Sfinte mucenite intru ale maternitatii

1236439_653458014678070_1383537310_n

Noi vrem sa fim respectate si tratate ca niste oameni maturi, integri, insa continuam sa ne purtam ca niste pustoaice care se tem sa fie prinse cu mita-n sac.

Fumam in spatele cladirilor sau intr-un ungher mai ascuns din casa, cand sotul, parintii, socrii, copiii nu ne vad. De parca nu am avea si noi dreptul sa facem ceea ce ne place.

Ne fortam sa zambim si sa raspundem ceva traditional, atunci cand suntem intrebate „Cand aveti de cand sa faceti copii, ca au trecut 3 ani de la nunta?”. Desi, in adancul sufletului, stim ca nu ne dorim copii. Sau ne dorim doar copii si la intrebarea „Cand ai de gand sa iesi la lucru?” nu raspundem ceea ce credem, de fapt,  „Niciodata”.

Acest dublu joc epuizeaza. Traditia care ne impune sa ne „cunoastem locul” face din noi niste schizofrenice. Simtim una, facem alta. Sau facem ceea ce simtim, dar o facem pe ascuns. Sentimentul vinovatiei nu ne mai lasa…

Pe perfecte.md a aparut un nou opus cu semnatura mea. Si nu e la tema fumatului, cum au tendinta sa creada unele cititoare.

Si pana la urma, daca ar fi doar la tema fumatului – care e problema daca fumam in fata copiilor nostri, fumatul facand parte din viata noastra? Care e diferenta intre un tata care fumeaza si o mama care fumeaza?

Nu e aceasta oare ipocrizie? Aceasta dorinta nestavilita de a fi exemplare, perfecte, fara cusur, sfinte mucenite.

Nota: fumatul in fata copiilor e daunator, atat cel al tatalui cat si cel al mamei. Ma refeream la faptul ca un copil cunoaste ca tatal e fumator, pe cand, aceeasi realitate despre mama e din domeniul tabu-ului.