Accesoriul must have

Cel mai frumos accesoriu al unei femei este copilul.

***

E alegerea fiecareia sa poarte sau nu accesorii. Eu sunt, insa, o impatimita a micilor detalii. Si, desi, am o coelctie remarcabila de bijuterii, Ilinca este cea care mi se portiveste cel mai bine, in orice anotimp.

***

Stiu se vor gasi dintre cei pudici si bigoti, care se vor grabi sa-mi reproseze ca egalez o creatura a lui Dumnezeu cu un obiect artizanal (sau nu, depinde de gusturi si educatie). Le-as sugera sa inceteze si sa recunoasca ca nicio crema antirid si nici un colier lucrat in argint si perle gri, nu pot fi mai eficiente sau mai atragatoare decat prezenta, alaturi de femeie, a unui copil cu pielea frageda, cu parul matasos si ochii limpezi.

Am decis demult ca atunci cand fibra mea de femeie, crescuta alaturi de o mama care purta parfumuri frantuzesti (cand toata lumea nu avea decat „odekolon” de la „Univermag”) si care avea cate o preche de pantofi la fiecare tinuta, va incepe sa se gandeasca la un Botox bine-meritat, sa nu ma las sedusa de „glamurozitatea” deciziei si sa mai nasca o data.

***

Copiii sunt bijuteriile vietii.

foto: victoria varzari

Viata la tara vazuta de Ilinca

Vacanta la tara o bucura intotdeauna pe Ilinca. Unde mai poti tine in brate doi catei odata? Sau un catel si un motan? Unde mai poti fi lins de vaca si unde mai poti suge biberonul vitelului? Am lasat-o sa faca ce-a vrut, desi am strigat de vreo doua- trei ori, asa, de forma, sa nu creada gazdele ca nu e niciun fel de lege in familia noastra.

***

Cineva mi-a spus ca ar trebui s-o duc sa-i fac teste sa vad daca nu a inhatat vreun parazit. Poate e un sfat cu cap, eu, insa, nu ma grabesc sa spulber magia celor 3 zile pline de papadii, sanacadele, mierea-ursului, miros de vaca, lapte acru, cozonaci si multa, multa iarba pe care am pasit ambele cu talpile goale.

Portret de familie fals

O fotografie ce pretinde a fi una din arhiva familiei. Adevarul este ca am gasit-o cu cativa ani in urma intr-un magazin de antichitati, undeva in sudul Frantei. De atunci incerc sa colectionez fotografii de la inceputul secolului trecut in care pozeaza diferiti oameni. Imi place sa privesc aceste poze, sa ma gandesc ca fiecare persoana a avut istoria ei, cu o zi de nastere, cu diverse evenimente, care mai bune, care mai rele si ca toate au trecut si uite acum, peste decenii, din om a ramas numai o fotografie, pierduta prin vreun magazinas de antichitati. O fotografie ce poate fi achizitionata cu 1 euro, 10 koroane, 2 lire turcesti etc.