Femeile frumoase tot sunt inselate

Imagine

Monica Bellucci si Vincent Cassell divorteaza. Gurile rele spun ca el si-a gasit o iubita. Si ca ochii care nu se vad se uita, cei doi locuind in orase diferite, desi tanti Nastea ii oferea intotdeuna ca exemplu de relatie reusita – doua case, doua orase, doi oameni care se respecta si isi respecta spatiul intim. Dar nu a mers.

Ca sa vezi, femeile frumoase si extrem de crocante tot pot fi inselate. Si ele pot deveni neinteresante pentru cineva. Obositoare. Obisnuite. Repetitive. Redundante. Sau, pur si simplu, goale.

Sau poate ea il gaseste plictisitor deja. Si toate pozele astea cu el prin reviste si tabloiduri. Si hainele ce si le ia. Si declaratiile patetice. Cum a putut ea sa-l suporte atatia ani? Si de-ar fi un amant ca lumea, dar nu…nu-l duce capul si orgoliul. Si numai femei in jurul lui. Tinere. Agasante. Si el care se umfla in pene, ca un cocosel la prima gaina.

Pana la urma nu conteaza. Oamenii obosesc unii de altii. Intr-o zi gluma lui nu mai e gluma, ci prostie crasa. Intr-o zi, ea nu mai este femeia frumoasa pentru care era gata sa sparga capete si sa scoata ochii tuturor celor care o priveau, atat de dorita era. Sau s-o asculte ore in sir, s-o priveasca dormind. Ea a redevenit o femeie oarecare.

foto: dailymail.co.uk

Divortam corect

Imagine

Berlusconi e liber. Grabiti-va, fetelor! (ce-i drept, se zice ca „papi” are o logodnica cu 48 de ani mai tanara, dar eu totusi cred in moldovencile noastre.)

In toata aceasta istorie gen „Si bogatii plang”, eu tin cu Veronica Lario, fosta sotie a lui Il Principe care i-a nascut 3 copii si care a stiut sa scoata 3 milioane de euro din fostul sot…lunar.

Morala este urmatoarea: sotii trebuie ingrijiti, bine hraniti si sustinuti in drumul lor carieristic. Niciodata nu stii cand vine ziua divortului.

foto: aici / sursa: aici

Vara

Barbatii pleaca vara. Isi fac bagajele, ajutati de cele pentru care au jurat dragoste pana la gura gropii. Isi aranjeaza frumusel camasile si tricourile capatate in timpuri mai bune – cand ea era mai zvelta, radea mai des si ii baga, impromptu, limba in gura, gadilindu-i gingiile – isi pun chitara langa valiza, boxele in rucsac si castile in urechi.

Barbatii, daca pleaca, se intorc acasa la mama. Chiar si cei de 45 de ani. Inapoi sub aripa protectoare, in culcusul caldut si confortabil, pe care ea n-a stiut sa-l reproduca.

El vrea sa creeze. Iar un creator nu vine seara acasa cu punga umpluta cu paine, chefir, ceapa, patrunjel si marar. Un creator nu mananca bors si cartofi cu carne. El se alimenteaza cu raze solare.

***

Femeia e derutata. I-a strans grijuliu lenjeria, ca pentru ultimul drum, si l-a intrebat daca are nevoie de un stergar de baie. Ea isi face griji.  Va manca corect acolo? Va avea schimburi suficiente? Isi va lua doza zilnica de polivitamine? Pentru ea, el ramane o extensiune logica a corpului sau. Indiferent de motivele plecarii. Indiferent de initiatorul ei.

***

Barbatul vrea libertate. El cauta relatii complicate, care i-ar oferi posibilitatea sa se complaca in suferinta unei iubiri neimpartasite. Cu o alta, mai tanara, mai supla, mai deschisa. Care sa nu miroase a terci de gris si a pireu din dovlecei.

***

Femeia plange. S-a intamplat sa fie destul de neinspirata s-o faca fata de el. Dar, ce mai conteaza? Ea stie ca viata fara el va continua si ca, poate, va fi una mai linistita. Mai imbelsugata chiar. Femeia va regasi in ea o forta creatoare despre care a uitat in ultimii ani de terciuri, pireuri, camasi calcate, seri petrecute in angoasa si partide de amor in timpul carora se uita fix la crapatura de langa geam. Era insuportabil.

Toamna

Foto: arhiva personala

Toamna se numara bobocii…si barbatii plecati de-acasa peste vara.

Dupa ce au iernat la caldut, cu supa si cafea in fiecare zi, dupa ce au trecut alaturi de ea prin anemia de primavara, decid sa-si intinda aripile si sa plece. Si pleaca toti vara, atunci cand multor viata le e mai draga, cand poti sa stai pana dimineata la terasa Palatului National si cand visele par la o intinsatura de mana si crezi ca impreuna cu el totul e posibil.

Dar Dumnezeu cu ei, barbatii. Plecati sunt, plecati sa ramana. Eu, la timpul meu, am adoptat o alta tactica. Am plecat prima si vreau sa spun ca nu e mare diferenta intre a parasi si a fi parasit. Oricum, trebuie sa iai viata de guler sau de gat si sa te inveti sa traiesti singura.

Drumul e lung. Si trece de multe ori prin casa parinteasca, care atat de mult ai vrut s-o lasi, prin reprosurile mamei, care „ti-a spus ea, dar tu n-ai ascultat”, prin gasirea primului job dupa concediul de maternitate si prin neincrederea in propriile forte atunci cand trebuie sa platesti serviciile comunale sau sa chemi un electrician.

Dar cel mai lung drum e cel care trece prin gura lumii. Lumea care le stie pe toate. Chiar si faptul ca nu mai ai nicio sansa sa „fii luata cu un copil in brate”. Pentru ei esti un caz clasat.

Lumea insa nu stie  (si nici tu nu ai de unde sti in momentele in care crezi ca ti-ai ratat viata in cel mai trivial mod) ca cele mai mari victorii incep tocmai atunci cand trebuie sa recunosti sus si tare, ca nu, nu ai „barbat” si ca „da” iti cresti singura copilul, atunci cand iti alegi singura casa in care vei trai, atunci cand alergi dimineata la gradinita, iar de acolo la servici, ca seara sa treci iar prin gradinita si esti ultima care-si ia copilul acasa, deoarece „da” tu esti „mama singura”. Victoriile continua cu prima vacanta in doi cu micutul, cu privirile languroase ale barbatilor care au neaparat fantezii cu mamici tinere si cu ura femeilor maritate pentru care tu, cea divortata, prezinti un pericol.

Cea mai mare victorie e, insa, atunci cand incetezi sa mai astepti. Sa astepti barbatul. Indiferent cine-o fi. Cel care a plecat sau cel care neaparat trebuie sa vina  sa te salveze…