Seara de seara

Intotdeauna am fost curioasa sa stiu ce fac oamenii cand ajung seara acasa.

De cand eram mica imi aduc aminte ca mama se ocupa de „gospodarie”, care incapea intr-un apartament de trei camere, seria 143. Uneori, noaptea, prin somn, o auzeam in bucatarie, amestecand in cratita sau in baie, spaland rufe. Atunci imi parea normal. Cand am crescut, insa, gandul ca eu dorm, iar ea sta incovoiata deasupra cazii si freaca albiturile, ma facea sa-mi pierd orice pofta de viata. Astfel, din experienta de viata in experienta de viata, am ajuns sa-mi petrec serile altfel decat faceau parintii mei si semenii lor.

***

Eu astept seara cu nerabdare. Sa vin acasa, sa-mi regasesc familia, sa-mi citesc cartea, sa impletesc al treizeci si cincilea fular, sa fotografiez bucatele de viata, sa gatesc ceva, stiind ca nu sunt impusa de nimeni, sa privesc „Grey’s Anatomy”, sa-mi sun prietenile, sa planific o noua escapada, sa discut cu mama, s-o culc pe Ilinca si sa stiu ca mai am doua ore doar pentru mine.

***

Ce fac ceilalti oameni cand vin seara acasa? Cei casatoriti? Cei casatoriti cu copii? Celibatarii? Mamele singure? Cuplurile? Cei care traiesc intr-o familie mare, impreuna cu copii si bunei? Mai au chef sa faca ceva pentru ei? Sau totul se reduce la mancare-televizor-somn? Sidaca da – de ce?

foto: fotografia este o parte din rutina mea zilnica, inclusiv serala :)

Un week-end petrecut prin bloguri

Lasati geamurile si usile deschise, sa intre vara! In ajun de week-end, tot ce va pot dori e un drum fara hopuri spre locurile in care visati sa ajungeti, fie acela doar satul parintilor. Insa, cu cei care raman acasa vreau sa ma impart cu ultimile mele descoperiri virtuale. Trei site-uri luminoase, colorate, gustoase si practice.

The Travel Files, frumos, frumos si iar frumos. Locuri de vis, case cu decoruri impresionante. Multa inspiratie.

Sweet Paul Magazine, o revista in format electronic ce trebuie neaparat rasfoita pentru o sumedenie de retete gustoase, varatice si usor de preparat. Pentru cei, insa, care nu-si gasesc locul la bucatarie, sunt cateva idei de furat din ale decorului, accesoriilor si, pur si simplu, imaginilor frumoase.

es-cuisine – un site pentru cei care mananca cu ochii. Nu-l ratati in cazul in care aveti nevoie de ispiratie sau in cazul in care invatati arta fotografica.

***

Un inceput de week-end frumos! Si nu uitati, frumosul e acolo unde suntem noi.

foto: coperta the style files, The Travel Files, Sweet paul, es-cuisine

Marea se ascunde in scoici, asa cum visele se ascund in ochi

Această prezentare necesită JavaScript.

In visele mele, eu traiesc langa mare. Iar scoicile imi sunt cele mai bune prietene. Acum am vise, scoici, dar nu am marea. Insa, am auzit ca daca mergi inainte, fara a te opri, atunci cand cineva te trage de maneca, fara a te intoarce, cand cineva te striga pe nume, promitandu-ti zile mai bune, numai sa revii – ajungi la mare.

O zi buna tuturor si nu renuntati la vise.

Lectia de fotografie si deliciile din orgada bunicii

Ambele mele bunici aveau cate un dud in ograda. La una era rosu, la alta – alb. Ambele bunici au murit, iar soarta duzilor a fost una diferita. Intr-o ograda, dudul alb mai domina peisajul, cel rosu, insa, demult nu mai este.

Mi-au placut intotdeauna dudele si eram foarte curioasa sa gatesc ceva din ele. Am ramas, insa, dezamagita de rezultate, chiar si de cele facute de oameni cu scoala culinara italiana. Dudele sunt bune asa cum sunt, proaspete, culese din copac sau de pe jos. A apropos, mancand dude niciodata nu m-am gandit ca ar fi folositoare – imi pareau prea mici si prea neluate in seama, insa, adevarul e altul, unul foarte incurajator: dudele negre contin numeroase proteine, albuminice si lecitine. Indiferent ce-ar fi insemnand asta, suna bine si sanatos.

***

Si pe final o istorie din viata. Sudul Frantei, anul 2003. Curtea unui cuplu care a produs toata viata un vin rosu foarte bun. Langa casa se inalta un dud frumos taiat, cu un scranciub sub el. Eu, tanara nevasta, ma legan in scranciob si ciugulesc cate un fruct, care o sfarseste drept la mine in gura. Cuplul, si toti cei din anturajul lor, sar intru salvarea mea.

-Nu, nu manca din acest copac! El e doar unul decorativ, aceste fructe nu se maninca!

-Cum asa? Pai asta e copacul copilariei mele! Eu le mancam si de pe jos!

– Cum asa? Noi de cand il avem (vreo 20 de ani) nici n-am indraznit sa gustam…

Pai iata, dragii mei, nu va fie frica sa descoperiti lucruri noi, gusturi si texturi noi! Si inca ceva – niciodata nu e tarziu pentru o noua descoperire.

 

Hai la coltunasi!

Ce poti face cand afara ploua, iar vantul transforma iesirea afara intr-o activitate primejdioasa? Corect! Stai in casa si maninci ceva bun. Asta am facut si eu, datorita Ilincai, care a pus la munca toata lumea, iar singura a fugit la joaca. Multumesc, fata mamei! (Ai prins repede repede lectia vieti)

PS: Cei mai buni coltunasi sunt a doua zi, prajiti pe unt!