Rochia. Sau despre tortura cabinei de proba.

Numai eu ma simt o curca mioapa cand ma vad in oglinda cabinei de proba de prin magazine? Desi, daca sa fiu mai exacta – curca supraponderala mioapa. Care se invarteste stangaci in fata oglinzii. Si raspunde, cu voce ragusita de emotie si spaima, „Totul e super!”, consultantei care trebuie sa-si justifice prezenta in acel magazin, rugandu-se in gand la toti sfintii si la Maica Precista ca nu care cumva sa-i treaca demoisellei prin cap sa dea la o parte perdica si sa ne vada in toata splendoarea noastra de femeie venita sa probeze tinute.

Intotdeauna am fost si inca sunt sigura ca astia de prin magazine instaleaza intentionat oglinzi cu defecte. In care sa ne vedem grase si urate. Si in care nicio rochie, pantalon, fusta sa nu ne sada bine. Ca noi sa intelegem, odata si odata, ca aceste haine au fost gandite si croite pentru Kate Moss si sosiile sale.

In fine, eu ma simt mizerabil intr-o cabina de proba. Din aceasta cauza nu probez aproape nimic. Cumpar asa, la ghici. Si evident, multe haine nu-mi vin.

Ieri, insa a fost diferit. Cautam o rochie de cocktail pentru un eveniment din seara asta si nu puteam sa scap de cabina de proba.

Numai eu stiu cum am trecut prin cele 7 porti ale Iadului (o fi 7 oare?), scotind de pe mine hainele ude leoarca si tragand pe cap rochiile cusute parca pentru a-mi aminti ca am solduri prea late si talie prea subtire si ca asta a iesit deja din moda.

Domnisoara, insa, a fost la inaltime. Eu nu stiu cum as fi rezistat in locul ei sa nu pufnesc in ras la vazul unei femeiusti plouate, desculta pe dusumeaua de lemn, invartindu-se aproape ca gratios, pe varfurile degetelor, ca o balerina codasa, in fata oglinzii din sala de vanzari.

– Nu trebuia sa va scoateti sosetele- a spus ea reconfortant, parca intentionat concentrandu-si privirea asupra picioarelor mele goale.

Eu o inteleg. Sa ma privesti in rochia cu maneci bufante si linia fustei prea ingusta era greu.

Dupa inca cinci tentative de a ma preface ca imi sta orice croiala, am tras pe mine varianta cea mai clasica. Rochie neagra, cu maneci lungi din dantela.

Domnisoara a fost onesta. Sau draguta. Sau ambele.

– Alegeti-o pe asta. Poalele va avantajeaza silueta.

Vroiam s-o pup. Pentru ca era un inger pazitor si nu m-a lasat sa ies de acolo cu un model prea sofisticat pentru soldurile mele si sa am motiv de suferinta toata seara de azi, deoarece, cu siguranta, la momentul iesirii din casa as fi observat ca arat ca o nanasica paparuda mioapa si m-as fi chinuit sa ma ascund prin toate colturile la serata mondena cu pricina. Si mai vroiam s-o pup, de aceea ca domnisoara mea sedea semi-intinsa pe o bancheta moale, in swetshirt si blugi, foarte relaxata si naturala, ca o amica ce te priveste cum te chinui si care are menirea sa te calmeze. Ca de, eu ca si orice curca supraponderala mioapa detest consultantele la patru ace, cu limba spurcata si privirea de printese de Monaco.