Intre a scrie si a impleti

Bunica intotdeuna imi spunea cat este de important sa ai o meserie. Una din care vei putea castiga si atunci cand performantele intelectuale nu-ti vor mai fi de niciun folos. Sau una pe care sa o imbratisezi in momentul in care ai inteles ca doar lucrul cu mainile iti poate salva mintea de la naufragiu.

De multe ori ma gandesc, daca azi ar veni Dumnezeu la mine sau, cel putin, Sfantul Petru, si mi-ar spune ca imi lasa doar o posibilitate sa ma manifest si sa o aleg care e, i-as psune sa-mi lase lucrul manual – impletitul, cusutul, mesteritul de chitibusuri. Si las’ sa-mi ia scrisul si toate pretentiile de orator.

Atunci cand imi visez viata care va urma, ma vad mai des intr-un atelier in care am toate lanile din lume, de toate culorile si texturile. Unde ma pot plimba printre rafturile cu alpaca, vicuna, angora si lana de yak, unde am razboi de tesut pashmina, iar cashmirul este cel mai bun prieten al meu. Viata din visele mele este una in care sunt in perpetua cautare a combinatiei de culori perfecte, care, neaparat, trebuie sa fie una neasteptata, sau a moliciunii ideale pe care s-o poti simti cu pielea de pe buricele degetelor. In acea viata este multa mobila veche, gasita peste tot, de la cosul de gunoi, pana la pietile de vechituri, magazinele de antichitati si curtile batranilor, pecare o curat, o improspatez, o refac la nevoie.

Eu sunt omul care aduna. Sper intr-o zi sa pot gasi spatiul si sa-mi ascot la vedere toate comorile mele vintage, amestecate cu ceea in ce-mi reuseste sa unesc firele de lana. Atunci cred ca mi-ar fi suficient scrisul doar pentru a scrie povestea fiecarui obiect.

Mai jos am alcatuit o mica galerie cu unele dintre lucrarile mele. Fiecare ghem de lana folosit isi are istoria lui. Fiecare obiect impletit are o parte din sufletul meu, iar procesul este un act de meditatie. As vrea foarte mult ca energia, care e exclusiv una pozitiva si creatoare in momentul in care impletesc, sa se puna ca un puf de papadie care nu se mai desprinde, pe umerii sau capetele tuturor celor care imi cumpara lucrarile.

 

Friday Knits are un model nou!

De azi „Friday Knits” s-a facut cu un model full time. Desi are doar 8 ani, se descurca fantastic de bine cu pozatul. Mai mult decat atat, ceea ce-i sade unui model de 8 ani, ii sade bine si unei femei la orice varsta. Mai multe fotografii vedeti aici.

Friday Knits se joaca in curtea celor mici!

De azi, Friday Knits a scos din dulap si fulare-gulerase pentru cei mici. Este o colectie experimentala, cu doar cateva piese, pentru a vedea cum prinde la public. Toate fularasele sunt dintr-un amestec de lana si acril, foarte moi, foarte usor de intretinut si versatile – azi fular, maine incalzitoare de urechiuse. Pentru mai multe detalii si mai multe fotografii, accesati pagina Friday Knits de pe Facebook. Colectia va aparea acolo treptat.

Emotie de toamna

Aceste doua snood-uri sunt vedetele saptamanii. Si eu sunt totalmente indragostita de ele! Moi, usoare, rezistente, impletite din cateva tipuri de fir de mohair, nici nu-mi trece prin cap ce ar putea fi mai placut imprejurul gatului intr-o dimineata sau seara racoroasa de toamna. Dar, de unul deja m-am despartit. Si-a gasit o stapana cu ochii careia se potriveste de minune. Al doile e inca pe masa mea. Isi asteapta si el stapana.

foto si detalii: Friday Knits

Fetele „Friday Knits”

De cate ori vad o fata frumoasa, ii pun, imaginar, in jurul gatului unul dintre fularele mele. Daca o cunosc mai bine, o rog sa pozeze pentru „Friday Knits”. Iata asa a ajuns Maria in fata domniilor voastre.

Pentru a vedea cum ii sta Mariei in fularele „Friday Knits”, veniti pe pagina cu acelasi nume de pe Facebook.

Mici delicii de la Friday Knits

 

Friday Knits intra in sarbatori cu o deviza simpla – „Fiecare are dreptul la un cadou!” Chiar si colega pe care n-o puteti inghite.

Incepand de azi, veti gasi in fiecare zi cate ceva nou pe pagina Friday Knits de pe Facebook – ceva ce ar bucura ochiul, dar si simturile oamenilor care va inconjoara si pe care vreti sa-i vedeti zambind.

Friday Knits are un logo!

Eu am fost fetita cuminte anul acesta. Am tinut aproape toate promisiunile date de Revelion, am crescut si am devenit mai inteleapta. Mos Nicolae, care e foarte deosebit si original, mi-a pus in papuci o ciocolata si un logotip nou-nout pentru  „Friday Knits”. E un dar pe care il asteptam de ceva timp si care nu m-a dezamagit. Multumesc, Mosule!