Money, money, money

De vreo doua-trei luni, in sfanta zi a salariului, pun deoparte cate 500-600 de lei. Ma pregatesc pentru ziua cand voi iesi la pensie. M-am ticnit. Astea sint cuvintele mamei. Mie, insa, imi place sa spun ca sint un om responsabil si constient care se gandeste la viiotrul sau fara sa astepte ceva de la stat.

In orice caz, cand voi avea vreo 60 de ani (sa dea Domnul sa ajung!) si voi trage alene prin pai un Daiquiri undeva pe malul Marii Mediraniene – voi fi cea mai ticnita dintre ticnite. Pana atunci, insa, luna de luna, cu ochii plini de un albastru azuriu, cu maini blande, dar puternice, voi strange in cutiuta care sta la balcon in dulap, cate 600 de lei. Cand veniturile mele se vor dubla, aceasta suma se va tripla. Evident, m-am gandit si la eventualele inflatii, crize financiare, force majoruri si alte bucurii din viata oamenilor care au descoperit fericirea de a strange bani. Dar, sa nu ne grabim – problemele trebuie rezolvate in masura in care ele apar. Pana una alta, 600 de lei exista si inca vor exista. Cel putin pana ies in urmatorul concediu de maternitate.

***

De azi inainte – nicio postare fara o concluzie moralista!

Dragi femei, vorba ceea „amu e amu”, cat sinteti tinere, cat aveti un venit, un barbat, un tata sau o mama, un frate – care va poate ajuta in caz de foamete – nu va leneviti, puneti deoparte cate ceva. Cel putin 200 de lei lunar. Acum poate sa va para ca e o nimica toata, dar peste 10 ani veti simti diferenta. Desigur, cel mai bine ar fi sa dedicati acestui fond 10-20% din venitul lunar, dar cine e perfect?

Ah, si inca. Lumea zice ca trebuie sa ai o gena speciala pentru a economisi bani. Tot lumea spune ca aceasta gena nu fiecare om o are. Eu, slava Domnului, am aceasta gena. Stransul banilor e una dintre ocupatiile care imi aduc cea mai multa bucurie. Si cu cat mai putini bani am, cu atat mai mult ma bucur, deoarece in astfel de luni trebuie sa-mi folosesc creierul, inventivitatea si toata fantezia de care sint in stare. Si vara s-o duc pe Ilinca la mare. In Turcia.

Asadar, daca nu aveti aceasta super-gena, cresteti-o, educati-o, cultivati-o! Exact ca pe o perla. Disciplina bugetara (parca vorbeste Angela Merkel), gandire constructiva, cheltuieli planificate si o viziune pozitiva asupra lumii si …veti face minuni!

Intre timp, strangand bani, nu deveniti paranoice. Fiti darnici. Dar din dar se face rai. Eu cred cu sfintenie in asta. Mai mult decat in disciplina bugetara.

foto: aici

E sambata-iesiti afara!

Toamna

Foto: arhiva pesronala, toamna 2009

Sper ca mai sunt din cei care nu cad in capcana moldovanului si-si dedica sambetele curateniei. Pentru curatenie sunt celelalte 5 zile din saptamana. Insa, ar fi cu mult mai simplu, daca curatenia s-ar pastra de la sine, prin mici gesturi cotidiene, astfel sambetele ar fi salvate de la moarte silnica, iar gospodina din noi, fericita.

Asadar, e sambata, e toamna si e soare. In astfel de zile, e bine sa-ti iai copilul din fata ecranului (infirentent a carui ecran) si sa-l scoti afara. Unde anume afara? Atentie, dau mai jos o lista pentru „bugetari”:

* Daca esti ca si mine, fara masina, poti sa urci in troleibuz si sa cobori la statia Universitati Pedagocice, sa mai faci vreo 10 metri pe jos si sa intri in Dendrariu. La Dendrariu copilul va avea cel putin 2 motive de bucurie. Primul, va vedea peste 12 perechi de miri si mirese, care se vor fotografia in cele mai caraghioase posturi. Al doilea motiv de bucurie va fi posibilitatea de explorare a zonelor mai putin apropiate ale acestui parc, care ofera senzatia aflarii intr-o padure veritabila. La Dendrariu mai poti face si un picnic. Cel mic va fi foarte incantat, iar odata ajuns acasa, te va inebuni cu intrebarile despre urmatoarea escapada urbana. Intrarea in Dendrariu costa doar 1 leu pentru parintii care isi insotesc copiii.

**I-ati copilul la piata! Oricare ar fi ea, Centrala, de la Ciocana, Botanica sau Telecentru, piata ofera culori extraordinare si miresme ametitoare. Lasa-l pe cel mic sa-si aleaga fructele, legumele, sa interactioneze cu vanzatorii, care de obicei sunt destul de „colorati”. Ajungand acasa, ai toate sansele sa-l faci sa manince legume!

***Nu evita Cimitirul Central, de pe strada Armeneasca! Chiar daca ai impresia ca cel mic va fi speriat, sa stii ca gresesti. Cimitirele sunt locuri foarte curioase pentru copii. Cei care stiu deja sa citeasca, vor analiza fiecare mormant pentru a descifra inscriptia si vor alcatui, cu ajutorul tau, istoria fiecarui decedat. Avantajul este ca, plimbandu-te cu el prin cimitir, ii vei putea demonstra niste cunostinte istorice si multa ingeniozitate.

****Chiar daca nu ai unde zbura, du-ti copilul la Aeroport! Ajungand acolo, urcati la etajul 2, de unde se vede pista de decolare si unde cel mic se va distra, privind avioanele. Tot acolo sunt 2 baruri, unde pot fi comandate sucuri, iar pentru mamici si tatici- cafea espresso foarte buna.

*****Iesiti la plimbare! Aceasta optiune e cea mai simpla. E destul sa iesi din casa si sa pornesti intr-o anumita directie. Dar e bine si fara directie! La plimbare puteti invita vecina, bunica sau bunicul, sau pe ambii,  prietena pe care nu ai vazut-o de un car de ani, dar pe care nu vrei s-o chemi acasa, deoarece nu e destul de curat, DEOARECE SAMBATA TU O DEDICI COPILULUI.

Cat despre mine, eu imi voi lua copilul si voi vizita niste rude cu alte rude pe care nu le-am vazut de-o vesnicie. Cam incurcat a iestit, dar cu rudele e intotdeauna asa!

Maine vom merge la circ. Dar asta e deja e din alta poveste. Din cea in care ai nevoie de ceva bani ca sa-ti distrezi copilul. Despre ea, sambata viitoare.

Lectia de economie

Credit foto: Michelle Meiklejohn

Cartela mea bancara este cea mai rea prietena dintre toate pe care le am. Stiti si voi din astea – te ajuta la momentul “potrivit” ca mai apoi sa descoperi ca ai lasat un maaaare gol in buget (si in suflet). Din aceasta cauza, ma stradui sa uit de ea. Pur si simplu, o las acasa sau intr-un colt al portmoneului sub un teanc de facturi si bonuri fiscale (pentru asta e nevoie de un portmoneu dintr-acelea serioase).

Mai am insa si alte metode de economisire. Astfel incat, intr-o buna zi ma pot trezi cu o pereche de pantofi de mai mare dragul (a propos, mai tineti minte, nu suntem atat de bogati ca se ne cumparam lucruri ieftine). Iata 3 siretlicuri care la mine prind:

1.    Fac totalurile cheltuielilor zilnice. In fiecare seara ma uit ce mi-a ramas din cei 50 de lei pe care i-am pus in portmoneu dimineata. Daca imi ramane ceva, pun acesti bani deoparte, in plicul cu inscriptia “Rest”. Mie imi raman in medie 7 lei pe zi, intr-o saptamana ies cu vreo 60 de lei castigati lejer. Deci, intr-un an economisesc intre 2500 si 3200 de lei. Normal.

2.    Strang toti banutii pe care ii intalnesc in cale. Cum zice unchiul meu “de ce sa-i las? Sa creada Dumnezeu ca sunt prea bogat si sa nu-mi mai dea nimic?” (apropos, am citit pe blogul unei americance ca timp de 2 ani a strans toti centii, pe care oamenii pur si simplu ii ignorau, ca sa-si poata lua un Ipod la care visa). Eu pot sa spun doar ca la noi de un Ipod nu-ti poti strange nici in 4 ani, in schimb, te alegi cu aproape 200 de lei la sfarsit de an si asta doar din contul celor 50 de bani ne-ignorati  de tine in drum spre casa, scoala, magazin.

3.    O alta metoda, pe care o foloseam mai inainte, e sa pun deoparte in fiecare zi cate 10 lei. Cand stai si te gandesti, ce-i asta 10 lei? Niste cheltuieli marunte. Pai iata, daca strangi 10 lei timp de un an ajungi sa ai 3650 de lei tocmai inainte de Revelion. Si asta e real. Si pica bine. Pe bune.

***

Acum, cand pana la Craciun au ramas (doar) 10 saptamani, e timpul revizuirilor de cheltuieli, metodelor de economisire si, cine stie, poate  cineva se va inspira si din micile mele manevre financiare.

Viata pe muchie de buget

Credit foto: Boaz Yiftach

De multe ori se intampla sa fiu la magazin si sa aud copii care vor in ruptul capului ceva. Pe copilul niorcait mai pot sa-l suport. N-o pot suporta insa pe mama care ii spune verde in ochi ca nu poate sa-i cumpere lucrul dorit, deoarece nu are bani. Asa e si corect, copilul trebuie sa stie ca viata e grea. Dar atunci cand este vorba de un suc mic, de un chupa-chups sau alt delicates de-al copiilor, nu intarzii sa ma irit si sa-mi fac concluzii. Mama nu s-a invatat sa faca contabilitate domestica.

***

Cu putina creativitate si  cateva miscari corecte, poti trai destul de lejer cu un buget  restrans. Iar calculul chletuielilor poate deveni o ocupatie destul de interesanta. Despre experienta mea proprie in ale aritmeticii de portmoneu, despre siretlicurile de femeie independenta si mama singura, va voi povesti in seria “Viata pe muchie de buget”.

***

Iata ce am inventat eu  pentru a cheltui cu cap (lucruri care, evident, fiecare crede ca le inventeaza singur):

1.    Imi fac un buget lunar pe care il repartizez in diferite plicuri. La moment am 5 plicuri. Pe unul e scris „Mancare si alte cheltuieli domestice”, pe al doilea “Servicii comunale”, pe al treilea „Chirie”, pe al patrulea „Rest”, iar al cincilea poarta falnicul nume de „Rezerva de stat”;
2.    Stabilesc un buget zilnic. Acum imi permit sa cheletui 50 de lei pe zi. Nici mult, nici putin. Din banii astia imi platesc deplasarile prin oras si cumparaturile la zi.
3.    Fac totalurile cheltuielilor. In fiecare seara ma uit ce mi-a ramas din cei 50 de lei pe care i-am pus in portmoneu dimineata. Daca imi ramane ceva, pun acesti bani deoparte, in plicul cu inscriptia “Rest”.

***

Daca vrei sa afli cum e posibil sa economisesti 3650 de lei pe an fara nici un stres, sau cum sa te trezesti cu inca vreo 2000 de lei inainte de revelion, ramai pe fir :)