Ziua mamei

E prima duminica, din multe-multe duminici, in care am ramas singura acasa. Si sunt fericita.

Ma simteam la fel si cu 10 ani in urma, cand eram mai tanara, mai supla si minus un copil. Acum, insa, stiu sa gust din fiecare ora libera pe care o am, fara sa astept „ziua ceea” cand totul va fi perfect, eu nu voi avea niciun cos pe fata, parul va arata fantastic, iar in fata casei ma va astepta nepotul lui Jackie Onassis.

***

Azi e ziua pe care mi-o dedic in intregime.

Acum cativa ani, am descoperit secretul, pe care nimeni nu se grabea sa mi-l spuna: conditia de baza a fericirii unui copil este fericirea mamei lui. Iar cum fericirea este la indemana oricui, eu am decis sa o culeg asa cum Ilinca culege papadiile: mult, indelungat si cu placere.

***

Azi mi-am scos bicicleta la plimbare. Era si timpul, deoarece, sarmana se transformase intr-un cuier multifunctional. Doua ore de pedalat mi-au adus atata bucurie, de parca as fi facut inconjurul lumii (desi am incojurat stadionul de langa casa).

Azi, pedaland, am intalnit o alta mamica. Una frumoasa si puternica. La fel, pe bicicleta. Prezenta ei m-a bucurat si m-a inspirat.

Azi am privit indelung florle pe care le-am sadit in fata blocului. Am admirat puii de tei care au fost saditi de vecinul de la patru. Mi-am salutat vecinul de la doi, impresionat de bicicleta mea.

Simteam cum fiecare celula in mine se bucura. De soare, de verde, de viata.

***

Morala este simpla. Si arhicunoscuta si megavehiculata. Bucurati-va de fiecare zi, deoarece ziua cea mare nu exista. Ea tot o zi e. Si are exact 24 de ore.

O dupa-amiaza de duminica

Pietricele

Pietricele si floricele

Restaurantul casei

Avem de toate...

Asa a fost dupa-amiza noastra. Timp in care am reusit sa trag o fuga pana la servici si la piata second-hand de la Ciocana, manata de un moment de inspiratie.

Mituri duminicale

Sex and the City, candva Biblia mea

Am vrut sa scriu despre altceva. E duminica seara, sunt acasa cu familia, am mancat doua felii de tort, am baut ceai, am „discutat”  cu mama despre vecine, rude, cunsotinte si imi venea sa scriu ceva despre omenie, dragoste, valori familiale si duminici alaturi de cei dragi.

***

Ilinca a fost prima care mi-a dat peste cap planurile. Fata mea de dimineata nu-si ia ochii din Nindendo Playstation si sfarama, fara pic de jena, tot mitul pe care mi l-am cladit ani la rand despre duminicile in familie si implicarea copiilor in activitati creative. Odata cu jocul in mana, nu-i mai pasa de nimic!

Apoi, la mama a venit o prietena cu nepotica sa de 3 ani. …Si mi-a distrus al doilea mit. Vocea de clopotel a fetei nu mi-a trezit nicio emotie. Am gasit puteri sa mimez doar primele 5 minute un interes fata de acest pui de om. In aceasta dupa-amiaza am inteles ca nu mai vreau copii. Cel putin, nu acum, nu aici…

Am ajuns oare la varsta cand orice se maninca cu o doza sanatoasa de scepticism? Cand iti lasi usor copilul sa se zombeze cu jocuri de calculator, numai sa-ti dea pace sa citesti cartea pe care ai pornit-o cu jumate de an in urma, cand un copil mic se asociaza, in primul rand, cu bataie de cap, nopti nedormite si sani lasati, decat cu dragoste, caldura si miros de lapte cald, iar posibilitatea de a te casatori a doua oara este direct proportionala cu gradul de independenta pe care ti-o poate oferi potentialul mire?

***

Cred ca ar trebui sa citesc carti de dragoste. Cred ca ar trebui sa-mi fac o terapie cu filme romantice cu Meg Ryan. Si sa zambesc mai des, si sa ma las sedusa de necunscuti senzuali …Mda.

Micul dejun

Mic-dejun olandez

Ilinca isi ia micul dejun duminical in pat. Poate sunt o mama rea, poate sunt un parinte lipsit de orice dar pedagogic, dar nu stiu cum sa-mi conving copilul sa manince la masa. Si trebuie oare? Demult am renuntat sa lupt in numele unor principii artificiale, adunate de prin carti sau auzite de la lume.

Si apoi, trebuie sa recunosc, ca aceasta derogare de la regulile generale de conduita, imi permite sa am o dimineata linistita. Nu trebuie sa fac observatie la fiecare muscatura de paine, nu trebuie sa ma enervez ca dulceata a curs din lingurita si ca pisica iar a trecut cu coada prin farfuria cu terci. Eu imi iau micul-dejun in bucatarie cu o carte in fata, sorbind, in ritmul meu, din ceasca de ceai. Ilinca sta si ea linistita pe pat, isi priveste emisunea de week-end pe TV5 si molfaie, in ritmul sau, painea cu unt.

Asta e pretul platit pentru o duminica linistita: un mic-dejun separat.

duminica/yardsale/craciun

Am avut o duminica deosebita. Una din acele duminici cand te simti bine si cald, cand iti place sa privesti televizorul, cand poti manca o prajitura fara a te gandi la cele cateva sute de calorii in plus, cand te poti plimba dintr-o camera in alta fara treaba, cand copilul e langa tine si tu esti copil. Am avut o duminica la mama acasa.

***

Am fost la yardsale. Nu, asa: am fost la „yardsale”. Am fost si am ramas dezamagita. Eu cand merg la yardsale vreau sa cumpar lucruri uzate, pahare fara pereche, cani de ceai din epoca sovietica, cravate pioneresti, poate niste gulerase din dantela de la uniforma de altadata, niste sandale din care purtau fetele pe timpuri, vreo doua numere ale revistei „Femeia Molovei”, niste manuale de „Istorie noua”, bluze inflorate, genti de piele, sticle de la chefir si lapte. Normal ca nu am gasit nimic din cele enumerate. Am gasit doar bijuterii hand-made. De care sunt satula. Numai FIMO peste tot, numai ursuleti, soricei si iepurasi, floricele, bentite, margeluse. Toate la fel, vesele, colorate si pozitive. S-au scapat moldovenii la accesorii din lut polimeric si nu se pot opri. Astept un yard-sale veritabil. Cu preturi de yardsale. Adica de la 10 lei la 200 maximum. Si nu cum am vazut azi, o bluza vadit purtata, la 200 de lei! Yardasale inseamna sa poti cumpara un set de accesorii pentru ceai (vas pentru zahar si vas pentru frisca) din argint cu doar 2 euro.

***

Craciun fericit! Inca o data. Chiar daca maine incepe o noua saptamana, e ultima saptamana din acest an. Avem 5 zile pentru a scrie povestea lui 2010. Curaj!