revin cu o postare dedicata securitatii copiilor la gradinita, un subiect interesant si prea putin luat in seama.

Ostasii Patriei

Ostasi ai Patriei

Gradinitile noastre sunt pline de soldatei. La ce bun atunci sa mai faci armata? O tara intreaga trece din frageda copilarie exercitiul supunerii, „pe loc repausului” si a injosirii. Copiii sunt fiinte care nu inteleg si la ei trebuie sa tipi. Cat de tin bojocii. Ca doar sunt surzi si retardati.

Tot la gradinita, micutii afla ca sunt lipsiti de talente, ca in ei nu poti avea incredere si ca o aparitie la televizor fara instructaj dur pe parcursul unei saptamani, va fi un fiasco total. Ca doar vor face colectivul didactic de ras.

La gradinita trebuie sa stai drept, sa declami poezii dubioase, sa raspunzi la aceeasi intrebare de cateva ori, tare, ca la numaratoarea matinala intr-o unitate militara, sa inveti pe de rost culorile, animalele si cuvintele in engleza.

La gradinita educatoarea are intotdeauna dreptate, ea detine adevarul in ultima instanta.

La gradinita, dadaca este cerberul grupei, care decide cine are voie sa mearga la veceu si cine se va alege cu o psihoza din cauza ca nu i s-a permis 3 luni la rand sa faca pipi in timpul somnului de amiaza. Deoarece asa trebuie.

Intru-un final, copiii odata iesiti de pe poarta gradinitei nu se pot deconecta de la programa „soldatei”. Acasa trebuie sa strigi la ei, deoarece asa au fost antrenati, trebuie sa lupti pentru fiecare zambet si vorba spontana atunci cand iesi „in lume”, trebuie sa le tai unghiile din carne, altfel vor fi scosi in cercul infamiei, organizat in fiecare dimineata de educatoare.

***

Ilinca nu are curaj sa-si tunda parul, scurt, cu breton, asa cum o facusem odata, cand nu mergea inca la gradinita. Dadaca nu-i da voie…

Buletin informativ

Dimineata

Tandem

Amurg

Am revenit la Chisnau, dintr-o vacanta apropae de vis, nu pe plajele cu nisp alb si palmieri in floare.

Amsterdamul a ramas asa cum l-am cunoscut exact cu 6 ani in urma. Asta da, stabilitate! Preturile au ramas aceleasi, lucrarile pentru un viitor metrou sunt inca in toi chiar in centrul orasului, aceeasi turisti, care nu stiu incotro s-o apuce in prima lor seara in capitala olandeza, spre Red Light District sau spre Bulldog, unul dintre cele mai populare coffee-shopuri. Mi-am lasat la Amsterdam cateva din lucrurile personale, fiind sigura ca ma voi intoarce.

***

Cat am fost plecata, coalitia mostruoasa s-a reunit din nou la gradinita si a pus la cale scenariul pentru matineul de primavara. Penultimul din istoria familiei noastre. Si, conform traditiei, Ilincai nu i-a revenit niciun rol. Eu m-am obisnuit deja ca fata mea  face parte din figuratie, fara nici cea mai mica sansa de a capata vreun rol principal. Si asta deoarece mama ei este o zgarcita!

***

In rest, Chisinaul m-a intalnit cu furtuna, gropi, noroi si un sofer de taxi care se lamenta la fiecare hop. Cand am iesit din masina si i-am intins 70 de lei, singurii bani moldovenesti pe care ii aveam, mi-a multumit foarte indelungat si mi-a urat sanatate, adaugand ca „celor care dau, li se intoarce inzecit”. Sper asa sa fie.

***

In fine, Happy Valentine’s Day! Nu stiu cum nu mi se intoarce limba sa spun asta in romana. Poate de aceea ca n-au putut americanii sa ma convinga ca dragostea trebuie sarbatorita o data pe an.

***

Fisa psihopedagogica sau cum aburesc gradinitile parintii

Cu o saptamana in urma, venind la gradinita s-o iau pe Ilinca, educatoarea mi-a intins un formular, urmat de rugamintea sa-l completez neaparat si sa-l restitui chiar a doua zi.

Am tacut. Am luat formularul fara sa vad despre ce este vorba. Ajungand acasa, am scos „fisa psihopedagogica” din geanta si in doua clipe am inteles ca eu n-o voi completa.

***

Fisa psihopedagogica pentru grupa mare, pregatitoare (copii 5-6 ani)

Primele puncte ale anchetei sunt obisnuite. Numele, varsta copilului, date despre starea sanatatii si adresa. Ei, partea cea mai interesanta incepe la punctul 3 si anume „Date despre familia copilului”. Intrebarile sunt destul de personale si tin de situatia familiala, spatiu locativ, profesia, functia si pregatirea scolara a parintilor.

Acest formular magic a murit odata cu decizia mea de a nu-l completa. Educatoarea insa nu a uitat pentru ce ia salariu si m-a atentionat de cateva ori sa nu uit ca asteapta „fisa” completata. La intrebarea mea cine are nevoie de aceasta informatie si in ce scopuri este stransa, educatoarea mi-a taiat-o scurt si matern (in sensul in care o mama autoritara nu-ti lasa dreptul la replica) ca „Asa trebuie!” Clar, nu?

***

Nu mai vreau sa comentez lung si cu nedumerire „in voce”.  Nu voi completa acest formular in vecii vecilor amin. Cine vrea sa stie in ce conditii locuiesc, ce studii am facut si ce climat interpersonal am in familie, sa vina peste mine cu serviciile sociale, nu sa-mi trimita o fituica anonima in care eu trebuie sa le povestesc cine e tatal copilului meu, cate camere am si cine se ocupa „in mod special de copil”.

***

Moarte formularelor anonime!

PS: sunt singurul parinte care nu a restituit formularul, ceilalti au raspuns la nedumerirea mea privind anonimatul fituicii cu „ei, asa trebuie cred ca”…

De la o luni

Lion, Franta PHILIPPE MERLE/AFP/Getty Images

Berlin, Germania Andreas Rentz/Getty Images

Azi dimineata a fost o premiera in viata noastra de familie. Dupa cateva luni de iesiri din casa la o ora inumana si imposibilitatea de a fi o mama „ca lumea”, 2011 s-a inceput cu dreptul – in sfarsit am dus-o pe Ilinca la gradinita. Ei bine, pentru a pastra numai partea frumoasa a lucrurilor, voi trece peste momentele penibile, cum ar fi imbracatul si bautul laptelui. Eu oricum m-am bucurat.

***

Azi pentru mine e prima zi de lucru oficiala, dupa 2 zile de vacanta. Asta insemnand ca cele 9 ore petrecute duminica la servici (de la 15 pana la 24) nu se iau in calcul, deoarece daca dadeam dovada de o organizare mai buna, le reuseam pe toate din timp. Sau poate nu…

Acestea fiind spuse, ma uit pe geam si, cum zice Ilinca, sunt trista. Unde e zapada de anul trecut? …daca era zapada, era poate si viata mai frumoasa, si dispozitia mai buna, si Craciunul pe vechi ar fi parut ca un Craciun pe nou.

***

Iar pentru cei care sunt intr-un gand cu mine, pentru cei care viseaza la zapada, la un oras frumos, pentru cei care se trezesc din ce in ce mai greu diminetile, pentru a merge la servici, pentru cei care suportarea sefului (sefilor) a ajuns la limita, pentru cei care nu pot trece indiferenti pe langa bradul din PMAN, intr-atat de urat li se pare, pentru cei care vor sa-si scoata copiii in oras si sa le daruiasca o poveste, afisez aici cateva fotografii selectate de prin Internet.

***

Cum zice mama, la cel sarac si pisica e…curva. Eu as parafraza, la cel sarac si zapada e …galbena.

***

Berna, Elvetia Peter Klaunzer / Keystone via AP

Villers-les-Nancy, Franta Alexandre Marchi / EPA

***

Pentru final am lasat cireasa de pe tort. Un filmulet filamt „amatoriceste” la Amsterdam inainte de Craciun. Cei care au fost acolo, votr intelege probabil de ce am privit aceste secvente cu gura cascata, care treptat s-a transformat intr-un zambet larg, dovada de fericire, bucurie, neincredere si putina invidie. Noi am locuit la Amsterdam un an (prima luna nu departe de locul unde s-a filmat), dar nu am avut noroc de asa zapada. Uite asa vreau sa fie si la noi!

 

 

Darea de seama de la matineu sau coruptia se invata la gradinita

Credit foto: Filomena Scalise

Toamna se numara bobocii si banii din plic. Pe care i-au pus parintii si i-au inmanat semi-jenati, semi-fericiti ca au de unde, educatoarei si dadacei. Se presupune ca aceste doua personaje se mai impart, dupa o formula demult prestabilita, cu „sefa” care, la randul ei, se imparte cu inspectoarea de la directia municipala, care la randul ei se imparte cu…, care…cu….etc.

Deci, am avut matineu. Dimineata, intrand in dormitorul copiilor, ca sa-mi imbrac fata, dau acolo peste doua mamici, demne membre a Comitetului parintesc. Femei, care sunt, in mod normal, in relatii foarte joviale cu educatoare. Domna X, blonda, lipsita de o inteligenta stralucita, se lanseaza intr-o ofensiva fara precedent in toata istoria mea recenta.

– …Iarasi refuzati sa dati bani?

Eu, care pana in acea clipa de adevar, am crzut cu naivitate ca nu se mai strang la noi la gradinita bani, pe dupa colturi si pe sub mese,  am tresarit:

– Pai, nu am fost informata ca iarasi strangem bani…- indraznesc eu sa ma apar.

– Da, ce noi trebuie sa informam fiecare parinte in parte?- sare a doua mamica, baiatul careia e indragostit de fata mea. – Deamu’ trebuie sa stiti ca la orice matineu se strang bani!

– Aaa, dar ati fi putut, cel putin, sa-mi spuneti care e suma pe care o strangeti…-indraznesc eu, in cele din urma.

Aici, insa, discutia noastra a luat sfarsit. Eu nu am primit niciun raspuns. Cat au strans ceilalti parinti- habar nu am. Stiind insa sumele care se practica la noi, nu e greu sa calculez cat a a vut de castigat sistemul nostru de invatamant prescolar de pe urma matineului fetitei mele. Si asta intr-o singura zi, intr-o singura grupa….

***

Intre timp, Ilinca a fost exilata, ca la fiecare matineu, in fundul salii. Ea a recitat doar 3 poiezioare debile. Inainte de matineu ea mi-a spus: „Eu sunt nimeni…”, „Cum asa?” „Pai Ilenuta e Fata Babei, Anisoara-Fata Mosneagului, Adriana- Toamna, iar eu iarasi nimeni…”

Despre belsug si sistemul nostru de invatamant prescolar

Pretutindeni oameni harnici roade-mbelsugate aduna,

Infratindu-se in munca si cantand de voie buna.

Nu, astea nu sunt versuri extrase din cartea mea de citire din clasa a II, pe cand eram inca in URSS. Astea sunt versurile pe care Ilinca le va recita la matineul de toamna!

De prin ce carti prafuite sunt scoase aceste ineptii? Care roade, fratilor? Care belsug si infratire? Copiii acum au conturi in facebook, zboara cu avionul si au Ipod din clasa a III! Chiar trebuie sa le umplem capul cu lucruri absolut inutile si, pe de asupra, inestetice?

Pentru mine matineiele sunt celebrarea gandirii inguste a unui sistem intreg care indobitoceste copiii. Princpipalu sa fie cu rima, da mai departe ce spun ei acolo…