Vesnicia s-a nascut la sat. Si a murit tot acolo.

Vesnicia s-a nascut la sat si a fost omorata tot acolo. Intr-un lan de porumb copt. Snopita in batai. Cu picioare aplicate pe rinichi. Cu harlete in cap. Cu cozi de sapa la talpi. Pana nu a ramas nici amintirea de la ea.

***

Cand a auzit ca vreau sa-mi iau casa la tara, singura, ca na, sunt mare si pot sa-mi iau o casuta la margine de sat, parintii mei au fost foarte sceptici. „La sat e periculos pentru o femeie singura” mi- a spus tata. „Iar pentru o femeie cu o fetita, e inzecit de periculos.”

Mama a fost pe aceeasi unda „In satele noastre, singura, fara barbat, nu ai ce cauta. Iti place tie sau nu.”

Eu i-am ascultat, dar nu am vrut sa-i cred. Si sufletul meu a plans de jalea visului cu casuta din prerie, locuita de o tanara femeie singura si ingandurata, care creste flori si pliveste straturile cu morcov.  Dar aceasta nu e decat o digresiune lirica.

***

Eu nu stiu in ce secol traim. In ce epoca. Si de cate ori ma intreb ce se intampla, ma tem sa nu cad in patetism si dramatism. Si, apoi, ma gandesc ca poate intotdeauna era asa, doar ca eu eram prea mica si nu stiam. Sau poate nimeni nu stia, dar astfel de cazuri existau. Pe timp de razboi, cu siguranta existau.

Doar ca noi nu mai suntem in razboi. Poate doar in razboi cu noi insine. Uneori ma gandesc ca degeaba suntem speriati cu Iadul. Iadul e aici. El a luat locul vesniciei. Nascute si omorate la sat. Intr-un lan de porumb copt. De cativa haiduci in spuma tineretii, in drum spre casa de la discoteca din satul vecin.

Imagine

sursa: prime.md